Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 16.08.2018
Podurile din România NU sunt în pericol să se prabușească !
click aici
     Din cele 4250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4, conform unui comunicat CNAIR.

     Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situației se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute, mai informează comunicatul.

     Potrivit normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar și mai devreme, dacă situația o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialiști ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.

     Tot potrivit normativelor, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experți privați.

     "Pentru a nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreținere periodică este cuprins între 10 și 15 ani, iar intervalul pentru reabilitarea sau reparația capitală este cuprins 35-50 ani, în funcție de evaluările tehnice", mai precizează comunicatul.

     CNAIR mai declară că "sunt însă și programe individuale de reabilitare a podurilor, cum ar fi Podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp în licitație publică".

     "Trebuie menționat că inclusiv faptul că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, demonstrează că situația podurilor din Romania nu se află în situație gravă, iar problemele apărute pot fi tinute sub control prin activități de reparație curentă", mai informează CNAIR. 
A.B.
 

 

.