FT: Tribunalul a respins cererea Ioanei Sfârăială

F. A.
Piaţa de Capital / 3 aprilie 2012

Franklin Templeton (FT), administratorul Fondului Proprietatea (FP) a precizat că, astăzi, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea Ioanei Sfârăială de suspendare a Hotărârii nr. 5/29.11.2010, respectiv a Hotărârii nr. 1/23.11.2011 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Fondului prin care a fost modificat Actul Constitutiv, potrivit unui raport transmis BVB. Astfel, împreună cu deciziile pronunţate în 30 martie 2012, toate cele trei capete de cerere ale reclamantei au fost respinse.

FT mai menţionează că toate hotărârile aprobate de Adunările Generale a Acţionarilor Fondului sunt în vigoare şi produc efecte şi că Adunările Generale ale Acţionarilor Fondului programate pentru data de 4 aprilie 2012, respectiv 25 aprilie 2012 vor avea loc în condiţiile menţionate în convocatoarele publicate în Monitorul Oficial al României Partea Iv nr. 785/01.03.2012, respectiv nr. 1052/19.03.2012

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb