Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 12.09.2018
Politica între discurs și parcurs (I)
     Despre politică este vorba, desigur. Dacă ar fi să aleg un semn al timpurilor pe care le trăim, cu greu s-ar putea găsi altul mai nimerit decît cel care măsoară distanța mereu mai mare dintre dis-cursul și parcursul politicii. Și, nu este vorba doar despre România și taraba ei de obor, la care își vinde pe doi bani politica, cu pretenția că face mare negoț. Lucrurile sunt vizibile pe la mai toate casele mari. Mai ales cele din zona sistemelor democratoide, cu pretenția că sunt încă etaloane ale democrației cînd, în realitate, au lăsat să se scurgă substanța, pentru a rămîne doar cochilia, locuită de alți chiriași.

     Luați bunăoară Uniunea Europeană. Marele proiect, menit să ducă, dacă nu la "pacea eternă" la care visa Kant, măcar la o lume dedicată învățării și practicării comportamentelor de cooperare-competiție, mai mult decît și preponderent față de cele de competiție-război. Pînă la un punct, discursul și parcursul s-au suprapus, remarcabil. De îndată ce instituțiile de la Bruxelles și-au dezvoltat propria logică de exis-tență și dezvoltare, obiective relativ independente față de politicile locale, din țările membre, de îndată ce pojghița subțire a unei supra-birocrații extra-statale (nicidecum supra-statale) s-a trans-format într-o adevărată și consistentă "euro-clasă superpusă" a început și dis-tanțarea semnificativă a parcursului, față de discurs. Noua "super-clasă" pentru a-și asigura un "viitor de aur" a trecut la maximizarea obiectivelor, anunțînd "Statele Unite ale Europei" ca finalitate inevitabilă a procesului început, la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial pentru a salva Europa de ea însăși și demonii ei. Pentru prima dată, în scena politică a statelor membre, a început să se dezvolte, nu fără motiv, o bază de rezistență față de "euro-birocrația europeană" și "viziunile ei". Divorțul dintre discurs și parcurs avea să fie pronunțat imediat după "marea extindere", odată cu căderea cortinei de fier și reunificarea Germaniei. Super-clasa birocrației europene a presat extinderea, cu preparative minimale pentru țările candidate, sperînd, nu fără motiv, că va beneficia astfel de antidotul euro-scepticismului devenit structural pe scenele politice ale țărilor din "miezul" UE. Euforia a durat mai puțin de un deceniu. Astăzi, campioanele aderării, Polonia, Ungaria și Cehia sunt pe lista neagră a celor mai vehemente contestatare ale direcției în care este împins, politic, proiectul european. Dominația politică germană asupra Europei a transformat disidența britanică în divorț cu acte în regulă. În realitate, proiectul european, așa cum a fost el conceput și pînă la un punct realizat de "părinții fondatori", nu mai există. Dis-cursul politic spune, desigur, altceva. Cu totul altceva. Radical altceva, în numele unei ficțiuni. De fapt, în numele mai multor ficțiuni, dintre care ar urma ca cineva să aleagă, în cele din urmă. Cine să aleagă? Desigur, Germania, Franța și cine o mai fi prin preajmă.

     Din acest punct de vedere, Româ-nia și scena ei politică nu sunt cîtuși de puțin o excepție. Desigur, specificul local... contrează. Supliment garantat: gargară, garagață, apă de ploaie, marțafoi și marțafoaice, guvernamentali și amploiați, gură cască, icoane, prapuri, socialiști, liberali, conservatori. Mă rog... ca la moși! (vezi Caragiale!!!). Cei care încearcă să "dezlege" misterele politicii dîmbovițene se încăpățînează să creadă că PSD-ul a cîștigat alegeri pe "discurs". Promisiuni cu carul... electoratul "a pus botul"!! Acum, cînd o vedea lumea că nu s-a ales nici măcar cu praful de pe tobă, "roșii" or să se facă praf la viitorul scrutin!!! Ți-ai găsit! PSD-ul stă pe zestrea miracol de 30% și cîștigă prin efectul legilor electorale pe care și le-a construit cu grijă și pentru că are o structură socio-electorală stabilă care se reproduce în timp, nu în ciuda schimbărilor din România, ci tocmai datorită lor. În plus și decisiv, a rămas singurul partid cu o mașinărie eficientă de influență și constrîngere politico-economică, cu bază locală și cu pîrghii de control decisive la nivelul instituțiilor de forță de la centru care, la vreme de alegeri, să devină mașină de cules voturi. În timp ce ei sunt călare pe "combine", adversarii lor au rămas la epoca seceratului cu mîna, spic cu spic și snop cu snop. Adevărata ciudățenie a scenei noastre politice este, însă, așa zisa "opoziție", care nu are nici discurs, nici parcurs!!! Deja dincolo de jumătatea mandatului, PNL a rămas cu Blaga pentru "parcurs" și organizare, respectiv cu Orban pentru "discurs". Divorț absolut și rețetă sigură de eșec. În aceeași paradigmă stă și evoluția lui Iohannis, Președintele. Divorțul lui de PNL este total, mă rog, dacă parcursul format din zero pași în orice direcție nu poate fi considerat, totuși, un element comun în evoluția de la Cotroceni și de la sediul PNL!

     Pentru ca hazul să fie total, Drag-nea acuză din interiorul PSD un decalaj între discurs și parcurs. Vezi doamne, muția miniștrilor, greșelile și golurile de comunicare au reușit să ascundă publicului alegător giganticele, piramidalele realizări ale guvernării PSD!!! Trebuie să fie cineva dus rău cu pluta, să creadă așa ceva! Tot la nivel de discurs, Dragnea știe că Iohannis nu va mai prinde viitorul mandat, după cum știe și ceea ce-i mai lipsește ca să pună definitiv cu botul pe labe "rezistența" pe care încă o mai resimte: serviciile și celelalte instituții ale sistemului de apărare și de securitate națională. Aici țintește direcția loviturii principale, care urmează. Desigur, fără să uite sau să piardă din vedere nici o clipă celălalt obiectiv menit să asigure fidelizarea absolută a baronetului local, punerea la adăpost de asaltul instituțiilor justiției.

     Ceea ce rămîne de explicat în politica de azi, nu doar cea din România, nu este doar cum se formează și cît de departe poate merge distanța dintre dis-curs și parcurs, ci modul în care se formează și se precipită reacțiile electoratului la această nouă și structurală "constantă" a procesului. În fapt, toleranța uriașă a electoratului actual, față de această anomalie, distanța masivă dintre discurs și parcurs politic, este cea care a împins lucrurile în extremele în care evoluează azi.

     Pînă cînd?? Pînă unde? Există și dacă există, cum poate fi determinat punctul de inflexiune, de ieșire din această orbită structural anomică? 
Cornel Codiță
 

 

.