Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.09.2018
PENTRU LUCRĂRI DE PROIECTARE ȘI REALIZARE DE REȚELE:
E-Distribuție Banat investește 110 milioane lei
     E-Distribuție Banat va acorda, prin licitație publică deschisă, un contract de tip multi-servicii pentru lucrări de proiectare și realizare de rețele de medie și joasă tensiune, precum și pentru operațiuni de măsură și back-office în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Investiția va avea o valoare de până la 110 milioane de lei (aproximativ 23,7 milioane de euro), conform unui comunicat de presă.

     Anunțul de participare pentru contractul cu durata de 3 ani a fost publicat pe platforma electronică de licitații publice, iar societățile interesate sunt invitate să depună oferte până la data de 4 octombrie 2018.

     Potrivit sursei citate, contractul este împărțit în patru loturi, câte unul pentru fiecare județ. Astfel, pentru județul Timiș, valoarea maximă a lucrărilor de proiectare și execuție de instalații de medie și joasă tensiune, precum și de activități de măsură și back-office, va fi de 37,29 milioane de lei, în timp ce pentru celelalte județe valoarea prevăzută este de 28,62 milioane de lei în Hunedoara, 24,54 milioane de lei la Arad și 19,53 milioane de lei în Caraș- Severin.

     E-Distribuție Banat transmite: "Lucrările menționate sunt parte a programului amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei privind protecția mediului". 
.
 

 

.