Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
SIF-URILE SI FONDUL PROPRIETATEA / BOGDAN DRĂGOI, SIF BANAT CRIȘANA:
BURSA 31.01.2018
mărește imaginea
     *  (Interviu cu domnul Bogdan Drăgoi, președinte SIF Banat Crișana)
     * "Intenționăm să ajustăm deținerea în unele bănci"
       Reporter: Care sunt perspectivele pentru 2018, față de 2017?
     Bogdan Drăgoi:Contextul economic global și european sunt sensibil diferite față de debutul anului trecut. Remarcăm discuții din ce în ce mai sonore legate de o posibilă criză economică, similară celei din 2008-2009. Desigur, este extrem de important domeniul de unde ar porni o eventuală recesiune, ca și momentul în care ea s-ar face resimțită în România. Am remarcat cu toții că există un delay de 7-8 luni, după care intrăm în contact cu posibile consecințe ale acesteia. Încercăm să fim pregătiți pentru orice scenariu, anticipând inclusiv perspective de piață, economice sau financiare mai puțin fericite, și rămânem prudenți și atenți la toate semnalele, fără ca acest lucru să ne afecteze politica investițională.
     Poate fi însă la fel de adevărată și teoria conform căreia dacă anticipăm cu toții un moment de regres economic acesta nu se întâmplă. În general, una dintre caracteristicile acestei manifestări este imprevizibilitatea ei, așa că putem spera ca acest scenariu să nu se producă.
     Din punctul nostru de vedere, însă, este clar că va exista o încetinire a ritmului de creștere economică.
      Reporter: Ce modificări semnificative au intervenit în portofoliul societății, în 2017?
     Bogdan Drăgoi:Ne-am asumat în fața acționarilor că vom "curăța" portofoliul SIF Banat Crișana și vom continua acest demers și în 2018.
     Vreau să clarific aici: deși SIF Banat Crișana este acționar al aproximativ 140 de societăți comerciale, peste 95% din valoarea activului se regăsește în primele 30 de dețineri, unde avem pachet de control. Acestea reprezintă punctul nostru de interes strategic, sfera noastră principală de activitate; sunt companiile în care ne implicăm, care funcționează urmărind criterii clare de performanță și transparență.
     Avem și societăți în care suntem minoritari, numeroase, dar cu valoare mică în portofoliu. În multe dintre aceste cazuri luăm în considerare opțiuni de exit, mai ales pentru acelea consumatoare de timp și energie și fără valoare adăugată pentru acționarii noștri.
     A treia categorie include companiile din portofoliu, companii moștenite, ce sunt în diverse stadii de insolvență sau faliment, unde momentan suntem blocați. Însă, într-un an-doi, sperăm să rămânem doar cu prima categorie și să ne concentrăm pe acele active care sunt cu adevărat valoroase.
     Reporter: Care sunt domeniile de interes pentru investiții?
     Bogdan Drăgoi:Anul trecut, politica de management și achiziții a SIF Banat Crișana s-a concentrat pe sectorul bancar, pe cel energetic și pe companiile pe care le deținem majoritar.
     Societățile din sistemul bancar sau energetic sunt listate, deci nu prea există implicare din partea acționarilor în implementarea politicii manageriale sau administrative, nu reprezintă o provocare din acest punct de vedere. Am investit în aceste acțiuni pentru că avem încredere în domeniu, avem certitudinea faptului că sunt conduse corect, conform principiilor guvernanței corporative.
     În ceea ce privește aceste companii, ca manager și administrator poți doar să schimbi proporțiile în portofoliu, în funcție de așteptările pe care le ai și de perspectivele pe care le anticipezi.
     Focusul foarte mare este pe companiile unde suntem majoritari și unde avem interes și responsabilitatea directă ca acestea să performeze.
     Reporter: Ce modificări vedeți în portofoliu în acest an?
     Bogdan Drăgoi: În 2018 preconizăm ajustări de portofoliu, reașezări și poziționări puțin diferite față de anul precedent. Rămânem interesați, ca și până acum, de domeniul energetic și de cel bancar, însă, în ceea ce îl privește pe cel din urmă, urmărind atent evoluția pieței, cred că vom realoca resursele SIF Banat Crișana. Există unele bănci unde suntem acționari, care au un potențial mare de creștere și altele unde noi considerăm că putem să ajustăm deținerea. Nu pot să afirm că evoluția lor este nesatisfăcătoare, dar observăm că s-au atins niște cote maxime și simțim că este momentul să ne repoziționăm. Pe acest segment vedem o ajustare, dar nu una drastică. Nu am să nominalizez băncile vizate.
     În același timp, suntem la fel de receptivi și atenți ca și până acum, căutăm oportunități, concen-trându-ne în mod deosebit pe companii unde putem să intrăm, inițial cu o poziție minoritară și apoi să creștem spre o deținere majoritară.
     Reporter: Luați în calcul ofertele publice anunțate?
     Bogdan Drăgoi: Le analizăm, dar nu pot să afirm că vom participa sau nu. Analizăm sectorul și stabilim un anumit preț sau un interval în care investiția respectivă ar fi interesantă pentru noi. Dacă ne încadrăm în prețul anunțat în ofertă, atunci participăm.
     Reporter: Cum evaluați rezultatele răscumpărărilor făcute?
     Bogdan Drăgoi: Așa cum am afirmat și la momentul respectiv, consider că a fost unul dintre cele mai de succes programe de răscumpărare derulate vreodată. Mă bucur că interesul și încrederea investitorilor pentru SIF Banat Crișana a fost atât de mare, astfel încât, la final, tranzacția a fost complet diferită față de ce structurasem inițial. Din perspectiva acționarilor noștri, rezultatul a fost peste așteptări: creșterea prețului acțiunii în piață, reducerea discount-ului și consolidarea pe Bursă cu investiție limitată.
     Reporter: Aveți o politică de dividende?
     Bogdan Drăgoi: În ceea ce privește distribuirea de dividende, aceasta intră în sfera de decizie a acționarilor. În Adunarea Generală a Acționarilor se stabilesc aceste coordonate, iar investitorii au întotdeauna toate opțiunile deschise. Referitor la predictibilitatea volumului de dividende, suntem în strânsă legătură cu activitatea companiilor din portofoliu. Exceptând sectorul energetic, unde statul a impus distribuirea unei cote din profit, acestea nu au o politică clară în acest sens, deci nici noi nu putem face previziuni fundamentate sau precise despre anul pe care îl avem în față.
     Am putea declara că avem o politică de dividende dacă, indiferent de ce nivel de return al investițiilor are SIF Banat Crișana, am decide să vindem active pentru a marca profit.
     Sunt împotriva acestei strategii. Prefer să avem un portofoliu care să producă bani.
     Reporter: Ați mai spus și în alte ocazii că, dincolo de capacitatea de management pe care o aveți, vă impactează și gradul de dezvoltare al pieței.
     Bogdan Drăgoi: Din punctul meu de vedere, contează în proporții aproape egale cu efortul și activitatea de management: dacă piața este stabilă și dezvoltată, orice emitent beneficiază de acest lucru. O piață dinamică, efervescentă, cu multiple opțiuni, înseamnă oportunități pentru noi și vine la pachet cu o serie de beneficii.
     Reporter: Cum vă impactează noile reglementări europene - MiFID II?
     Bogdan Drăgoi: Directiva nu ni se aplică nouă, societăților de investiții, dar se aplică băncilor. Un prim efect a fost faptul că Raiffeisen Bank, care este un broker important în piață, și-a anunțat retragerea din cauza costurilor. Asta este o problemă pentru că astăzi mai sunt în România puțini brokeri care încă mai au birouri în Europa Centrală și de Vest. De fapt, pe zona de Vest, mai este unul singur.
     În paralel cu implementarea acestor reglementări, care este obligatorie, trebuie să fim atenți la deschiderea pe care o avem pentru investitorii străini și la ce le oferim. Nu putem risca să nu avem niciun broker cu expunere pe Vestul Europei, nu ne permitem ca investitorii mari internaționali să ne scoată de pe radarele lor.
     Reporter: Avem șanse să promovăm la statutul de piață emergentă?
     Bogdan Drăgoi: Cred că mai avem multe de făcut. Să nu uităm că FTSE Russell ne-a menținut în categoria piețelor de frontieră și avem un an la dispoziție, până la următoarea evaluare, să atingem criteriile. Directorul Bursei de Valori a fost recent avizat și nu cred că este realist să îi cerem o asemenea performanță. Eu am încredere în Adrian Tănase, dar sunt multe de făcut, însă unele nu depind exclusiv de el.
     Reporter: Ce performanțe trebuie să îi cerem?
     Bogdan Drăgoi: Înainte de a cere trebuie să vedem ce propune el, ce viziune are. Eu cred că Adrian Tănase va fi un bun manager; îl cunosc, am încredere că va duce bursa într-o etapă nouă.
     Cred că trebuie să profite de dorința companiilor private de a se lista, să aducă pe bursă cât mai multe, să nu mai stăm cu mâna întinsă la stat. Suntem pe un trend bun din acest punct de vedere, am avut 4 listări în 2017 și 2018 a început cu două anunțuri oficiale.
     Adrian Tănase este un profesionist, trebuie lăsat să își facă treaba și sper că va beneficia de înțelegere și suport. CA-ul Bursei și-a arătat limitările și puterea pe parcursul anului trecut. Din punctul meu de vedere, este inadmisibil să nu fie convocate ședințe de CA, să nu reușești să selectezi un director general într-un moment-cheie în care piața are foarte mare nevoie să performeze. Sper că unii membri ai Consiliului de Administrație să își recunoască propriile limitări. De asemenea, mai sper ca acționarii Bursei să evalueze bine performanțele acestei echipe de administratori și să acționeze în consecință.
     Toți avem de câștigat de pe urma unei burse dezvoltate - avem nevoie de contraparte centrală locală, de operațiuni precum short-selling sau împrumutul de acțiuni, de tranzacții OTC. Pe scurt, de o infrastructură de tranzacționare aliniată la cerințele internaționale.
     Este evident că sunt multe lucruri de făcut și este nevoie ca noul CEO să își propună atât obiective pe termen scurt, cât și pe termen lung. Și sper să aibă mână liberă să le îndeplinească.
     Reporter: Ce aștep-tări aveți de la ASF?
     Bogdan Drăgoi: Eu, personal, am remarcat în 2017 o deschidere mai bună și o comunicare eficientă cu ASF, față de acum 3-4 ani. SIF-urile sunt ușor atipice și din acest motiv avem nevoie de o foarte bună colaborare cu reglementatorul. Ne dorim să înțeleagă limitările noastre și să adapteze legislația europeană cu particularitățile noastre și ale pieței.
     Reporter: Dar de la Guvern?
     Bogdan Drăgoi: Predictibilitate. Sunt convins că asta ne dorim cu toții, după anul 2017.
     Aștept un plan de care guvernul să se țină, aștept implementarea măsurilor anunțate, nu schimbarea lor de la un an la altul. Ca manager, trebuie să pot să îmi fac planuri, să știu ce impozite plătesc pe următorii câțiva ani, nu să fiu luat prin surprindere de la o lună la alta.
     De asemenea, mi se pare extrem de importantă revizuirea procedurilor de acordare a ajutoarelor de stat. Nu este posibil ca nicio firmă românească să nu primească ajutor de stat. Și știu din experiență proprie; anul trecut am aplicat și noi, cu o companie din portofoliu.
     Când eram la Ministerul Finanțelor, aveam o regulă: companiile care primiseră ajutor de stat nu puteau să se mai înscrie. Însă, după plecarea mea, regula a fost scoasă. Așa că am constatat că primele două companii care au primit ajutor de stat în 2017 mai primiseră de câteva ori.
     Și, în condițiile în care unul dintre criterii este dimensiunea business-u-lui, este logic că acele companii câștigătoare an de an vor crește considerabil, deci vor fi din nou eligibile. Sunt multe companii românești care trebuie susținute, dar cumva acest lucru pare să nu fie prioritar.
     Este o discuție foarte amplă. Noi ne lovim de multe probleme în țară, având companii în portofoliu care activează în multe regiuni. De exemplu, în zona Cluj avem afaceri cu cerere mare pe producție pe schimbul 3, dar nu reușim să angajăm. De ce? Pentru că piața locală a fost supralicitată la nivel salarial de acele companii care primesc ajutoare de stat în fiecare an.
     Fără să discriminăm companiile străine, până la urmă în cadrul SIF Banat Crișana aproape toate companiile pe care le avem sunt românești, toți banii pe care îi avem îi ținem în România. Consider că acesta este un motiv suficient pentru o reconsiderare a poziției autorităților față de investitori.
     Reporter: Vă mulțumesc! 

 link: SIF-urile încep să mizeze și pe răscumpărări pentru creșterea randamentelor

 link: Oportunitați de investiții și Idei de tranzacționare pentru 2018

 link: "Nu susțin niciun demers privind impozitarea returnărilor de capital"

 link: BVB a eșuat în obținerea statutului de piață emergentă, și de la MCSI, și de la FTSE Russell

 link: Atenționare de la Comisia Europeană, pentru că România nu a implementat MiFID II

 link: "Plănuim să menținem o politică de dividend predictibilă"

 link: Creșterea BET-FI, de peste patru ori mai mare față de cea a BET

 link: "Nu mai durează mult și acționarii «instituționali - vulture» ai FP vor reuși exit-ul total prin lichidare"

 link: "Peste 8 miliarde de euro vor intra în economia României, în următorii trei ani, prin FSDI"

 link: Fondul suveran de dezvoltare și investiții sau dușmanul binelui e mai binele

 link: Elliott Associates și-a redus accelerat deținerea la Fondul Proprietatea, de la 21% la 10%

 link: Steven van Groningen, susținut de NN pentru un nou mandat în Comitetul Reprezentanților FP

 link: "Îndemnam Guvernul sa profite de condițiile de piața, ca sa listeze Hidroelectrica, Aeroporturi București și Salrom"

 link: "Nu este oportună o eventuală valorificare a pachetului din BCR, până la finalizarea litigiilor"

 link: "Lichiditatea redusă de la BVB se transpune în dificultăți de investire"

 link: "Nu putem avea o piață eficientă cu o Autoritate de Supraveghere prosperă, pe banii emitenților"

 link: "Noi pledăm, ca și până acum, pentru așezarea relației cu FP-ul pe baze de normalitate și colaborare"

 link: În România am ales să investesc în start-up-uri inovatoare, care urmau să schimbe ceva și să aducă un beneficiu societății
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Van în data de 31.01.2018, ora 11:36)  
 In concluzie, Adio Dividende de la SIF1!


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de analist , in data de 31.01.2018, ora 14:44)
 
 daca esti asa nemultumit, de ce nu vinzi?!?
 Preturile sunt chiar bune, evolutia actiunii printre cele mai bune, profita si vinde si lasa pe cei care se pricep si la altceva decat comentat sa faca treaba.


 
2.  Necunoastere
    (mesaj trimis de Anonim în data de 31.01.2018, ora 15:20)  
 Dl Drăgoi afirma foarte clar ca Mifid II nu se aplica fondurilor/ Referindu-se probabil la Sif-uri. Complet greșit și rușinos pentru un Preseidnte de Sif, din “noua” generație. Sau poate e tot vechea?!? :)


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 31.01.2018, ora 19:08)
 
 toti spun asa


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 31.01.2018, ora 19:08)
 
 toti spun asa


 
Piaţa de Capital
     
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street au închis mixt ședința de tranzacționare  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     
     Principalii indici bursieri asiatici erau în apreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.09.2018
BVB
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 41,75 milioane de lei, apropiată de valoarea medie a acestui an, de circa 41,35 milioane...  click să citești tot articolul
26.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în majoritate, pe fondul avansului cotațiilor petroliere.  click să citești tot articolul
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8692
2.3828
3.0570
4.0997
0.1819
0.6248
0.2210
4.6603
5.2120
1.4399
3.5102
0.2353
0.4868
1.0865
0.0602
0.4506
0.6447
3.9613
0.2754
0.9679
0.5762
0.0545
0.3543
0.2088
2.6322
0.0394
0.1414
1.0785
0.6272
0.1222
152.8355
5.5615
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.