Gala BURSA 2018

Patru saci cu bani au fost furaţi de la o firmă de pază

F. A.
Omul sf(M)inteste locul /

Patru saci cu bani au fost furaţi de la o firmă care se ocupă cu transportul, paza şi predarea către unităţile bancare a diferitelor sume de bani colectate de la agenţii comerciali şi casierii, relatează sursele de presă.

În urma unei sesizări privind dispariţia sumei de 41.000 de lei de la o firmă ce transportă către bănci sume de bani colectate de la firme şi casierii, poliţiştii suceveni au început cercetările pentru identificarea autorilor, au anunţat, astăzi, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Suceava.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că unul dintre angajaţi este suspect în acest caz, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Suceava. De altfel, acesta a recunoscut că a luat trei saci cu bani pe care i-a cheltuit în interes personal.

Ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor continuă cercetările în acest caz de delapidare, urmând să identifice persoana care a furat cel de-al patrulea sac cu bani.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită