PENTRU CONSOLIDAREA A ZECE IMOBILE CU RISC SEISMIC:Consiliul General al Municipiului Bucureşti a actualizat indicatorii tehnico-economici

L.A.
Miscellanea /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a actualizat, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea a zece imobile cu risc seismic. Sunt vizate mai multe case de pe strada Blănari, dar şi imobile de pe străzile Ştirbei Vodă, Biserica Enei, Franceză, Vănători şi Bulevardul Mihail Kogălniceanu. În acest moment, în Bucureşti există 349 de imobile încadrate în clasa I de risc seismic, 361 de imobile încadrate în clasa II de risc seismic şi 111 clădiri în clasa III de risc seismic.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, astăzi, o serie de proiecte de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor pentru zece imobile incluse în Programul de Consolidare şi aflate în diverse stadii de execuţie.

Tot astăzi, consilierii generali au aprobat şi transmiterea în administrare şi gestionarea a 45 de locuinţe de necesitate de la Administraţia Fondului Imobiliar la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, locuinţe care vor fi utilizate pentru relocarea proprietarilor din imobilele supuse lucrărilor de consolidare.

"Continuăm ambiţiosul program de consolidare a clădirilor cu risc seismic şi în acest sens propunem Consiliului General, spre aprobare, un număr de zece hotărâri privitoare la tot atâtea imobile pentru care au fost reactualizati indicatorii tehnico-economici în vederea consolidării, precum şi un proiect de hotărâre privind trecerea unui număr de 45 de unităţi locative din administrarea Adiministratiei Fondului Imobiliar, în cea a Administraţiei pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic, care să le utilizeze că locuinţe de necesitate", a declarat primarul general Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, cele zece imobile incluse în programul de consolidare pentru care s-au actualizat indicatorii tehnico-economici sunt situate la următoarele adrese: Stradă Ştirbei Vodă nr. 20, Stradă Blănari, nr. 2, Stradă Blănari nr. 6, Stradă Blănari nr. 8, Stradă Blănari nr 10, Stradă Biserica Enei, nr. 14, Stradă Spătarului, nr. 36, B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 30, Stradă Vânători, nr. 17, Stradă Franceză, nr.30.

În acest moment, în Bucureşti există 349 de imobile încadrate în clasa I de risc seismic, 361 de imobile încadrate în clasa ÎI de risc seismic şi 111 clădiri în clasa III de risc seismic, scrie News.ro.

Şi în mandatul lui Sorin Oprescu, CGMB a avizat consolidarea a două dintre clădirile de pe Strada Blănari, la acel moment, costul investiţiei fiind estimat la 1,6 milioane euro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS