BVB
BURSA 17.02.2017

ANDREI STAN
 
mărește imaginea
     * Indicii au crescut, pe un rulaj de 22 milioane euro
       Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 99 milioane de lei (21,9 milioane euro), mai mare decât miercuri (8,7 milioane lei).
     Domnul Gabriel Rotaru, trader în cadrul "Intercapital Invest", ne-a transmis: "Nivelul ridicat de volatilitate s-a păstrat și în ședința de astăzi (ieri, n.r.). Acțiunile Transgaz au urcat cu mai mult de 6%, stabilind un nou maxim istoric prin atingerea pragului de 350 de lei. Un alt maxim istoric s-a consemnat la Medlife, după o apreciere de 3%. De cealalată parte, titlurile Transelectrica au scăzut cu 2,5% pe parcursul ședinței. De asemenea, lichiditatea pieței a urcat considerabil. Pe lângă schimburile de nivel relativ ridicat din piața principală cu acțiuni Banca Transilvania, Fondul Proprietatea sau Romgaz, o valoare excepțională s-a înregistrat la Electrica, aproximativ 45 de milioane de lei. Un astfel de rulaj, ceva mai puțin de un procent din capitalul social, nu s-a mai consemnat de la listarea companiei".
     Așadar, pe piața "regular", topul lichidității a fost condus de acțiunile "Electrica" (EL), simbol pe care au fost realizate tranzacții în valoare de 44,9 milioane de lei. Cotația EL a stagnat la prețul de 13,76 lei/unitate.
     Acțiunile "Banca Transilvania" (TLV) au închis la 2,55 lei/unitate, în urma unui rulaj de 10,4 milioane de lei.
     Tot ieri, au fost schimbate titluri "Transgaz" (TGN) de 7,2 milioane de lei, prețul de închidere fiind de 347 lei/unitate, în apreciere cu 6,12%.
     Locul al patrulea în topul lichidității a revenit acțiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 5,5 milioane de lei. Cotația SNG a crescut cu 0,72%, la prețul de 27,85 lei/unitate.
     Pe piața "deal" au fost înregistrate, în total, șapte tranzacții.
     Două dintre acestea, însumând 8,5 milioane lei, a fost realizată cu titluri TLV, la prețul unitar de 2,54 lei, cotația emitentului coborând cu 0,39%.
     Au mai fost încheiate două transferuri "deal" cu titluri "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), totalizând 4,7 milioane de lei, la prețul de 11,76 lei/acțiune.
     De asemenea, a fost înregistrat un schimb de 1,4 milioane lei, cu acțiuni TGN, încheiat la prețul unitar de 344 lei, în apreciere cu 5,2%.
     Indicele BET, care arată evoluția celor mai lichide zece acțiuni, a crescut cu 0,47%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 34 de acțiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,4%.
     Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,34%.
     Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,36%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a înregistrat un avans de 0,01%. 

     Topul celor mai mari creșteri
     1. "Carbochim" (CBC): +11,11%
     2. "Oil Terminal" (OIL): +9,38%
     3. "Turbomecanica" (TBM): +9,13%
     4. "Electrocontact" (ECT): +8,24%
     5. "Transgaz" (TGN): +6,12%
     
     
     
     Topul celor mai mari scăderi
     1. "Romcab" (MCAB): -15%
     2. "Șantierul Naval Orșova" (SNO): -4,76%
     3. "Banca Comercială Carpatica" (BCC): -4,05%
     4. "Cemacon" (CEON): -3,95%
     5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,78%

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  numa' manipulare
    (mesaj trimis de wlad în data de 17.02.2017, ora 01:08)  
  nu mai are nimeni curaj sa faca analize!!! la Electrica avem o problema cu ARNE care nu precizeaza cine sunt furnizorii de ultimă instanță care au preluat clienti noi de circa 500 milioane euro. este un sau mai multi cumparatori pe EL in ultimele 15 zile dar atentie cumpara pe ,piața "regular"si nu pe piața "deal" (asf ce zice!!!) iar brd prin oferta de dividend de 6% plus capitalizarea mai mica decit TLV la active egale,a atras atentia fondurilor de investitii (se cunoaste preferinta fondurilor pentru societe generale)


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 17.02.2017, ora 06:45)
 
 pai faceti D-voastra analiza,nu asa , 2 fraze, ce ar sugera ceva


 
  1.2.   inca o fraza!  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de wlad , in data de 17.02.2017, ora 11:35)
 
 de ce oare nimeni din presa financiara nu vorbeste si de super profitul facut de OIL pe 2016


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 17.02.2017, ora 13:41)
 
 Taman ieri a scris Bursa despre Oil cat a facut profit,imediat ce s-au dat rezultatele.


 
  1.4.   prea putin....  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de wlad , in data de 18.02.2017, ora 11:40)
 
 si fara detalii, ceva de genul super profit pe 2015 ,pus la rezerva,mega profit 2016 ,ce sanse sunt sa avem cel mai mare dividend la oil anul acesta? sau deloc! sau inteles cu cei de la FP sa nu mai faca majorarea de capital cu terenurile... sau statul va face primul oferta de rascumparare, eu doar am vrut sa spun ca nu sunt ziaristi sau traderi care sa faca analize adevarate................


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Strategia Naţională Anticorupţie, 14:21
AUGUSTIN LAZĂR:
     * ACTUALIZARE 17:26
     Conducerea Ministerului Public își reafirmă poziția exprimată constant în legătură cu procesul legislativ de modificare a legilor justiției.
     ----------
     Procurorul general Augustin Lazăr a dat asigurări astăzi, după ce GRECO a publicat un raport în care arată că țara noastră a făcut progrese limitate în implementarea recomandărilor privind prevenirea și combaterea corupției, că Ministerul Public va fi în continuare consecvent în a apăra ordinea de drept și legile europene ale Justiției.  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 17:57
CCIB:
     Dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Kazahstanul constituie o prioritate în strategia de relații externe a Camerei bucureștene, a afirmat Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în cadrul unei întrevederi cu Excelența Sa Daulet Batrashev, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România, conform unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 17:40
AJOFM ILFOV:
     Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, ieri, în evidențele A.J.O.F.M. Ilfov au fost înregistrate 467 locuri de muncă vacante, conform unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 17:19
     Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, o sesizare privind legea care le permite miniștrilor, parlamentarilor, primarilor și prefecților să fie comercianți persoane fizice, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 16:56
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0394
2.3783
3.0605
3.9608
0.1832
0.6246
0.2149
4.6514
5.2713
1.5078
3.4196
0.2250
0.4840
1.1163
0.0671
0.4733
1.0007
3.8054
0.3100
1.1803
0.5924
0.0596
0.3558
0.2035
2.7770
0.0392
0.1321
1.0361
0.6256
0.1192
162.6746
5.4782
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  click here to read the entire article
.