Gala BURSA 2018

PIAŢA VALUTARĂEuro s-a depreciat la 4,6321 lei

ALEXANDRA CISMARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Euro a coborât, ieri, faţă de leu, cu 0,23 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6321 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,6307 lei/euro şi un maxim de 4,6315 lei/euro, potrivit unor surse bancare.

Într-o analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" se arată: "Estimările provizorii (1) ale Institutului Naţional de Statistică (INS) confirmă accelerarea economiei interne în T3: ritm trimestrial de 2,6%, dinamică anuală de 8,8%. Cererea internă a contribuit cu 10 puncte procentuale la ritmul anual al PIB, notându-se redinamizarea investiţiilor productive (8.8% an/an) şi accelerarea consumului privat (13,3% an/an), evoluţii susţinute de mix-ul relaxat de politici economice. Pe de altă parte, cererea externă netă a avut o contribuţie negativă la dinamica economiei (-1,2 puncte procentuale), dat fiind că importurile au crescut cu un ritm mai puternic faţă de exporturi. La nouă luni PIB-ul României a consemnat un avans de 7% an/an, consumul populaţiei şi investiţiile productive urcând cu 9,7% an/an, respectiv cu 3,8% an/an. În scenariul central previzionăm decelerarea economiei în convergenţă spre potenţial în trimestrele următoare, aspect confirmat şi de deteriorarea indicatorilor avansaţi. Totodată, datele INS indică continuarea tendinţei ascendente în turism în 2017: sosirile şi înnoptările s-au majorat cu 10,6% an/an la 10,4 milioane şi cu 6,1% an/an la 23,6 milioane la 10 luni, cele mai ridicate valori de la începutul anilor 1990".

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:09, un euro era tranzacţionat la 1,1793 dolari, în depreciere cu 0,28% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1826 dolari şi au avut loc, până la acea oră, între un minim de 1,1786 dolari şi un maxim de 1,1848 dolari.

Dolarul american a urcat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,22 bani, fiind cotat la 3,9175 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 3,9631 lei, de la 3,9637 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 159,6972 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de marţi, de 160,1885 lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită