Apanova
LIVIU DRAGNEA:
BURSA 16.04.2018

D.I.
 
mărește imaginea
Liviu Dragnea
     PSD a decis să organizeze un mare miting pentru susținerea "familiei tradiționale", a anunțat, astăzi, președintele partidului, Liviu Dragnea, după ședința Comitetului Executiv Național, informează News.ro.
     "Am decis organizarea unui miting mare al PSD pentru susținerea familiei tradiționale, pentru a nu exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect", a declarat Dragnea.
     În 10 aprilie, președintele PSD a prezentat prioritățile legislative ale social-democraților, care vizează modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securității naționale și organizarea referendumului pentru definirea familiei. În privința Legii defăimării, Dragnea a spus că aceasta este în stadiu incipient și că nu reprezintă o prioritate în acest moment, dar că nu renunță la ea.
     Liderul PSD a precizat atunci că a discutat cu colegii săi din grupurile parlamentare despre referendumul pentru modificarea Constituției.
     Referindu-se la modificarea constituției, Dragnea a precizat: "Este un subiect pe care îl susținem cu toată tăria și sper ca în această primăvară acest referendum să se organizeze. (...) Susținem această modificare a Constiuției, că temelia familiei este căsătoria dintre bărbat și femeie".
     La sfârșitul lunii martie, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că inițiativa de revizuirea a Constituției pe tema definirii familiei, care a fost adoptată de Camera Deputaților în urmă cu aproape un an, va trece și de Senat în regim de urgență, iar după promulgare va fi organizat referendumul. Dragnea a susținut că, în același timp, va fi inițiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.
     La acel moment, președintele Camerei Deputaților puncta: "În procedură de urgență să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce președintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constiuției și stabilirea datei referendumului".
     Dragnea a susținut că, în același timp, va fi inițiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România, precizând în acest sens: "nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România, și anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și i-am rugat pe colegii mei, și aici l-am rugat pe domnul Victor Negrescu să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge, nu neapărat în paralel, dar către o formă legislativă prin care să se reglementeze și această situație".
     Camera Deputaților a adoptat, în 9 mai 2017, cu 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotrivă" și 13 abțineri, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției pe tema definiției familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituție urmează să aibă următoarea formă: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".
     Inițiativa a fost trimisă Senatului pentru dezbatere și vot. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Om în data de 16.04.2018, ora 18:32)  
 Vorbeste un familist?


 
2.  La famiglia
    (mesaj trimis de Mihai în data de 16.04.2018, ora 21:49)  
 Dracnea + Motocicleanu = La Famiglia. In rest No comments....


 
Aceeasi sectiune (Politica)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 12:07
     * ACTUALIZARE 15:37 Numărul celor decedați în urma atacului a ajuns la 48, iar cel al răniților la 112
     Statul Islamic a revendicat atacul menit să lovească într-un proiect esențial pentru credibilitatea guvernului președintelui afgan Ashraf Ghani, care a promis că va ține alegeri parlamentare anul acesta, informează AFP.
     --------------
     Cel puțin 31 oameni au murit, astăzi, în Kabul (Afganistan), într-o explozie care a vizat un centru pentru înregistrarea participanților la vot, informează Reuters.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 17:09
     Un incendiu de vegetație a izbucnit în această după-amiază lângă cetatea Poenari din județul Argeș, turiștii aflați în zonă fiind evacuați, transmite News.ro.  click să citești tot articolul
Politică, 16:49
     Ministrul Turismului a semnat un ordin de ministru menit să-I sprijine pe cei care își doresc să investească și să dezvolte zona Deltei Dunării, se arată într-un comunicat al ministerului de resorzt, remis Redacției.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 16:26
SINDICALIȘTII ANP:
     Sindicaliștii din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au anunțat că trei secții mai mici ale Penitenciarului Poarta Albă au fost evacuate "pentru că nu mai prezintă siguranță", informează News.ro.  click să citești tot articolul
Internaţional, 16:08
     Un bărbat dezbrăcat aproape complet, care purta doar o geacă verde, a deschis focul într-un restaurant Waffle House situat în apropiere de orașul Nashville, din Tennessee, informează Reuters.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.04.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, un volum de numai 24,19 milioane de lei (5,2 milioane de euro), în scădere...  click să citești tot articolul
18.04.2018
BVB
     * Acțiunile Transgaz au crescut cu peste 2%
     
     Volumul consemnat în ședința de tranzacționare de ieri, a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 91,16 milioane de lei (19,61 milioane de...  click să citești tot articolul
18.04.2018
BURSELE DIN LUME / PIEȚELE URCĂ
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția spre rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
17.04.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima ședință de tranzacționare a săptămânii, un volum de numai 21,7 milioane de lei (4,67 milioane de euro), inferior celui...  click să citești tot articolul
17.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, din cauza situației din Siria.  click să citești tot articolul
16.04.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Deprecierea cotațiilor pieței reprezintă o corecție normală după creșterea din ultima perioadă"
     
     Ședință de tranzacționare de la finalul săptămânii a fost...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9142
2.3830
2.9902
3.8902
0.1840
0.6258
0.2143
4.6606
5.3294
1.5010
3.5188
0.2294
0.4848
1.1168
0.0617
0.4492
0.9390
3.7886
0.3153
1.1195
0.6021
0.0574
0.3539
0.2054
2.7346
0.0394
0.1448
1.0315
0.6288
0.1209
163.2421
5.4986
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
02.03.2018
A POSSIBLE CONTRACT FOR THE SPARE PARTS NEEDED BY PATRIOT MISSILES
     * Aurel Cazacu: "The American partners are trying to cooperate, even if they do not have the obligation to offset, and Aerostar is the best plant in Romania"
     * A rise of over 40% for the Aerostar shares over the last year
       Shares of "Aerostar" Bacău (ARS) yesterday rose 6.5%, to 5.24 lei/share, taking the company's valuation to an all time high - 797.93 million lei, after American company Raytheon announced that it has requested a quote from ARS, to get more information about the parts that might be manufactured in Bacău for the Patriot radar, which is part of the Patriot missile system.  click here to read the entire article
.