Piaţa bancară europeană aşteaptă o fuziune

Alina Vasicescu
Ziarul BURSA #Internaţional /

Piaţa bancară europeană aşteaptă o fuziune

Deutsche Bank va anunţa zilele acestea în ce stadiu sunt discuţiile de fuziune cu Commerzbank, potrivit unor surse citate de Reuters  

UBS şi Deutsche Bank negociază unirea operaţiunilor lor de management al activelor, conform FT

Reuters: Allianz şi Amundi, interesate de o divizie Deutsche Bank

Deutsche Bank AG, cea mai mare bancă germană, este aşteptată să facă un anunţ, până vineri cel târziu, cu privire la stadiul discuţiilor pe marginea fuziunii cu rivala sa mai mică Commerzbank AG, spun surse citate de Reu­ters.

Părţile sunt în a şasea săptămână de negocieri, iar în prezent încă sunt analizate cifrele "din spatele" unei posibile fuziuni, potrivit surselor, care adaugă că şansele de realizare a afacerii sunt de cel puţin 50%.

Luna trecută, preşedintele Deutsche Bank, Paul Achleitner, declara că cele două bănci vor dezvălui paşii concreţi privind eventuala fuziune până la momentul la care Deutsche Bank îşi va publica rezultatele financiare pentru trimestrul întâi din 2019, respectiv în 26 aprilie.

Potrivit estimărilor afişate pe site-ul Deutsche Bank, banca anticipează o scădere cu 75% a profitului net, respectiv cu 9% a veniturilor din vânzări.

Cele două bănci au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la informaţia publicată de Reuters.

Amintim că un sondaj văzut recent de Reuters arată că aproximativ 83% dintre salariaţii Commerzbank se opun fuziunii acesteia cu Deutsche Bank.

Opoziţia salariaţilor faţă de eventuala tranzacţie este mai mare în cadrul Comm­erzbank decât al Deutsche Bank, unde circa 70% dintre angajaţi nu se pronunţă în favoarea combinării operaţiunilor băncilor.

Totodată, un sondaj Insa publicat în martie indică faptul că aproximativ 43% dintre germani se pronunţă împotriva unei fuziuni între Deutsche Bank şi Commerzbank, respectiv că numai o proporţie de 17% acceptă ideea unificării celor două instituţii financiare.

În luna martie, Deutsche Bank şi Commerzbank au confirmat că au lansat discuţii oficiale pe marginea unei eventuale fuziuni. Cele două bănci au circa 140.000 de salariaţi, iar sindicaliştii au avertizat că eventuala fuziune ar putea genera până la 30.000 de disponibilizări.

Dacă vor fuziona, Deutsche Bank şi Commerzbank vor da naştere unui gigant bancar cu active în valoare de aproa­pe 1.800 miliarde de euro şi o capitalizare bursieră cumulată de aproximativ 25 miliarde de euro. Entitatea astfel creată ar avea o cotă de 20% din piaţa de retail banking din Germania.

FT: UBS negociază cu Deutsche Bank de două luni

Divizia de administrare a activelor din cadrul Deutsche Bank (DWS) şi cea aparţinând băncii elveţiene UBS Group AG se află în discuţii "serioase" de fuziune, potrivit Financial Times (FT), care citează surse apropiate situaţiei.

Discuţiile se desfăşoară de două luni, susţine FT, menţionând că, în situaţia în care afacerea se va materializa, entitatea combinată va avea în administrare active de peste 1,4 trilioane de euro (1,57 trilioa­ne de dolari).

Un plan luat în considerare de părţi presupune că UBS îşi va integra operaţiunile în DWS, entitate deţinută în cea mai mare parte de Deutsche Bank, scrie FT.

La începutul acestei luni, Bloomberg informa că UBS evaluează opţiunile pe care le are la dispoziţie pentru divizia sa de administrare a activelor, inclusiv vânzarea parţială a acesteia sau fuziunea cu o altă entitate.

UBS, Deutsche Bank şi DWS au anunţat că nu fac comentarii cu privire la această ştire.

Conform Reuters, unele surse mai spun că de DWS mai sunt interesate Allianz SE, cel mai mare asigurator din Germania, şi Amundi SA, administratorul de active al băncii franceze Credit Agricole SA.

Sursele precizează că Allianz a angajat banca britanică Barclays Plc pentru consultanţă într-o potenţială tranzacţie, care ar putea uni operaţiunile Allianz Global Investors cu cele ale DWS.

Amundi, Allianz, DWS şi Barclays nu au făcut declaraţii privind o eventuală tranzacţie.

ING, deschisă la ideea unei achiziţii transfrontaliere

Directorul furnizorului olandez de servicii financiare ING Groep, Ralph Hamers, a declarat recent, în faţa acţionarilor băncii, că aceasta este gata să ia în considerare o achiziţie transfrontalieră, dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii, anunţă cotidianul Het Financieele Dagblad, citat de Reuters.

Declaraţia sa vine la aproximativ o săptămână după ce revista germană Manager Magazin scria că ING a contactat Commerzbank în vederea unei posibile fuziuni, dacă discuţiile dintre aceasta din urmă şi Deutsche Bank vor eşua.

Nici ING, care este a treia mare bancă din Germania, nici Commerzbank nu au dorit să comenteze aceste informaţii.

Potrivit Het Financieele Dagblad, Ralph Hamers a reafirmat în faţa acţionarilor politica ING în materie de creştere externă, care ar avea drept scop obţinerea de tehnologii sau competenţe pe care banca nu le deţine.

"Însă, dacă va avea loc o consolidare pe una din pieţele în care suntem activi, aceasta ne va determina să ne gândim. Atunci va trebui să ne întrebăm dacă putem creşte în mod independent pe acea piaţă", a spus Ralph Hamers, potrivit Financieele Dagblad.

Germania este a doua mare piaţă pentru ING, după Olanda.

Un purtator de cuvânt al Ministerului de Finanţe din Germania a refuzat, ieri, să facă declaraţii cu privire la un eventual anunţ al Guvernului de la Berlin cu privire la posibila fuziune dintre Deutsche Bank şi Commerz­bank.

"Este o decizie a două companii din sectorul privat, pe care noi nu o vom comenta", a spus purtătorul de cuvânt.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS