Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 09.09.2018
Peste 89 milioane de lei pentru drumurile administrate de DRDP București
click aici
     Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a achiziționat, de la trei firme, servicii de întreținere a drumurilor pentru Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București, valoarea acordului cadru fiind estimată la 89,3 milioane de lei (19,22 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat sâmbătă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

     Acordurile - cadru de lucrări au ca obiect "Întreținere curentă pe timp de vară - parte carosabilă, acostamente, benzi de urgență si benzi de incadrare anul I - anul IV D.R.D.P. Bucuresti".

     Valoarea totală a contractelor este 89,26 milioane de lei (19,22 milioane euro), fără TVA.

     Cele trei firme care au câștigat sunt Teo Trans Consulting din București, Porr Construct din București și Athos COM din județul Sălaj.

     Cel mai mare contract, cu o valoare estimată la 33,28 milioane lei (7,16 milioane euro), fără TVA, a fost acordat Porr Construct.

     Tipul procedurii a fost licitație deschisă, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut. 
F.M.
 

 

.