Gala BURSA 2018

PENTRU LUCRĂRI DE PROIECTARE ŞI REALIZARE DE REŢELE:E-Distribuţie Banat investeşte 110 milioane lei

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

E-Distribuţie Banat va acorda, prin licitaţie publică deschisă, un contract de tip multi-servicii pentru lucrări de proiectare şi realizare de reţele de medie şi joasă tensiune, precum şi pentru operaţiuni de măsură şi back-office în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. Investiţia va avea o valoare de până la 110 milioane de lei (aproximativ 23,7 milioane de euro), conform unui comunicat de presă.

Anunţul de participare pentru contractul cu durata de 3 ani a fost publicat pe platforma electronică de licitaţii publice, iar societăţile interesate sunt invitate să depună oferte până la data de 4 octombrie 2018.

Potrivit sursei citate, contractul este împărţit în patru loturi, câte unul pentru fiecare judeţ. Astfel, pentru judeţul Timiş, valoarea maximă a lucrărilor de proiectare şi execuţie de instalaţii de medie şi joasă tensiune, precum şi de activităţi de măsură şi back-office, va fi de 37,29 milioane de lei, în timp ce pentru celelalte judeţe valoarea prevăzută este de 28,62 milioane de lei în Hunedoara, 24,54 milioane de lei la Arad şi 19,53 milioane de lei în Caraş- Severin.

E-Distribuţie Banat transmite: "Lucrările menţionate sunt parte a programului amplu de investiţii realizat de companiile de distribuţie ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, îmbunătăţirea calităţii şi securităţii reţelei, respectând în acelaşi timp standardele companiei privind protecţia mediului".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită