PIAŢA VALUTARĂEuro s-a depreciat la 4,6628 lei

Teona Tomoiagă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Euro a scăzut, ieri, cu 0,40 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6628 lei/euro.

Pe pieţele externe, ieri, în jurul orelor 17.00, un euro era tranzacţionat la 1,1515 dolari, în apreciere cu 0,22% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Investing.com. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1490 dolari şi au avut loc, până la ora menţionată, între un minim de 1,1432 dolari şi un maxim de 1,1530 dolari.

Dolarul american s-a depreciat în raport cu leul, comparativ cu şedinţa anterioară cu 1,15 bani, fiind cotat la 4,0590 lei.

Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,0896 lei, în scădere cu 0,53 bani, de la valoarea de 4,0949 lei anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 154,9233 lei, în creştere cu 48,40 bani, comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 155,4073 lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS