Participaţia IFC la Banca Transilvania a urcat peste 5%, după conversia unor obligaţiuni

A.C.
Piaţa de Capital /

Participaţia International Finance Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale, la Banca Transilvania (TLV) a crescut de la 3,54% la 5,36%, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni emise de bancă şi deţinute de instituţia financiară internaţională, arată un raport remis BVB.

Anterior, IFC avea 90,58 milioane de acţiuni, reprezentând 3,54% din capitalul social al Băncii Transilvania, iar după procesul de conversie, pachetul deţinut a crescut la 139,85 milioane de acţiuni, reprezentând 5,36% din capitalul social.

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania a aprobat, la sfârşitul lunii august, majorarea capitalului social al băncii cu suma de 49,44 milioane de lei prin conversia în acţiuni a unor obligaţiuni emise de instituţia de credit, la cererea deţinătorilor titlurilor.

Capitalul social al băncii a crescut astfel de la 2,559 miliarde de lei la 2,608 miliarde de lei prin emiterea unui număr de 49,44 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Preţul de conversie, conform prospectului de conversie, a fost în cazul respectiv de 1,7862 lei/acţiunie, având în considerare un curs de 4,4 lei/euro.

Cel mai mare acţionar al Băncii Transilvania este Banca pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu o participaţie de 14,6%, potrivit celor mai recente date disponibile. Printre acţionarii semnificativi se regăsesc preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă (5,1%), dar şi International Finance Corporation, cu 5,36% din titluri.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS