CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
SIBIU - BUCUREȘTI, SCOR 3 - 0 LA LISTĂRI ÎN 2014
BURSA 28.02.2014

ADINA ARDELEANU
 
mărește imaginea
SIF Transilvania a adus trei societăți la cota SIBEX în acest an.
     Hotelul "Aro Palace" va fi listat la Sibex, de astăzi, deși, la un moment dat, acționarul său majoritar, SIF Transilvania, lua în considerare intrarea la cota Bursei de Valori București.
     Astfel, scorul la listări a ajuns deja la 3-0, în acest an, în favoarea sibienilor, după ce tot SIF Transilvania a adus la Sibex societățile "Feper" și "Romradiatoare". Aceste societăți nu au înregistrat, însă, tranzacții.
     Anul trecut, meciul listărilor a fost câștigat de BVB, cu 2-0, în condițiile în care, al doisprezecelea jucător - statul - a fost unicul marcator. Singura tentativă de șut "privată" - AdePlast - a eșuat.
     Voci din piață spun că SIF Transilvania urmărește susținerea Sibex, în condițiile unei dețineri importante din această bursă, pe care nu ar dori să o lase să moară.
     Într-un interviu acordat ziarului "BURSA", în luna noiembrie, Mihai Fercală, președintele executiv al SIF3 Transilvania, ne-a spus că Bursa din Sibiu trebuie să fuzioneze cu cea din București și că SIF-urile ar trebui să se concentreze pe acest obiectiv.
     Vara trecută, acționarii "Aro Palace" din Brașov își dăduseră acordul pentru listarea acesteia pe piața ATS a Bursei de Valori București, însă, în final, societatea va ajunge pe sistemul alternativ al Sibex, chiar de astăzi.
     În vară, SIF Transilvania a propus Primăriei Brașov cedarea Cetății orașului, deținută de Aro Palace, în schimbul unor terenuri și imobile în valoare de circa 5 milioane de euro. În noiembrie, Mihai Fercală ne-a spus că societatea are o strategie de restructurare a activelor sale, strategie aprobată în CA pentru a valorifica, prin vânzare, unele active și a utiliza sumele pentru noi investiții. "Această strategie se implementează și este posibil ca acest activ să fie valorificat, conform legii, cu drept de preempțiune oferit întâi Ministerului Culturii, apoi celorlalte instituții sau investitorilor privați", ne-a precizat, atunci, domnia sa.
     SIF Transilvania deține 85,74% din acțiunile Aro Palace, iar SIF Muntenia are 10,37% din titluri.
     Compania hotelieră operează hotelul de cinci stele Aro Palace, hotelurile Capitol (trei stele), Coroana (două stele), Aro Sport și Postăvarul (ambele câte o stea), precum și restaurantele Cetate, Casa Pădurarului, Panoramic și crama Cerbul Carpatin.
     Aro Palace a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri de 20,9 milioane lei (4,7 milioane euro), ușor sub nivelul din 2011 (21,6 milioane lei), și un profit brut de 176.000 de lei (40.000 de euro), față de un câștig de 116.000 de lei în anul 2011. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  astea le numiti listari ?
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 00:06)  
 cum adica 3-o ? voi le numiti listari ? Asa se fac listarile ? Nu vedeti ca de o luna pe Feper si Romradiatoare nu s-a tranzactionat nici o actiune ? Nu stiu ce vrea SIF3 cu aceste companii, de ce nu le aduce acolo unde au sansa sa se faca cat de cat tranzactii


 
  1.1.   este foarte bine  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 28.02.2014, ora 00:55)
 
 sa avem listari. Deoarece pot fi analizate de investitori si se pot dezvolta. Este numai de stiut daca acolo este piata reglementata. Multumim ziarului Bursa pentru informatie.


 
2.  unde listam?
    (mesaj trimis de nenea în data de 28.02.2014, ora 00:46)  
 Prin listari alternative, cand la BVB, cand la SIBEX ne dam cu stangul in dreptul. Ideal ar fi fuziunea acestor burse, fuziune ce s-a mai incercat dar din varii motive s-a abandonat( de fapt nu s-au inteles). Cei de afara se uita pe BVB si , cred, nu sunt convins, mai putin pe Sibex. oricum Fercala a avut o slabiciune pentru Sibex, de fapt a avut si un om de la SIF trei (Simionescu) care a fost la un moment dat si Presedinte de consiliu. Cred totusi ca nu avem piata pentru doua burse.


 
  2.1.   ba exista concurenta  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 28.02.2014, ora 00:57)
 
 poate ca la SIBEX nu mai apare un domn din acela profesionist care sa declare ca fara discount nu se ridica, se scoala, se da jos.....din pat:-)


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de adrian , in data de 28.02.2014, ora 09:53)
 
 Nu pot sa cred ca exista inca SIF-uri care nu stiu ca nu este de ajuns listarea unei companii pentru a fi si lichida. Dar desigur se poate spune ca am facut tot ce se putea. Aduceti market makeri, promovati CFD-uri externe si ETF-uri fratilor. Si lasati vrajeala cu actiunile Aro Palace, ca nu suntem interesati.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 03:54)  
 Titlul(articolului) este...genial...La un asemenea profit, probabil ARO Palace va bate lichiditatea FP....


 
  3.1.   Deja e peste FP  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de Un Nene , in data de 28.02.2014, ora 09:46)
 
 Io zic ca Aro deja are lichiditatea peste FP da' nu ne-am prins noi (inca) ...


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 08:16)  
 Important este ca la SIBEX se mai misca ceva dupa ce tot felul de "specialisti" au facut tot ce se putea pentru a o darama. In ce priveste fuziunea, o sa fie si aia dar... trebuie sa ne fie clar cine si ce rol o sa aiba in respectiva "cuplare"...!!!


 
  4.1.   Profesionisti  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 08:49)
 
 Acolo sa face treaba nu vorbarie. Ati auzit acolo de vreun bal in Luna februarie?


 
5.  De ce acolo?
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 08:59)  
 De ce Duce Sif societati acolo? Oricum e bine, stiu Unde sa mi duc banii. Pe aici la Bucuresti, lumea doarme si petrece. Auzi sau nu tu aia care te ai dus tocmai la mama naibii ca sa Aduci pe unul care a lucrat toata Viata numai la stat!
 Pp


 
  5.1.   mai informeaza-te  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 09:15)
 
 de ce nu te-ai dus pana acum, ca sunt niste societati listate de SIF3 PE ats la Sibiu, puteai cumpara daca doreai, sau nu e tarziu nici acum
 oricum nu a cumparat nimeni pana acum vreo actiune la firmele lui Fercala listate la sibex, asa ca nu ai concurenta
 cumperi si vinzi, ca nu te deranjeaza nimeni
 iar la Bucuresti nu cred ca se doarme, chiar se munceste


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 09:19)
 
 Buna observatie.Nu remarcasem pana acum ca Sobo a lucrat numai la companii de stat. Si ca dupa listarea WSE nu a mai rezistat. Dar realitatea nu prea conteaza...in businessul asta importanta e imaginea.


 
6.  Scor echilibrat
    (mesaj trimis de Theraflu în data de 28.02.2014, ora 10:07)  
 Si BVB a listat pe ATS su cu suportul Intercapital SIF Imobiliare asa ca scorul este aproape egal 0+0+0=0.
 La SIFImobiliare nu am vazut decizia AGA de infiintare ! ASF o avea decizia ?


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 12:01
     Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș a modificat propunerea privind repartizarea de dividende la 90% din profitul net realizat în 2016, valoarea dividendului brut pe acțiune fiind de 46,33 lei, conform unui referat remis astăzi dimineață Bursei de Valori București (BVB).  detalii
Companii-Afaceri, 11:15
FAȚĂ DE ACEEAȘI PERIOADĂ A ANULUI TRECUT,
     În primele două luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, RADET a înregistrat o scădere a pierderilor de energie termică cu 2,73 procente, de la 25,48% la 22,75%, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacției.  detalii
Companii-Afaceri, 10:53
ARISTON THERMO:
     * Numărul debranșărilor în ultimii 5 ani a ajuns la aproximativ 215.000
       Piața încălzirii din țara noastră a fost și anul trecut influențată de debranșările de la sistemul centralizat, potrivit unei analize realizate de Ariston Thermo România. Astfel, anul trecut, peste 22.000 de apartamente au fost deconectate de la CET-uri, majoritatea optând pentru un sistem propriu de încălzire din dorința de a reduce costurile, dar și de a beneficia de confort și independență, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacției.  detalii
Internaţional, 10:36
     Trei dintre principalii indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  detalii
Piaţa de Capital, 10:30
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în creștere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.03.2017
SIBEX
     După jumătate din programul de tranzacționare, ședința de la mijlocul săptămânii se anunța una mai slabă comparativ cu predecesoarele sale, în condițiile în care doar derivatul pe cursul de schimb...  detalii
23.03.2017
BVB
     Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 30,46 milioane...  detalii
23.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii ridicând semne de întrebare cu privire la implementarea politicilor de creștere economică ale președintelui american...  detalii
22.03.2017
BVB
     * Lichiditate de peste 81 milioane de euro pe bursa locală
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de ieri, de finalizarea ofertei publice de cumpărare de acțiuni din cadrul celei de-al șaptelea...  detalii
22.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele europene au urcat ieri, îndreptându-se către cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni, în condițiile în care băncile au consemnat cel mai important avans din...  detalii
22.03.2017
SIBEX
     După ce, luni, tot volumul de pe piața sibiană la termen s-a datorat tranzacțiilor cu derivatul pe cursul de schimb euro/dolar, iar lichiditatea a fost extrem de redusă, ziua de marți se anunța una...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 martie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,2384
2,3331
3,1558
4,2568
0,1689
0,6136
0,2324
4,5631
5,2689
1,4785
3,8010
0,2148
0,4969
1,0657
0,0729
0,4792
1,1655
4,2286
0,3350
1,3704
0,6140
0,0646
0,3765
0,2202
2,9702
0,0368
0,1566
1,1513
0,6156
169,3564
5,7576
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.03.2017
AS THE PROPRIETATEA FUND POSTED LOSSES UNDER THE IFRS SYSTEM,
     * The offer by which the Proprietatea Fund bought back 640 million of its own shares, at a price of 0.91 lei per share, oversubscribed almost tenfold
     * The Proprietatea Fund is waiting for the approval of the ASF for a new capital reduction
       An issue raised by lawyer Gheorghe Piperea, last year - the fact that the Proprietatea Fund has reduced its share capital, even though it was posting losses in 2015, a fact which is prohibited by...  details
21.03.2017
GABRIEL PURICE, BRM:
     * "Our opinion is that approximately 20-25% of the Romanian population really needs the price of natural gas to be subsidized, while the rest can bear its liberalization", according to the Romanian Commodities Exchange (BRM) CEO
      * Purice: "The BRM has never supported or agreed to making it mandatory to trade all the natural gas contracts on the exchange"
     * (Interview with Mr. Gabriel Purice, President And CEO of the Romanian Commodities Exchange)
       The recent debates on the Emergency Government Ordinance 64/2016 concerning the liberalization of the natural gas market starting with April 1st have caused arguments in the Industries Commission...  details
20.03.2017
     * Interview with H.E. Mr. Kisaburo Ishii, The Ambassador of Japan to Bucharest
     * "I don't think that Japanese banks would be interested in opening branches in Romania at the moment"
     * "At present, JICA does not have the right to offer financial aid to new projects in Romania any longer"
     * "Bucharest is missing the big picture in what regards urban planning"
       His Excellency, Kisaburo Ishii, the Ambassador of Japan to Bucharest, arrived in Romania in October 2015.  details
20.03.2017
     * There are market rumors that the Banca Transilvania group, as well as Swiss Capital are the most important players in the elections
     * The ASF can use sanctions for acting in concert to tilt the scales in favor of one side or the other
       The elections for new elections at the SIF are causing tumult on the stock market. What's at stake are the assets of 1.69 billion Euros of the five companies.  details
17.03.2017
     * Bankruptcy trustee RTZ & PARTNERS SPRL has rejected their request of an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting March 27th
       A group of "Romcab" (MCAB) shareholders, who together hold more than 5% of the company, has asked for an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting of March 27th: the...  details
16.03.2017
AFTER IOHANNIS SENT THE LAW BACK TO THE PARLIAMENT
     The governor of the NBR will not have criminal and civil immunity for his position of president of the National Committee for Macroprudential Oversight, according to the new form of the law which...  details
15.03.2017
CRISTINA CHIRIAC:
     WTCB was created in 1994, as a joint Romanian-French company, in which the Romanian party held 55% of the shares. The World Trade Center București complex also includes the 4-star Pullman hotel,...  details
14.03.2017
     The signals on the domestic market, as well as the ones from the international markets, increasingly show us that the budget "fantasy" of the new government will be very costly for Romania,...  details
13.03.2017
FINANCE MINISTRY SAYS THAT THE LIKELIHOOD OF DEFAULTS ON FIRST HOME LOANS IS LOW:
     * MFP: "The fact that the ANAF will foreclose on the debtors discourages them from defaulting on their First Home loan payments"
     * Piperea: "The ANAF not only forecloses on the debtors, but it also charges penalties of 18% per annum"
     * Ministry of Public Finance: "The program stipulates the total loan cost to be equal to the 3-month ROBOR plus a margin of a maximum of 2% a year"
     * Analysts estimate that the ROBOR will rise in the coming years
     * Ciprian Dascălu, chief-economist at ING Bank: "In the second half of the year we expect upwards adjustments of the interest rate, amid inflation growth forecasts"
       The amounts paid to banks by the National Fund for the Guarantee and Counterguarantee of Small and Medium Enterprises Loans (FNGCIMM) for the First Home Program get recouped from debtors, through...  details
10.03.2017
     * The four big international audit and consulting firms - Ernst&Young (EY), Deloitte, KPMG and PricewaterhouseCoopers (PWC) - have drawn up the most important bailout banking programs
       Nongovernmental organization Transnational Institute (TNI) of Holland recently published an analysis of the costs and losses borne by the European taxpayers for the rescue of some of the important...  details
08.03.2017
FOLLOWING THE POLISH MODEL
     * BVB: "We are confident that such non-refundable loans could represent a sufficient stimulus for Romanian businesspeople to consider using the Bucharest Stock Exchange for financing"
       The management of the Bucharest Stock Exchange (BSE) wants the Romanian state to subsidize the listing costs for small and medium companies in Romania, following the Polish model, according to...  details
07.03.2017
SOURCES:
     * "Banks don't pay taxes unless they want to; between 2011-2015, out of the 46 banks, 19 paid a profit tax in some of those years, and the other banks never paid anything"
     * "The competent institutions should check whether banks with foreign companies are doing hostile takeovers of Romanian companies"
     * "Expenses with the sale of non-performing loans are fully deductible"
     * "Since 95% of the banking system is owned by foreign capital, banks could freeze the financing of Romania's economy"
       Romanian banks only pay taxes if they want to, as they have a very complicated profit reporting system, according to official, very reliable sources.  details
07.03.2017
     The Romanian gambling sector has the best regulations in Europe, which has been admitted in the meetings which the National Gambling Office (ONJN) had at the level of the European Commission and...  details
06.03.2017
DAN PAUL, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF BROKERS, TO THE COURT OF AUDITORS:
     * Dan Paul: "Majority shareholder OMV is at risk of losing its 51% stake, and the Proprietatea Fund has already rushed to reduce its stake in OMV PETROM SA"
     * Energy Ministry: "So far we have obtained ownership deeds for most of the plots"
       The Financial Oversight Authority (ASF) could intervene, through the legal means that it has available, to ask OMV PETROM to proceed to the increase of the share capital through contribution in...  details
01.03.2017
     Steven Van Groningen confuses me with every one of his actions: "I care. That's why I was in that square", the Dutchman who is the president of Austrian bank Raiffeisen Bank, the...  details
.