BURSA 11.01.2017

A.A.
 
mărește imaginea
     Acțiunile SIF au rămas, oarecum, într-un con de umbră, anul trecut, consideră brokerii, indicele BET-FI, care le urmărește evoluția, încheind 2016 cu o scădere de 1,87%, la 29.710,63 puncte.
     Astfel, analiștii sunt de părere că acest sector ar putea înregistra creșteri, în acest an, în funcție de unele condiții.
     Alin Brendea, director general adjunct "Prime Transaction", spune că SIF-urile ar putea reprezenta un sector câștigător în 2017, dacă vor reuși să se reconecteze la fluxul de investitori. Sunt acțiuni subevaluate fundamental dar care au obișnuit deja piața cu această stare de fapt, consideră domnia sa.
     Cristina Boicu, Head of Equity Sales Raiffeisen Bank România, se așteaptă ca SIF-urile să evolueze în linie cu piața, fără mari surprize, unele dintre ele având deja asumată o politică de dividend sau continuarea programelor de răscumpărare acțiuni. "Mișcări mai ample cred că vor fi după ridicarea pragului de deținere (n.r. de 5% din capitalul unui SIF)", a adăugat analistul citat.
     În opinia lui Nicu Grigoraș, șeful departamentului de tranzacționare "Intercapital Invest", SIF-urile pot beneficia, în următorii doi-trei ani, de creșterea prețurilor companiilor listate la Bursa de Valori București: "Prețurile mai ridicate ale acțiunilor vor duce la creșterea VUAN-ului SIF-urilor (n.r. valoarea unitară a activului net) și, în consecință, a prețurilor de tranzacționare a acestora. Marile provocări rămân însă continuarea eficientizării managementului portofoliului și contracararea scăderii semnificative a lichidității".
     Și Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct "Tradeville", consideră că, în mod normal, având în vedere portofoliile acestor emitenți, care reprezintă diverse secțiuni ale economiei românești, ar trebui să vedem evoluții pozitive. Există, însă, și alți factori care pot complica această "ecuație", precizează domnia sa.
     În cazul SIF-urilor și acțiunilor băncilor, Mihai Iulian Căruntu, Coordonatorul Echipei de Cercetare Piața de Capital din Banca Comerciala Română, se așteaptă la o volatilitate mai ridicată a prețurilor, precum și o sincronizare într-o măsură mai mare cu piețele internaționale prin raportare la FP, Romgaz și cele trei companii de utilități reglementate (Transelectrica, Transgaz, Electrica) care vor avea ancore mult mai puternice în privința variațiilor prețurilor, datorită vizibilității ridicate a dividendelor viitoare și a naturii defensive a business-ului lor. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Bula în data de 11.01.2017, ora 10:30)  
 Avem 5 sifuri si fiecare a cumparat 5% din celelalte sifuri si au mai rascumparat inca 5% din actiunile proprii inseamna ca 30% din sifuri este in mana conducerii actuale. Daca se va ridica pragul astazi totul este o cacealma. Conducerea mafioata si caracatita din jurul sifurilor este deja creata. Minciuna si interesele de grup sunt cele mai importante. Asa zisa protectia a actionarilor minoritari este un slogan. In romaneste este o golanie.....


 
  1.1.   Nu e chiar asa  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de daniel , in data de 11.01.2017, ora 13:23)
 
 Nu toate sifurile au derulat programe de rascumparare la fel cum nu fiecare sif detine 5% din celelalte patru. Mai informeaza-te un pic.
 Esti departe de adevar!


 
2.  legalitate straina pe pamant romanesc
    (mesaj trimis de iorga în data de 11.01.2017, ora 11:35)  
 O sa pun intrebarea oriunde pana primesc un raspuns, DE CE in Romania, sarlatanii de la bancile auistriece achita sumele ramase dupa escrocheria sutructuratelor dupa ... o saptamana, timp in care ... 7 zile ruleaza acesti bani fara sa plateasca NICI o dobanda investitorilor ???, de ce isi permit escrociii dev la bancile zustereire sa escrocheze romanii la eui acasa pe langa mega-escrocheria structuratelor ???, ce spunc autoritatile romane ???.


 
3.  Desigur
    (mesaj trimis de Paul B . în data de 11.01.2017, ora 11:42)  
 Pentru ca in 1990 activele SIFurilor (FPPurilor) reprezentau 30 % din economia Romaniei ( sau macar 20 % , daca luam in considerare detinerile regiilor autonome ) .
  In 2017 valoarea insumata a activelor nete ale celor 5 SIFuri este in jur de 1 mld euro ( valoarea recunoscuta de piata este aproximativ 0,7 mld euro ) .
 Ceea ce demonstreaza o administrare superprofesionista a SIFurilor .
 Si un mare potential pentru viitor .


 
  3.1.   Inexact  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de daniel , in data de 11.01.2017, ora 13:26)
 
 Actualele SIfuri (foste FPP) detineau un portofoliu de cca 30% din cate o zona a tarii. Acea detinere de 30% era evaluata la valoarea nominala a actiunilor din portofoliu. Insa valoarea nominala a unei actiuni are doar carcater osihologic, nu exsita in realitate e legatura cu valoarea de piata.
 De aici apar mari diferente.
 Este adevarat insa ca unele sifuri si-au restructurat portofoliile si arata mai bine decit acum 5-10 ani. Altele nu au facut mai nimic.


 
  3.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 11.01.2017, ora 13:29)
 
 Intersant ! Dezvoltati ultima parte in legatura cu potentialul


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.02.2017
BVB
     * Lichiditatea a fost de 12,64 milioane euro
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de luni, de 4 transferuri de tip "deal", realizate cu acțiuni "Fondul...  detalii
28.02.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii fiind dezamăgiți din cauza unor potențiale afaceri eșuate.  detalii
28.02.2017
SIBEX
     La Sibex, pe segmentul derivatelor, penultima zi din februarie era, după prima sa jumătate, una modes-tă, cu doar două produse tranzacționate și un total de numai 22 de contracte cu o valoare de...  detalii
27.02.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare anunțate de "Royal Bank of Scotland Group" Plc și BASF SE.  detalii
27.02.2017
BVB
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de vineri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 47,96 milioane de lei...  detalii
27.02.2017
SIBEX
     Participanții de pe piața Sibex nu au fost foarte sentimentali de Dragobete și au continuat să tranzacționeze cu intensitate redusă, al cărei rezultat nu aduce cu nimic aminte de "povestea de...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 27 februarie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,2691
2,3067
3,2485
4,2324
0,1669
0,6070
0,2671
4,5115
5,2921
1,4655
3,7950
0,2122
0,5100
1,0465
0,0739
0,4722
1,1854
4,2595
0,3286
1,3692
0,6201
0,0638
0,3757
0,2148
3,0671
0,0364
0,1574
1,1598
0,6070
172,0067
5,7630
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.02.2017
UPON THE INQUIRY OF THE BURSA NEWSPAPER CONCERNING THE AUDITING OF THE INVENTORIES
     SGS Romania, a company that provides certification and inspection services, yesterday confirmed, upon the enquiry of the BURSA newspaper that it has indeed signed a contract for the provision of...  details
20.02.2017
     * (Interview with Sebastian Vlădescu, the former president of "Romcab" Târgu Mureș)
     * Vlădescu says he can't understand why Romcab posted losses in 2016
     * Sebastian Vlădescu is already in talks with lawyers to bring a lawsuit against the executive management of Romcab
     * "In December, I received a cash-flow report to show to banks, in which the profit margin was 4% for 2016"
     * "On January 14th, I received the proposal to be a shareholder in Sadalbari"
     * "I have personally lent 100,000 Euros to Romcab in November"
     * "Swiss firm SGS was hired by Romcab to audit the inventory for banks"
     * "There is no connection, no contract of any kind, no perk for Tăriceanu pertaining to Romcab"
     * "Eximbank together with IIB, CEC and Banca Transilvania can become the owners of Romcab"
       Reporter: How do you think the major loss of approximately 39 million Euros which Romcab reported last weekend for the year 2016 can be explained, considering that after nine months, it had...  details
17.02.2017
RAPID FIRE DISASTER
     * Six creditors, of which International Investment Bank and Unicredit Leasing have asked for the insolvency of the company, in the lawsuit which has already been filed with the County Court of Mureș
     * Bank loans had been guaranteed with inventory, which according to information which has surfaced was fictitious
       Cable maker "Romcab", which filed for insolvency on February 10th, yesterday posted a loss of 178.23 million lei in 2016, compared to a net profit of 42.13 million lei in 2015, as, on...  details
16.02.2017
MAJORITY SHAREHOLDER MADE MOVES BEFORE THE FILING FOR INSOLVENCY
     * That same Cyprus offshore "Stareal Limited" also appeared in a closed criminal lawsuit, which involved Zoltan Prosszer, the president of Romcab
     ---------
       * UPDATE "Romcab" had losses of 178.23 million lei last year, after it got a profit of 42.13 million lei in 2015, according to the preliminary financial report sent this evening to the...  details
15.02.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU:
     * Interview with Gabriel Dumitrașcu, the former head of the privatization division of the Energy Department, when the Romanian state sent the ENEL lawsuit to the Court of Paris
       Reporter: What is your comment on the ruling of the Court of Arbitration of Paris in which ENEL is required to pay 401 million Euros to the Romanian state?
     Gabriel Dumitrașcu:...  details
14.02.2017
     * EximBank hopes that "business will continue with a more solid foundation"
     * BCR, Banca Transilvania, Piraeus Bank and Banca Feroviară do not comment on the situation
     * Some sources say that EximBank has filed a lawsuit against the company that appraised the Romcab inventory which Eximbank accepted as collateral, because the bank found said inventory did not exist
     * Teraplast has to set up a provision of 200,000 Euros, but will continue its collaboration with Romcab, and Prodplast pares down its contractual relationships with the cable maker
     * On January 27th, Roxana Tarcă has reached a stake of 46.7% of "Sadalbari", while Zoltan Prosszer is only left with 9.35%
       The request by "Romcab" (MCAB) to enter insolvency, submitted on Friday and reported yesterday to the Bucharest Stock Exchange (BVB), is causing anxiety among Romanian banks, considering...  details
13.02.2017
     Radu Gabrea has died.
     My friend who was always smiling and went from being to not being.
     Jokes have only helped us during our life, he had a booming laughter, I would talk...  details
09.02.2017
SPECIALISTS: "THE CONSTITUTIONAL COURT HAS CHANGED THE RULES OVER NIGHT"
     * Some lawyers claim that there is no limit to the arguments that the CCR can bring when making a decision
       In the ruling of the Constitutional Court of Romania, (CCR) concerning the law of conversion, a grave mistake has been made, some specialists claim, who stress that the CCR has also invoked the...  details
07.02.2017
     That's it, PSD has eliminated all the problems that we were complaining about one month ago, we are no longer interested in the issues of the medical system, the devolution of the education...  details
06.02.2017
AUTOMOBILE DACIA AND RENAULT COMMERCIAL ROUMANIE ARE WITHDRAWING FROM THE APIA
     Automobile Dacia and Renault Commercial Roumanie (a company that sells the Dacia, Renault and Nissan in Romania) have expressed at the end of last week, in an official letter, the decision to...  details
01.02.2017
EUGEN TEODOROVICI SEES A CONFLICT OF INTEREST IN THE POSITIONS HELD BY IONUȚ DUMITRU
     * Ionuț Dumitru: "I will not go into this politically motivated argument"
     * Ionuț Dumitru has also been criticized by Liviu Dragnea
       PSD senator Eugen Teodorovici thinks that the Fiscal Council makes misleading predictions, and as a result has asked for the resignation of the president of the Fiscal Council on Tuesday. Ionuț...  details
31.01.2017
THE EPIC OF CHF BORROWERS CONTINUES
     * The High Court the complaint concerning the freezing of the CHF exchange rate denied as inadmissible, in a case against Banca Transilvania
     * Stan Târnoveanu: "The High Court of Cassation and Justice did not resolve the complaint, it has left the decision to the court"
     * Borrowers' lawyers: "A new slap in the face to consumers, their time has been wasted"
       CHF borrowers (CHF) keep their optimism and wait anxiously on any court ruling. Except their expectations have been denied lately, as many courts, as well as the Constitutional Court have postponed...  details
30.01.2017
GHEORGHE PIPEREA:
     * The Finance Ministry wants to lower the amount allocated to the First Home program by 15%
     * The total amount of collaterals paid out so far by the program exceeds 44 million lei
     * The law of giving in payment does not apply to the First Home program
       The First Home program may disappear this year, lawyer Gheorghe Piperea said in an interview.  details
28.01.2017
     * (Interview with European MP Cătălin Ivan, member of the Special Commission for the investigation of the Panama Papers scandal)
     * Ivan: "In the Panama Papers scandal, all the seven major banks from Germany were involved in offshore activities. I don't think that there is any bank in Europe that doesn't have such practices"
       Banks are the main accomplices of those who hide huge amounts of money in offshores, says European MP Cătălin Ivan, member of the Special Commission for the investigation of the Panama Papers...  details
26.01.2017
     Investment bank Lehman Brothers announced its default on September 15th 2008, and has forced the global authorities to acknowledge the beginning of an unprecedented crisis.  details
.