Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 25.08.2017
PLASAMENTE ALTERNATIVE
Tranșeele artei și atelierele războiului
Monumentul Apostolii basarabenilor refăcut în 2016.
     În 23 august trecut, alaltăieri, a fost vernisată expoziția dedicată plasticienilor români și Primului război mondial. Era o idee aproape obligatorie iar realizarea este plină de merite. La vernisaj, prețios fără a fi de ținută, a fost enunțat de mai multe ori faptul că ideea expoziției aparține directorului recent înlăturat al MNAR. Nu am cunoștință în ce măsură se pot împărți meritele dar realizarea merită subliniată. Regia ne trimite în tranșee, sugerate apăsător dar nu angoasant, într-o semiumbră gri luminată de penelul marilor noștri artiști. Este o prezentare bogată fără a fi aglomerată, de înaltă ținută, fără a fi emfatică, cu atmosferă dar și informație.

     "Atelier de front. Artiști români în Marele Război" prezintă lucrări de artă plastică realizate de artiștii noștri de atunci, unii mobilizați pe front, alții dorind să omagieze jertfa ostașului român și, de fapt, a întregii societăți. Iar acum o sută de ani, în România se petreceau fapte de mare dramatism și eroism. Arta a fost chemată să nemurească aceste fapte dar și să ne transpună în starea acelor vremuri. Atmsosfera de tranșee, lipsurile materiale, sărăcia, frigul și foamea, bolile mortale, coada la pâine, refugiul, jertfa pe front a militarilor dar și a civililor, prizonieratul, exotismul soldaților ruși se regăsesc în expoziția foarte bine structurată și gândită în ineditul spațiu ce amintește atât de bine de câmpul de bătălie. Astfel, avem "Scene de luptă, chipuri de ostași", "Alegorii ale războiului", "Victimele colaterale ale răboiului", un termen modern care reflectă o situație veche de când există războiul pe lume, "Convoaie de prizonieri" și "Convoaie de refugiați", "Lagăre de prizonieri" români, în Bulgaria, unul dintre acești fiind Nicolae Tonitza, "Sărăcie și foamete", "Aspecte ale Revoluției ruse la Iași".

     Dincolo de tematica expoziției, avem încă o dată ocazia de a înțelege ce mari artiști sunt pictorii noștri din prima jumătate a secolului trecut. În creațiile de mari dimensiuni și foarte cunoscute dar și în cele mai mici și prea ușor trecute cu vederea, descoperim arta fără cusur și de mare impact a artiștilor noștri, cu nimic mai prejos față de creațiile colegilor lor din Vest pe care le admirăm în muzee de artă modernă. Să ne oprim și să admirăm teribilul "Zeu al războiului" de Paciurea, o încrâncenată încleștare de luptă, un "Mărășești" neașteptat realizat de Emil Lăzărescu, "Coadă la pâine" de Tonitza dar și mărturiile din prizonierat ale marelui pictor, dramatica scenă "Iisus printre mormintele eroilor din Primul război mondial" de același Stoica D, tot din 1917, "Convoi de refugiați" de Dumitru Brăescu, mică, aproape insignifiantă, dar de o uriașă și foarte modernă forță de sugestie, Dimitriu-Bârlad cu celebrul său monument de la Bușteni dedicat grenadierului Mușat, cel care a continuat să lupte pe front, până la jertfa finală din august 1917, deși i se amputase mâna stângă, sculpturile lui Jalea, sculptorul ce și-a pierdut și el mâna stângă în Primul război mondial, opera sa esențială fiind realizată cu mâna rămasă, emblematica "Eroina Ecaterina Teodoroiu", de la a cărei jertfă eroică tocmai a trecut un secol, pictură de Camil Ressu pe care nu prea îl asociem cu Primul război mondial deși marele artist a inițiat societatea "Arta română" la Iași, în 1917, în refugiu, împreună cu Dărăscu, Iser, Ștefan Dimitrescu, Marius Bunescu și sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han. Pe toți aceștia îi descoperim, cu evlavie, în expoziția deschisă acum două zile la muzeul Național de Artă dar și, cu interes de colecționar, în licitațiile de artă de la noi.

     Vernisajul expoziției a avut loc miercuri, 23 august, când se împlinea un secol de la moartea eroică a Ecaterinei Teodoroiu și de la stingerea preotului Alexie Mateevici, cel care cu mai puțin de o lună înainte publicase oda națională "Limba noastră". Multe lucruri interesante și paradoxale ni s-au întâmplat acum 100 de ani. Limba noastră a devenit imn al unui stat rupt din pământurile românilor dar care încă ezită să recunoască faptul că vorbește limba română. Excepționalul monumentalist Alexandru Plămădeală, pe care îl cunoscuse în scurta sa viață, îi ridică un bust la căpătâi. Bustul fusese realizat la București, în 1933, montat pe postamentul de marmură al inginerului Levițchi în 1934 și sfințit la 19 mai 1938.

     Mateevici apare într-un prim monument în 1923. Este vorba de "Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naționale", după cum suna inscripția, și îi erau dedicat lui Alexie Mateevici și altor doi tineri luptători pentru emanciparea românilor basarabeni, Simeon Murafa și Alexandru Hodorogea. La 20 august 1917, un grup de soldați ruși bolșevizați, puși pe rele, adică jaf și crimă, îi ucid cu sălbăticie, la Chișinău, pe cei doi patrioți români. Mustafa scrisese vestitul manifest "Cine-s moldovenii?" și tot în Cuvânt Moldovenesc, pe care o conduce, publică Limba noastră. La dezvelirea monumentului realizat de Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1929, au fost prezenți vestitul general Berthelot, Ion Inculeț și Pan Halippa. În 1940, când Stalin smulge Basarabia, basorelieful cu chipul lui Mateevici și cel al lui Murafa sunt evacuate la București în timp ce portretul lui Hodorogea, împreună cu alte bronzuri cum ar fi vulturul și coroana regală, au dispărut pur și simplu. În 1962, când sovieticii au demolat clopotnița din parcul Catedralei, au ras și resturile monumentului, transformat în fântână. Minunea constă în faptul că monumentul, distrus de bolșevicii de mai târziu, a fost refăcut, aproape identic, și redezvelit acum aproape un an, la 93 de ani de la ceremonia inițială de inaugurare. Vasile Ionescu-Varo a realizat și modestul monument de pe strada Silvestru din București, dedicat eroilor războiul din 1916-1919, monumentul cavaleriștilor de pe dealul Coșna din Pasul Oituz și monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Brăila.

     Un alt monument dispărut și niciodată refăcut, evocă o dramatică faptă de eroism din ciudatul război ce a urmat armistițiului din 11 noiembrie 1918. Stan Poetaș s-a născut în 1870, la 19 ani a devenit ofițer iar la 49 cădea în luptă, lovit mișelește. A luptat în Dobrogea, pentru apărarea Bucureștiului dar și la Mărășești. Acum 101 ani, la 23 august 1916, lupta la Bazargic, în Cadrilater, apoi capturează 7 tunuri turcești pe care le trimite la București, să fie închinate statuii lui Mihai Viteazul. În 1918, când se încheie Primul război mondial, românii continuă lupta împotriva bolșevicilor, fie la Vest, în Ungaria, fie la Est, pe Nistru. Descrierea acelor momente în Basarabia nu pot decât să ne îngrozească. Generalul Stan Poetaș este trimis să restabilească ordinea în Estul Basarabiei, unde hoardele de bolșevici treceau Nistru și se aliau cu elemente din populația locală în lupta împotriva armatei regale române. Într-un moment de haos, generalul Stan Poetaș a fost împușcat din spate de un bolșevic de origine română din banda lui Bărbuță, și el de-al nostru. Soldații săi aveau să îi recupereze trupul mutilat și batjocorit peste două zile. În 1920 se lansează inițiativa ridicării unui monument generalului martirizat iar cineva are ideea ca banii să fie cotizați de localitățile care se răsculaseră împotriva românilor în 1919. Peste 10 ani, în 1929, numitul S. Fosu, care îl împușcase din spate pe general, avea să fie descoperit, capturat, judecat și executat. La 31 octombrie 1921, era dezvelit la Soroca monumentul generalului Stan Poetaș, apreciat atunci ca fiind "cel mai mare până acum pe care patria l-a ridicat în amintirea unui erou din vremea războiului". Avea 3 metri, soclul de granit avea 4 metri și era realizat de George Dimitriu. Scrie presa vremii: "fruntașii orașului Soroca au ținut să sărbătorească pe sculptor, ca un omagiu adus artei române". 
MARIUS TIȚA
 

 

.