GALA BURSA CONSTRUCTIILOR - 2018
BURSA 12.09.2017

Cristina Radu
 
mărește imaginea
Consiliu de Securitate ONU
     Ministerul Afacerilor Externe a organizat azi conferința de lansare a campaniei de promovare a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în intervalul 2020-2021, conform unui comunicat de presă trimis Redacției de Ministerul Afacerilor Externe. Au fost evidențiate demersurile diplomației române în campania pentru Consiliul de Securitate al ONU, principalul for global cu responsabilități în menținerea păcii și securității internaționale. A fost subliniată importanța unui efort conjugat și a unui sprijin susținut al segmentelor societății românești pentru atingerea obiectivului.
     La invitația ministrului afacerilor externe, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, și consilierul prezidențial pentru afaceri externe Bogdan Aurescu. Au susținut prezentări reprezentantul Secretarului General ONU, directorul Oficiului ONU Belgrad, ambasador Simona Miculescu, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, Remus Pricopie și ambasadorul Sergiu Celac din cadrul Centrului Național de Dezvoltare Durabilă. Conferința s-a bucurat de prezența a înalți demnitari din instituțiile statului, personalități politice, reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, de afaceri, ai mass-media și ai corpului diplomatic.
     Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a subliniat că reușita candidaturii depinde de o campanie dinamică, susținută, creativă și implementată alert, menită să convingă statele ONU să își investească votul de încredere în țara noastră. Acesta a arătat că România este pe deplin pregătită să își asume înalta responsabilitate de a activa în cadrul Consiliului de Securitate și de a se pronunța pe temele majore ale dialogului pentru pacea globală, pe parcursul celor doi ani de mandat, potrivit sursei.
     Șeful diplomației Teodor Meleșcanu a afirmat: "Îmi doresc ca dialogul de astăzi să stimuleze dezbaterile în plan intern vizând relevanța ONU pentru mediul de securitate contemporan, rolul diplomației multilaterale și contribuția istorică și de perspectivă a României la Organizație, pentru a identifica noi idei, propuneri, proiecte și acțiuni menite să asigure reușita candidaturii noastre la Consiliul de Securitate".
     Ministrul Teodor Meleșcanu a punctat că România trebuie să promoveze o conduită activă în organizațiile internaționale și în dezbaterile multilaterale, care să stea sub semnul continuității în domeniile sale de expertiză, dar și al actualității subiectelor în dezbatere. Acesta a prezentat argumentele care susțin capacitatea țării de a acționa ca partener de încredere, capabil să apere interesul colectiv și obiectivele ONU.
     Ministrul a spus: "Misiunea pe care țara intenționează să și-o asume în cadrul unui nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate poate fi rezumată în cuvintele diplomatului Nicolae Titulescu: «România a susținut întotdeauna securitatea colectivă, pacea indivizibilă și soluționarea disputelor prin mijloace pașnice.» Acestea au fost coordonatele pe care se înscrie acțiunea externă a țării, ilustrând convingerea că ONU reprezintă securitatea colectivă în forma extinsă".
     Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a amintit că "ONU se confruntă cu noi provocări, în domenii în care este esențială cooperarea internațională și intervenția multilaterală eficace. România este pregătită să contribuie activ în acest context, cu experiența și capacitățile sale pentru a asigura eficiența sistemului ONU. Suntem adepții unui Consiliu de Securitate mai eficient, mai transparent și mai reprezentativ, capabil să răspundă preocupărilor tuturor statelor membre ONU".
     Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj de susținere a candidaturii României la Consiliul de Securitate ONU: "În contextul actual al scenei internaționale, lucrurile se schimbă rapid, iar România este un actor tot mai prezent pe scena internațională, iar din perspectiva candidaturii țării noastre la CSONU, putem dovedi că suntem membri maturi și echilibrați ai sistemului internațional".
     Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a reiterat angajamentul ferm al MAI de a contribui în continuare la eforturile României de susținere a misiunilor desfășurate sub egida ONU: "Țara noastră a dovedit, în relația cu partenerii externi, foarte multă responsabilitate, o relație de încredere construită prin profesionalism și loialitate".
     Consilierul prezidențial pe politică externă, Bogdan Aurescu, a accentuat că "ONU înseamnă "împreună". Acesta a spus: "Înseamnă soluții colective la probleme comune. România dorește să aducă o contribuție la acest efort colectiv, inclusiv printr-un nou mandat în cadrul Consiliului de Securitate. Respectul pentru dreptul internațional a fost și rămâne una dintre constantele politicii externe ale României".
     Reprezentantul Secretarului General ONU, directorul Oficiului ONU Belgrad, ambasadorul Simona Miculescu, a precizat că "onoranta calitate de membru ales al CSONU continuă să constituie cea mai înaltă confirmare a statutului României de membru activ și responsabil al comunității internaționale, capabil să inițieze și să promoveze soluții la nenumăratele și complexele provocări ale lumii contemporane".
     Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, Remus Pricopie, a amintit rolul și expertiza României în domeniul educațional și a evidențiat că, din perspectiva drepturilor asociate educației, sistemul ONU este cel care contribuie activ la promovarea acestuia. Acesta s-a referit la importanța educației pentru pace ca factor modelator al tinerei generații în spiritul prezervării păcii globale.
     Deviza campaniei "România pentru CS ONU: Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiției și Dezvoltării" reflectă atenția acordată de țară noastră complexității temelor internaționale și reprezintă angajamentul față de principiile menite să asigure pacea, stabilitatea, respectul pentru drepturile universale ale omului și reducerea disparităților de dezvoltare la scară globală. Teodor Meleșcanu a lansat oficial pagina de campanie a candidaturii, care va fi accesibilă începând printr-un link din cadrul site-ului MAE la adresa: http://www.mae.ro/node/42815.
     Conferința este dedicată unui obiectiv ambițios pe care țara și l-a asumat în planul diplomației multilaterale în 2006, odată cu depunerea candidaturii pentru un loc de membru nepermanent în CS ONU, pentru 2020-2021. Evenimentul a marcat și împlinirea a 50 de ani de la alegerea țării în funcția de președinte al celei de-a 22-a Sesiuni a Adunării Generale, în septembrie 1967, când a fost primul stat din grupul Est European care a preluat responsabilitatea, la 12 ani de la admiterea în ONU. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Politica)
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție pozitivă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de tranzacționare de la...  click să citești tot articolul
20.06.2018
BVB
     * Circa jumătate din volum, realizat cu titlurile Banca Transilvania și BRD - Groupe Societe Generale
     
     Acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) au înregistrat, în mare parte,...  click să citești tot articolul
19.06.2018
BVB
     * Volum de numai 21,6 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut parte de un început de săptămână negativ, majoritatea cotațiilor suferind deprecieri în ședința...  click să citești tot articolul
18.06.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     
     Volumul consemant în ședința de tranzacționare de vineri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de numai 17,7 milioane de lei (3,8 milioane de...  click să citești tot articolul
18.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, oprindu-se din avansul generat joi de anunțul Băncii Centrale Europene (BCE) privind încheierea, anul acesta, a programului de achiziții de obligațiuni. Cele...  click să citești tot articolul
15.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va menține dobânzile la un nivel scăzut încă un an.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iunie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9802
2.3857
3.0328
4.0467
0.1806
0.6261
0.2258
4.6660
5.3083
1.4443
3.6638
0.2398
0.4925
1.0812
0.0635
0.4532
0.8485
4.0348
0.2950
1.0767
0.6234
0.0592
0.3649
0.1966
2.7766
0.0395
0.1524
1.0985
0.6318
0.1230
165.0626
5.6813
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
.