GABRIEL PURICE, BRM:
BURSA 05.10.2017

A.A.
 
     *  "Este vorba de prima naționalizare care are loc în România după anul 1990", consideră președintele BRM
       Bursa Română de Mărfuri va contesta amendamentele votate, ieri, la Legea energiei electrice și a gazelor naturale, în Comisia de Industrii din Camera Deputaților, care oferă exclusivitate OPCOM la tranzacționarea gazelor și exclud BRM din piață.
     Gabriel Purice, președintele BRM, ne-a declarat, ieri: "Evident, vom contesta prevederile abuzive ale amendamentelor la Legea 123/2012 trecute astăzi (n.r ieri) prin vot de către domnul Iulian Iancu în Comisia de Industrii și Servicii într-un stil de ședință de partid, stil pe care îl credeam uitat de mai bine de 28 de ani.
     Vom ataca legea prin toate mijloacele, atât în țară la Curtea Constituțională și în instanțe cât și la Comisia Europeană, la Bruxelles. Având în vedere că este vorba de prima naționalizare care are loc în România după anul 1990, va fi o speță interesantă.
     Încă nu ne este clar cum poate fi retrasă o licență acordată pentru 30 de ani, care a condus la operaționalizarea unei piețe benefice pentru toți participanții și, în ciuda dezinformărilor domnului Iulian Iancu, și pentru consumatorii finali. Evident, mijloacele specifice inchiziției de care s-a dat dovadă până acum nu au limită, dar vom acționa în consecință la momentul potrivit. Suntem însă în continuare optimiști că înțelepciunea parlamentarilor României și a conducătorilor acestuia va duce la respingerea amendamentelor în discuție".
     Domnul Purice ne-a spus că le mulțumește clienților BRM pentru încrederea acordată până în prezent și le transmite că, în momentul de față, BRM operează conform unei licențe al cărei titular este, astfel încât îi așteaptă în continuare să își desfășoare tranzacțiile pe platformele BRM, așa cum este firesc.
     Comisia Europeană a transmis, în vară, că propunerea ca producția de gaze să fie tranzacționată în totalitate pe OPCOM este problematică.
     Comisia aprecia, atunci, că nu este recomandată mutarea tranzacționării pe OPCOM, în condițiile în care, în prezent, BRM este o piață mai lichidă, iar acordarea unor drepturi exclusive OPCOM pune probleme de concurență. De asemenea, Comisia aprecia că tranzacționarea unei proporții de 100% din producția de gaze pe bursă poate fi excesivă. 

 link: OPCOM - singura bursă de gaze
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  Uite din cauza cui creste gazul
    (mesaj trimis de x în data de 05.10.2017, ora 10:28)  
 Golani ca Purice pentru un comision btinut la tranzactionare considera legitim sa creasca cat pot pretul gazelor. Tranzactionarea prin BRM nu are nici un alt scop in afara ridicarii artificiale a pretului de tranzactionare al gazelor si comisionul derbedeilor de la BRM. Este greu sa descrii in termeni neinjuriosi comportamentul acestor indivizi. Ei stiu ca UE este interesata sa ia gazul din Romania, ca americanii si austriecii vor sa vanda gazul pe care il exploateaza din romania cat mai scump asa ca isi fac calcuulele ca se bazeaza pe aliati puternici. Pe noi nu exista nimeni care sa ne apere de indivizi ca Purice desi platim o groaza de parchete, finante si servicii.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 12:12)
 
 [Fragment modificat conform regulamentului.] dl Purice si asta este prea putin spus. E un adevarat trdator de tara care se indoapa cu banii din preturile exagerate pretinse de americai si austrieci. Ar trebui intr-adevar sa nationalizam Petromul si chiar si perimetrele din MN. Romania de principiu se pricepe suficient de bine in ale petrolului. Ar trebui doar sprijin si ceva finante care pana la urma se pot obtine.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 13:23)
 
 postacii analfabeti pesedisti a lu' dragnea, chirita, iancu s-au apucat de treaba ?
 mai bolshevicilor !
 va cauta baba iliescu cu coasa pe acasa si voi stati pe net ???


