PATRICK PENNINCKX (CONSILIUL EUROPEI):
BURSA 19.05.2017
mărește imaginea
     România este una dintre țările europene unde sunt presiuni politice asupra presei, alături de Bulgaria și Grecia, a declarat, ieri, Patrick Penninckx, head of Department of the Information Society la Consiliul Europei, în cadrul unei conferințe organizate cu ocazia Adunării Generale a Federației Europene a Jurnaliștilor (FEJ).
     "Suntem oare la un punct de răscruce pentru libertatea presei? Situația se deteriorează într-un mare număr de țări europene, inclusiv în țări din Uniunea Europeană. Pretindem să fim un conglomerat de țări bazat pe același set de valori și de principii și trebuie să ne întrebăm dacă mergem în direcția corectă. În jumătate dintre statele membre ale UE jurnaliștii sunt supuși unor amenințări și violenței", a spus Penninckx.
     Acesta a precizat că la ora actuală se pun presiuni politice asupra presei din Bulgaria, România și Grecia, în timp ce în Croația este o nouă legislație împotriva mediei: "În ceea ce privește rapoartele recente ale comisarului nostru pentru drepturile omului, în ultimul raport anual de activitate el a atras atenția asupra situației din Polonia, Croația, Ucraina și Federația Rusă. Este vorba despre atacuri asupra jurnaliștilor, de aplicare a unor penalități pentru defăimare. Este vorba de închiderea unor anumite servicii publice de presă, în România este amenințarea față de serviciile publice, iar în Bosnia și Ucraina este vorba de presiuni mai mari asupra apărătorilor drepturilor omului și a celor care atrag atenția asupra unor probleme dificile. Se fac numiri politice, presiuni politice din partea partidelor. În Croația, de exemplu, sunt noi legislații împotriva mediei. Se pun presiuni în Bulgaria, România, Grecia asupra presei. Din cei 47 de membri ai Consiliului Europei, 36 de țări membre consideră că unele forme de defăimare sunt penale. Avem nevoie de legi pentru apărarea drepturilor de libertate, de expresie pentru cei care dezvăluie secrete și atrag atenția, dar din nefericire, aceste legi sunt foarte des folosite pentru a închide gura și presa liberă".
     * Godinac (FRJ MediaSind): Parlamentul a transformat Radioul public și Televiziunea Română în instituții de stat
     Radioul public și Televiziunea Română nu mai sunt instituții publice de câteva luni, fiind de stat, după eliminarea taxei radio-TV, a declarat Cristi Godinac, președinte SRJ MediaSind, în cadrul unei conferințe realizată cu ocazia Adunării Generale a Federației Europene a Jurnaliștilor (FEJ).
     "Am reușit să scăpăm de un director abuziv al Radioului public împotriva căruia dumneavoastră (Federația Europeană a Jurnaliștilor n.r.) ați votat moțiune de protest. Am reușit să menținem o anumită indepedență în instituțiile publice de radio și televiziune. Din păcate, în urmă cu câteva luni cele două instituții publice de radio și de televiziune nu mai sunt publice, deoarece Parlamentul a eliminat taxa radio-tv și practic le-a transformat în instituții de stat", a spus Godinac, citat de Agerpres.
     El a precizat, de asemenea, că Guvernul a transmis un proiect de lege care prevede împărțirea mass-media în șapte sectoare: "Recent Guvernul României ne-a transmis un proiect de lege privind modificarea sectoarelor de activitate prin care mass-media nu mai există. Ne împarte în șapte sectoare ca să nu mai putem negocia un contract colectiv. Cu Ministerul Culturii suntem în conflict pentru că de aproape un an nu reușim să negociem un nou contract colectiv. Suntem sub presiune și sperăm că datorită vouă, datorită FEJ, vom rezista", a mai arătat oficialul SRJ MediaSind.
     * MARILYN CLARK (UNIVERSITATEA DIN MALTA): "70% dintre jurnaliști s-au confruntat cu violență psihologică din partea autorităților publice"
     Multe țări europene nu reușesc să creeze mediul corespunzător pentru ziariști, iar, conform unui studiu, 70% dintre jurnaliști s-au confruntat cu violență psihologică din partea autorităților publice, a declarat Marilyn Clark, profesor de psihologie la Universitatea din Malta, în cadrul unei conferințe organizate cu ocazia Adunării Generale a Federației Europene a Jurnaliștilor (FEJ).
     Domnia sa a explicat: "Există niște tactici folosite în ultimii 10 ani pentru a pune pumnul în gură vocilor independente. În ceea ce privește rolul jurnaliștilor în asigurarea și susținerea valorilor democratice observăm că există o dezbatere publică a ziariștilor, ei țin publicul la curent cu toate aspectele importante, în felul acesta asigurând accesul cetățenilor la actul de guvernare. Însă observăm că situația în Europa este departe de a fi pozitivă. Multe dintre țările europene nu reușesc să creeze mediul corespunzător pentru ziariști. Mulți dintre ei sunt în închisoare".
     Ea a precizat că jumătate dintre jurnaliști au fost supuși unor presiuni din partea unor diverse grupuri de interese: "În cadrul unui studiu comandat de Consiliul Europei, la care au participat peste 1.000 de ziariști, 70% din aceștia s-au confruntat cu violență psihologică constând în umilire, amenințare în special din partea autorităților publice. Jumătate dintre ei au declarat că au fost supuși unor presiuni, au fost intimidați de diverse grupuri de interese, cum ar fi agenții de publicitate sau companii. 31% din ziariști au fost agresați fizic. 13% au fost agresați sexual. 39% dintre ei au fost urmăriți și interceptați. 36% nu se simt apărați. Jumătate dintre ziariști spun că sursele lor sunt în pericol și nu le pot apăra".
     Comitetul Executiv al Federației Europene a Jurnaliștilor - EFJ a decis să organizeze la București, în perioada 18-19 mai 2017, Adunarea Generală a organizației europene de media, iar tema întâlnirii este : Jurnaliști sub presiune. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2017, ora 13:21)  
 Doar pe media ati vazut?


 
Aceeasi sectiune (Media Advertising)
12 ANI DE LA ÎNTOARCEREA JURNALIȘTILOR ROMÂNI RĂPIȚI
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Miscellanea, 18:25
     Asociația Română a Cărnii își exprimă satisfacția cu privire la decizia luată în cadrul Adunării Generale a Organizației Internaționale pentru Sănatate Animală (OIE), care se desfășoară în această săptămână la Paris, de a include România pe lista oficială a statelor libere de pestă porcină clasică, precizează un comunicat de presă al asociației.  detalii
Bănci-Asigurări, 18:15
     Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă companiei Expert Petroleum un împrumut de 5 milioane de dolari pentru finanțarea îmbunătățirii exploatării zăcămintelor mature de țiței și gaze naturale din România, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Politică, 18:01
ÎN SEMN DE PROTEST FAȚĂ DE LEGEA SALARIZĂRII UNITARE,
     Aproximativ 650 de primării sau consilii județene din întreaga țară și-au întrerupt activitatea, miercuri, între orele 8.00 și 13.00, în semn de nemulțumire față de Legea salarizării unitare,a declarat pentru News.ro președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.  detalii
Politică, 17:47
     Cu ocazia Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, reprezentanții structurilor asociative ale județelor, municipiilor, orașelor și comunelor și-au exprimat susținerea proiectului legii salarizării unitare promovat și supus dezbaterii de către inițiator, în forma adoptată de către Senat, potrivit unui comunicat de presă al Asociației Orașelor din România.  detalii
Macroeconomie, 17:36
COALIȚIA PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI:
     Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) semnalează că, în absența unui studiu de impact, proiectul de modificare a Codului Fiscal privind introducerea impunerii globale a gospodăriilor poate conduce la consecințe grave pentru economie, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
24.05.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție inferioară față de ședința anterioară, la aceeași oră.  detalii
24.05.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom", cele mai lichide
     * Indicii, în creștere, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
       Opt dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 47,4 milioane...  detalii
23.05.2017
SIBEX
     La Sibex, debutul săptămâni nu a fost unul foarte încurajator, interesul pentru derivate continuând să fie unul modest.  detalii
23.05.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 36,5 milioane...  detalii
22.05.2017
SIBEX
     După două săptămâni în care, de fiecare dată, Sibex nu a reușit să treacă pragul de 100 de contracte, a treia săptămână din luna mai a adus, cu chiu cu vai, depășirea acestui prag.  detalii
22.05.2017
BVB
     * Indicii au crescut, pe un rulaj de aproape 15 milioane euro
       Piața principală a "Bursei de Valori București" (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de vineri, de cinci transferuri de tip "deal", realizate cu acțiuni "Fondul...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 mai 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0380
2,3306
3,0039
4,1729
0,1720
0,6123
0,2241
4,5583
5,2615
1,4770
3,6433
0,2213
0,4862
1,0857
0,0716
0,4674
1,1342
4,0489
0,3057
1,2393
0,5877
0,0625
0,3603
0,2171
2,8492
0,0371
0,1539
1,1024
0,6132
164,1881
5,6051
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.05.2017
     * Three foreign players - Abu Dhabi Investment Council, VARDE and a Canadian investment fund - are rumored to be interested in Bancpost
      * The bank is also attractive to some lenders operating in Romania
       Aside from the banks in Romania interested in acquiring Bancpost, there are also apparently some foreign entities that have set their sights on Bancpost, according to some market sources. They are...  details
19.05.2017
FOLLOWING THE ARTICLE PUBLISHED YESTERDAY IN BURSA
     BCR yesterday apologized to one of its customers, after BURSA reported that their performing loan with no arrears is registered with the Cadastre Office as having been assigned to a company...  details
18.05.2017
THE EUROPEAN COMMISSION CRITICIZING THE MONOPOLY IN THE TRADING OF NATIONAL GAS
     * BRM accuses the intention to nationalize the trading of natural gas
     * The commission for industries and services: "The European model: one exchange for the transparent, competitive and non-discriminatory trading of natural gas"
     * Sources: The European Commission and the PEGAS pan-European platform for the trading of natural gas warns that the amendments are not compatible with the competition regulations
     * Virgil Popescu, PNL: "We will be asking for the draft law to be sent back to the commission"
       The European Commission reacted on Tuesday, after the deputies of the Commission for Industries and Services have passed a series of amendments to the Natural Gas Law, according to which the gas...  details
17.05.2017
     * Transactions of 62.82 million lei in the first trading day
     * "The EBRD has participated in the offer and it has been allocated the biggest block of shares", the DIGI CEO said
     * Bulgac: "We have considered the listing in Amsterdam or Warsaw as well"
       Shares of DIGI Communications (DIGI) have been listed yesterday, on the Bucharest Stock Exchange, closing the session at 41.2 lei/share, up 3% over the price in the IPO, after closing at 41.7...  details
16.05.2017
     * The ASF has recorded the DIGI shares
       * UPDATE 10:12 DIGI stock opened at 41.7 lei/share
     Digi Comunications (DIGI) opened today's trading session on the BSE, above the closing price in the IPO, at 41.7...  details
15.05.2017
     SIF2 Moldova wants to conduct public buyback offer for its own shares and has already submitted the prospectus for that offer with the Financial Oversight Authority (ASF), according to an...  details
15.05.2017
COPY-PASTE ANSWERS
     * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission in the Senate
       * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission...  details
12.05.2017
THE DIGI OFFER HAS ENDED AT A PRICE OF 40 LEI/SHARE, AND THE LISTING IS SCHEDULED FOR MAY 16
     * The lawyer says that the ASF must observe ex officio the market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters
     * Piperea: "The law punishes even manipulation attempts, and the fine can go as high as 275,000 lei per day"
     * Raiffeisen secretively replaced an announcement concerning the reallocation between tiers, posted on the BSE website
       The Financial Oversight Authority (ASF) needs to urgently refer the matter to itself concerning a potential market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters in the Digi...  details
11.05.2017
UNPRECEDENTED SITUATION
     * RCS&RDS has been prosecuted just as the IPO was ongoing
     * Some investors forced to withdraw
     * Before the subscription, the EBRD had made a commitment to subscribe, but it had asked the company to make commitments to fight bribery and corruption
       Whether it meant to or not, the National Anti-Corruption Department was a major player in the offer for the listing of Digi Communications, the parent company of RCS&RDS.  details
10.05.2017
SUBSCRIPTION RATE OF 2783%, ON THE UNGUARANTEED RETAIL TIER UNTIL YESTERDAY
     * Some brokers claim that the granting of loan in order to buy stocks skews the demand
     * The ASF shirks any responsibility concerning this offer
     * On May 8th, 2017, RCS&RDS was officially notified by the DNA that it is a suspect in the ongoing investigation
     * Investors can withdraw their subscriptions until 17:00
       Few of the investors in the Digi Communications offer got scared off by the prosecution of two of the RCS&RDS executives and withdrawn their subscriptions, after the amendment of the prospectus...  details
09.05.2017
ANDREEA LAMBRU, THE PRESIDENT OF HIDROELECTRICA:
     * The Ministry of Energy is preparing the change of the privatization method, according to Mrs. Lambru
       Andreea Lambru, the new chairman of the supervisory Board of Hidroelectrica, doesn't expect the company to get listed this year, hinting that time is needed for the Ministry of Energy to change...  details
05.05.2017
     * (Interview with Mr. Dorel Goia, majority shareholder in Teraplast)
     * Goia: "The insolvency of Romcab is a loss both for the economy of the county of Mureș, as well as for the national economy "
       For the economy to grow, we need as many privatizations on the stock exchange as possible, listings of great companies and a sustained education at the national level, so that the investment in the...  details
04.05.2017
FINANCIAL EDUCATION FOR BANKERS
     Valentin Lazea, the chief-economist of the NBR, is making progress, setting foot into cultural territory.
     In a speech at the Cristian Popișteanu symposium of April 26th, 2017, Valentin Lazea noted...  details
03.05.2017
AN EXPLANATION ON BITCOIN AND THE FUTURE OF BLOCKCHAIN TECHNOOGIES
     The blockchain technology is part of a recent technological revolution, started in 2008 with the alternative currency bitcoin. In the aftermath of the appearance of p2p programs (such as...  details
28.04.2017
ILAN LAUFER, MMACA:
     * The Start Up Nation program is set to be approved in the Parliament
       Taxes that can't be paid online will not be paid at all, Ilan Laufer, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA), who mentioned that by...  details
.