BURSA 16.02.2017
     "Alro" (ALR) a înregistrat un profit net ajustat preliminar de peste 100 de milioane de lei, în 2016, în creștere față de anul 2015 când acesta a fost de 45 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Cifra de afaceri a societății s-a situat la 2,1 miliarde de lei, în ușoară scădere comparativ cu anul precedent, când a atins 2,3 miliarde de lei.
     Gheorghe Dobra, Director General al Alro, a declarat: "Investițiile realizate de-a lungul anilor în tehnologie și în reducerea consumurilor specifice, precum și în extinderea gamei de produse și creșterea calității ne-au ajutat să revenim pe profit după mai mulți ani consecutivi de pierdere, într-o perioadă încă dificilă pentru industria noastră".
     Reprezentanții companiei precizează că valoarea vânzărilor Alro a fost afectată de continua scădere a prețului aluminiului pe piețele internaționale, deși volumul vânzărilor a crescut pentru segmentul de aluminiu primar și a rămas constant pentru segmentul de aluminiu procesat. Astfel, nivelul mediu al prețului aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME) a fost, în 2016, de 1.605 USD/tonă, comparativ cu 1.661 USD/tonă, în 2015. Producția totală de aluminiu primar a fost de 273.000 de tone, în 2016, în creștere față de 2015, când a fost de 271.000 de tone, iar producția de aluminiu procesat a fost 79.000 de tone, un nivel similar cu cel înregistrat în 2015, conform comunicatului Alro. Vânzările au atins 2,1 miliarde de lei în 2016, față de 2,3 miliarde de lei, în 2015.
     Costul bunurilor vândute a scăzut și a fost de 1,8 miliarde de lei, în 2016, față de 2 miliarde de lei, în 2015, Alro reușind să captureze și să valorifice reducerea prețurilor de materii prime de pe piețele internaționale, se mai arată în rapotul citat. Mai mult de 10% din aluminiul primar produs la Alro provine din deșeuri reciclate, conform companiei. Pentru acest tip de aluminiu, consumul de energie electrică este cu 90% mai mic, comparativ cu cel pentru productia aluminiului electrolitic. În plus, cheltuielile generale s-au situat cu peste cinci milioane de lei sub nivelul din anul 2015.
     Alro a înregistrat un profit operațional de 170 de milioane de lei, anul trecut, față de 157 de milioane de lei, în 2015, iar profitul net s-a situat la 67 de milioane de lei, comparativ cu o pierdere netă de 24 de milioane de lei, în 2015.
     Anul trecut, compania a investit 76 de milioane de lei pentru modernizări tehnologice. În plus, Alro a demarat un proiect cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională, care vizează investiții în cercetare-dezvoltare, pentru îmbunătățirea infrastructurii de cercetare pentru plăcile din aliaj de aluminiu tratate termic, cu aplicații industriale de înaltă calificare.
     De asemenea, Alro a investit în reducerea consumului de apă industrială și în modernizarea dispeceratului său energetic, cu impact pozitiv asupra costurilor finale.
     Societatea precizează că rezultatul net ajustat reprezintă rezultatul net plus/(minus) cheltuială/(venit) cu/din deprecierea imobilizărilor, plus/(minus) pierdere/(câștig) din instrumente financiare derivate care nu se califică pentru aplicarea contabilității de acoperire a riscurilor, plus/(minus) cheltuieli/(venit) cu/din impozitul pe profit amânat. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.05.2017
BVB
     Toți indicii "Bursei de Valori București" (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 41,94 milioane de lei,...  detalii
25.05.2017
SIBEX
     La Sibex, prima jumătate a ședinței de la mijlocul săptămânii nu a fost una foarte generoasă din perspectiva lichidității.  detalii
24.05.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție inferioară față de ședința anterioară, la aceeași oră.  detalii
24.05.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom", cele mai lichide
     * Indicii, în creștere, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
       Opt dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 47,4 milioane...  detalii
23.05.2017
SIBEX
     La Sibex, debutul săptămâni nu a fost unul foarte încurajator, interesul pentru derivate continuând să fie unul modest.  detalii
23.05.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 36,5 milioane...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 mai 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0380
2,3306
3,0039
4,1729
0,1720
0,6123
0,2241
4,5583
5,2615
1,4770
3,6433
0,2213
0,4862
1,0857
0,0716
0,4674
1,1342
4,0489
0,3057
1,2393
0,5877
0,0625
0,3603
0,2171
2,8492
0,0371
0,1539
1,1024
0,6132
164,1881
5,6051
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
24.05.2017
     The public agenda in Romania is dominated by the SIPA scandal, and, more recently, by the activity of the Parliamentary Investigation Commission concerning the presidential elections of 2009. There...  details
24.05.2017
THE MINISTRY OF ENERGY HAS PROPOSED THE AMENDMENT OF THE LEGISLATION ON SHARE CAPITAL INCREASES WITH THE PLOTS OF LAND CONTRIBUTED BY THE STATE, IN THE PRIVATIZED COMPANIES
     * The former head of the privatization department: "OMV needs to bring in to Petrom 12.7 million Euros, instead of 165 million Euros"
     * Veridio reports unclear factors in the draft Government decision drawn up by the Ministry of Energy
     * In November 2016, Petrom still had to obtain ownership certificates for 0.78% of the total plots of land
       After neglecting its own interest for years and despite the warnings of the Court of Auditors, the authorities of the state have accepted the postponement of the share capital increase, with the...  details
22.05.2017
     * Three foreign players - Abu Dhabi Investment Council, VARDE and a Canadian investment fund - are rumored to be interested in Bancpost
      * The bank is also attractive to some lenders operating in Romania
       Aside from the banks in Romania interested in acquiring Bancpost, there are also apparently some foreign entities that have set their sights on Bancpost, according to some market sources. They are...  details
19.05.2017
FOLLOWING THE ARTICLE PUBLISHED YESTERDAY IN BURSA
     BCR yesterday apologized to one of its customers, after BURSA reported that their performing loan with no arrears is registered with the Cadastre Office as having been assigned to a company...  details
18.05.2017
THE EUROPEAN COMMISSION CRITICIZING THE MONOPOLY IN THE TRADING OF NATIONAL GAS
     * BRM accuses the intention to nationalize the trading of natural gas
     * The commission for industries and services: "The European model: one exchange for the transparent, competitive and non-discriminatory trading of natural gas"
     * Sources: The European Commission and the PEGAS pan-European platform for the trading of natural gas warns that the amendments are not compatible with the competition regulations
     * Virgil Popescu, PNL: "We will be asking for the draft law to be sent back to the commission"
       The European Commission reacted on Tuesday, after the deputies of the Commission for Industries and Services have passed a series of amendments to the Natural Gas Law, according to which the gas...  details
17.05.2017
     * Transactions of 62.82 million lei in the first trading day
     * "The EBRD has participated in the offer and it has been allocated the biggest block of shares", the DIGI CEO said
     * Bulgac: "We have considered the listing in Amsterdam or Warsaw as well"
       Shares of DIGI Communications (DIGI) have been listed yesterday, on the Bucharest Stock Exchange, closing the session at 41.2 lei/share, up 3% over the price in the IPO, after closing at 41.7...  details
16.05.2017
     * The ASF has recorded the DIGI shares
       * UPDATE 10:12 DIGI stock opened at 41.7 lei/share
     Digi Comunications (DIGI) opened today's trading session on the BSE, above the closing price in the IPO, at 41.7...  details
15.05.2017
     SIF2 Moldova wants to conduct public buyback offer for its own shares and has already submitted the prospectus for that offer with the Financial Oversight Authority (ASF), according to an...  details
15.05.2017
COPY-PASTE ANSWERS
     * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission in the Senate
       * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission...  details
12.05.2017
THE DIGI OFFER HAS ENDED AT A PRICE OF 40 LEI/SHARE, AND THE LISTING IS SCHEDULED FOR MAY 16
     * The lawyer says that the ASF must observe ex officio the market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters
     * Piperea: "The law punishes even manipulation attempts, and the fine can go as high as 275,000 lei per day"
     * Raiffeisen secretively replaced an announcement concerning the reallocation between tiers, posted on the BSE website
       The Financial Oversight Authority (ASF) needs to urgently refer the matter to itself concerning a potential market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters in the Digi...  details
11.05.2017
UNPRECEDENTED SITUATION
     * RCS&RDS has been prosecuted just as the IPO was ongoing
     * Some investors forced to withdraw
     * Before the subscription, the EBRD had made a commitment to subscribe, but it had asked the company to make commitments to fight bribery and corruption
       Whether it meant to or not, the National Anti-Corruption Department was a major player in the offer for the listing of Digi Communications, the parent company of RCS&RDS.  details
10.05.2017
SUBSCRIPTION RATE OF 2783%, ON THE UNGUARANTEED RETAIL TIER UNTIL YESTERDAY
     * Some brokers claim that the granting of loan in order to buy stocks skews the demand
     * The ASF shirks any responsibility concerning this offer
     * On May 8th, 2017, RCS&RDS was officially notified by the DNA that it is a suspect in the ongoing investigation
     * Investors can withdraw their subscriptions until 17:00
       Few of the investors in the Digi Communications offer got scared off by the prosecution of two of the RCS&RDS executives and withdrawn their subscriptions, after the amendment of the prospectus...  details
09.05.2017
ANDREEA LAMBRU, THE PRESIDENT OF HIDROELECTRICA:
     * The Ministry of Energy is preparing the change of the privatization method, according to Mrs. Lambru
       Andreea Lambru, the new chairman of the supervisory Board of Hidroelectrica, doesn't expect the company to get listed this year, hinting that time is needed for the Ministry of Energy to change...  details
05.05.2017
     * (Interview with Mr. Dorel Goia, majority shareholder in Teraplast)
     * Goia: "The insolvency of Romcab is a loss both for the economy of the county of Mureș, as well as for the national economy "
       For the economy to grow, we need as many privatizations on the stock exchange as possible, listings of great companies and a sustained education at the national level, so that the investment in the...  details
04.05.2017
FINANCIAL EDUCATION FOR BANKERS
     Valentin Lazea, the chief-economist of the NBR, is making progress, setting foot into cultural territory.
     In a speech at the Cristian Popișteanu symposium of April 26th, 2017, Valentin Lazea noted...  details
.