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 16:36)
 
 Inainte de a incepe sa aruncati cu noroi ar fi bine sa va documentati si sa incercati sa intelegeti niste mecanisme finaciare simple (cred ca un copil de clasa a8a le stie deja), deci ....avem o tranzactie de 10.000 MWh intre un producator si un furnizor de gn, valoarea gazului tranzactionat = 72 leix10.000 = 720.000 lei, atunci comisionul BRM =0,10417% din valoarea gn, respectiv 750 lei. Am luat in calcul cantitatea de 10.000 MWh pt ca reprezinta consumul dvs. personal PENTRU UN AN DE ZILE.
 Concluzie: furnizorul dvs cumpara prin BRM gn de 720.000 lei, la care se adauga un comision, iar valoarea gazului devine 720.750 lei......de aici creste pretul gazului??!! Vorbiti serios??
 Mai departe, referitor la UE, vreau sa va atrag atentia ca gazul este al ROMANIEI, iar “americanii si austriecii” sunt partenerii cu care ROMANIA s-a asociat in vederea explorarii/exploatarii/vanzari i, deci ROMANIA vrea sa vanda aceste gaze, iar dupa parerea mea este normal sa le vanda cat mai scump (cunoasteti un vanzator care vrea sa vanda ieftin/in pierdere???)
  Parchetele, finantele si serviciile la care faceti referire ar trebui sa-i controleze pe cei care vor sa vanda ieftin, dar repet ar trebui sa intelegeti mecanisme finaciare, inainte sa va dati cu parerea.


 
  1.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 16:38)
 
 Cred ca cel mai bine pt dvs. ar fi sa-l dezgropati pe ceausescu si sa nationalizati toata economia Romaniei, iar sprijin si finante gasiti la “pretenii” lui, de exemplu : Fidel Castro, datorie catre Romania de 1,285 miliarde de ruble transferabile=cca 1,2 mld. $ ;Saddam Hussein, datorie catre Romania de 977,1 milioane $; Muammar Gaddafi datorie catre Romania de 45 de milioane $; Nimeiri (Sudan) 170 de milioane $.
 Dupa ce luati acesti bani mergeti la colegul dvs. cel cu "parchete si servicii" si raportati-i ca serviciile si-au facut datoria!!


 
  1.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de zaza , in data de 05.10.2017, ora 17:55)
 
 ....Cine ti-a dat acea cifra de 0.10417 ;;;...d-l Purice ??? N-am inteles pana la urma ce vrei ?...Aici este vorba de o lipsa de concurenta pe piata care duce la o posibila crestere a pretului.
 care ajunge in final la NOI la consumator.
  Circuitul gazului prin operatori participanti si pozitia lor pe piata este:producator=duopol,,transp ortator=monopol,,distribuitor= duopol,,furnizori=oligopoli.
  Ce ec.de piata se poate construi cu astfel de operatori in piata ??? Ai inteles acum ???


 
  1.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 18:58)
 
 PUTZIN SPUS "CEAUSECU"
 ERAU DEMULT EXECUTATZI DES'TEA D-ALDE IANCU, TOMA, CUCU, D R A G N E A CARE SUBNINEAZA ECONOMIA NATIONALA !


 
  1.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 19:01)
 
 esti de la OPCOM ?
 aia de ne faceti sa platim energia electrica precum in tarile Saharine ?
 Copilu' lu' Ionescu (sau orice rahat cu ochi comunist) = ciocu mic !


 
  1.8.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 05.10.2017, ora 19:04)
 
 mai propagandist de 2-bani ce esti
 treci inapoi la distribuit galeti, sacose, si multe umbrele cu sigla PSD !
 eventual, luti exemplu si distribuiti hartie igienica !
 vor veni vremuri cacacioase !


 
  1.9.   Ce manual de propaganda citezi?  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de x , in data de 06.10.2017, ora 08:39)
 
 Bravo, ai citat corect din manualul de propaganda coloniala. Iti meriti simbria de la stat cu prisosinta. In alte scenarii, SUA asigura firmelor americane materii prime ieftine, infrastructura, mediu de afaceri corect si justitie echitabila ca parte a responsabilitatilor statului. Statul roman la care faci tu referire si care presupui in mod eronat ca are interesul sa vand gazul metan la export prin intermediul unor parteneri externi, este de fapt o mana de oameni cu nume, prenume si (din nefericire) datorita protectiei juridice , fara numar de dosar penal. Dupa calcului pe care il faci, si care priveste gazul metan doar din unghiul comisionului incasat de bursa, probabil ca esti un fel de avocat sau amploaiat al bursei. Tabloul este mai larg si se refera la pretul incorect stabilit pe o bursa unde concurenta este imperfecta, cu putini actori care prin bursa doar isi legalizeaza furtul. Parerea ta ca statul are interesul sa-si vanda resursele si materiile prime cat mai scump este o abordare primitiva, coloniala opusa celei moderne in care statul isi foloseste toate resursele pentru dezvoltarea economiei proprii. Vanzarea materiilor prime ca atare, este o crima economica !


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0007
2,3690
3,0517
4,9642
0,1804
0,6224
0,2191
4,6332
5,2671
1,4746
3,4752
0,2288
0,4753
1,0975
0,0668
0,4670
1,0209
3,9185
0,2908
1,1838
0,5929
0,0609
0,3596
0,2057
2,7403
0,0388
0,1429
1,0668
0,6140
0,1205
158,2582
5,5438
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.