Parlamentul European, pregătit pentru negocierile privind bugetul UE

T.T.
Internaţional /

Parlamentul European, pregătit pentru negocierile privind bugetul UE

Parlamentul European este pregătit să negocieze viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, făcând apel la o creştere a contribuţiilor naţionale şi la menţinerea politicilor 'istorice' (agricultură şi coeziune), după ieşirea Marii Britanii din Uniune, transmite AFP.

Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au aprobat, ieri, cu 429 voturi pentru şi 207 contra, un raport în baza căruia este 'pregătit să negocieze punct cu punct, cifră cu cifră', a declarat co-raportoarea Isabelle Thomas (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor).

Viitorul cadru financiar multianual al UE va trebui să răspundă mai multor provocări: ieşirea Marii Britanii, contributor important la bugetul Uniunii, definirea de noi priorităţi (migraţie, securitate internă şi protecţia frontierelor, apărare), locul acordat politicilor istorice ale UE - agricultură şi coeziune -, care reprezintă acum peste două treimi din cheltuieli.

'Discuţia privind perspectiva multianuală a devenit o discuţie privind modelul Uniunii Europene', a amintit, în preambulul votului, co-raportorul Jan Olbrycht (Partidul Popular European).

Eurodeputaţii speră să ajungă la un acord cu Consiliul (statele membre) înaintea alegerilor pentru Parlamentul European în 2019, introducând în acelaşi timp o clauză de revizuire obligatorie pentru a lăsa viitorului PE posibilitatea de a avea un cuvânt de spus.

Pentru 2021-2027, Parlamentul European pledează pentru venituri mai importante, mai ales prin majorarea contribuţiei statelor membre la 1,3% din venitul naţional brut al UE-27 (fără Marea Britanie), adică 1.324,1 miliarde de euro (calculat la preţurile din 2018). În schimb, proiectul prezentat de Comisia Europeană în primăvară propune un plafon ceva mai scăzut, de 1,1, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită