CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 18.07.2017

A CONSEMNAT MIRCEA SAVIN
 
mărește imaginea
     * (Interviu cu domnul Ovidiu Alexandru Raețchi, Vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților)
     * "Polonezii vor investi circa 8 miliarde de euro pentru achiziționarea sistemului Patriot"
       Reporter: Este sustenabil noul program de guvernare al coaliției PSD-ALDE?
     Ovidiu Raețchi: Legea salarizării unitare - pe tema căreia nu am văzut niciun studiu de impact bugetar și despre care inclusiv ministrul de Finanțe din acea vreme, Viorel Ștefan, a refuzat să spună dacă este sustenabilă sau nu - poate genera mari probleme economice pentru România. Deja se discută în spațiul public despre pericolul intrării în incapacitate de plată a salariilor și pensiilor și înțeleg că la Ministerul Finanțelor Publice sunt îngrijorări serioase pe această temă. În acest cadru, nu știu cum va reuși PSD să își pună în aplicare toate promisiunile înscrise în programul de guvernare, fără ca stabilitatea financiară a României să fie periclitată, dar încep să cred că e puțin relevant ce au scris Darius Vâlcov și Liviu Dragnea în noul program de guvernare. Deja sunt semnale că acesta nu va fi respectat, deși au trecut circa două săptămâni de la învestirea guvernului. O să vă dau două exemple concrete și relevante. În primul rând, programul de guvernare al PSD prevede că salariul minim brut va fi de 2.000 de lei în 2018. Liviu Dragnea spunea zilele trecute: "Nu există așa ceva, nu va fi impus de guvern salariul minim de 2000 de lei". Sau celebrul impozit pe cifra de afaceri: acesta este menționat în programul de guvernare, dar premierul Tudose tocmai a anunțat că nu va fi aplicat. Prin urmare, degeaba discutăm despre programul de guvernare al PSD, nu cred că cineva din partid îl ia în serios, după cum se vede nici măcar Liviu Dragnea sau Mihai Tudose.
     Reporter: Cum vi se par măsurile propuse per ansamblu?
     Ovidiu Raețchi: O povară pentru mediul privat. Pentru a putea pune în aplicare cheltuielile pe care le implică pensile și salariile promise de guvernul PSD, s-au gândit noi forme de plată a contribuțiilor angajaților și angajatorilor la stat: după cum știti, o parte din aceste contribuții se mută de la angajator la angajat, dar vor fi introduse și noi impozite sau taxe precum taxa de solidaritate sau impozitul pe gospodărie- despre care nu știm nici până acum în ce formă și dacă va fi aplicat de la anul. Oricum, mă aștept la noi și noi țopăieli și inovații fiscale ale PSD, care nu vor face altceva decât să descurajeze mediul de afaceri, să pericliteze economia României, să genereze șomaj și să sperie investitorii. Nu trebuie ignorat faptul că aceste măsuri nu au fost validate de electorat, prin vot. Degeaba PSD și Liviu Dragnea ne transmit că au legitimitatea votului, pentru că, în decembrie, PSD s-a prezentat cu un alt program de guvernare și în baza acelui program a câștigat alegerile, La ora actuală vorbim despre niște cârpeli bugetare care nu au niciun fel de acoperire și mai mult, sunt irelevante: PSD deja dă înapoi. Să îți contrazici propriul program de guvernare, la nici două săptămâni după ce l-ai votat, aceasta este o "performanță" chiar și pentru partidul condus de Liviu Dragnea.
     Reporter: Este de bun augur cheltuirea întregului buget dedicat apărării pe anul 2017 pe aceste sisteme de rachete de apărare Patriot?
     Ovidiu Raețchi: Programul de modernizare a Armatei vizează numeroase elemente, nu doar sistemul de rachete. Sunt elemente navale, transportoare blindate, avioane. Dar sistemul de apărare aeriană este cel mai relevant în noul context militar. Acolo este cea mai mare vulnerabilitate, cea mai mare prioritate. Sistemul Patriot este unul dintre cele mai apreciate sisteme antiaeriene din lume, iar performanțele sale sunt recunoscute. Are o istorie de peste 40 de ani și a fost modernizat în repetate rânduri. În ceea ce privește costurile, ca să vă dau un exemplu din zonă, se estimează că polonezii vor investi circa 8 miliarde de euro pentru achiziționarea sistemului Patriot și chiar zilele trecute SUA au desfășurat temporar sisteme antiaeriane și antibalistice de tip Patriot în Lituania, în cadrul unui exercițiu al NATO. Prin urmare, luăm în considerare achiziționarea acestui sistem din considerente care țin de performanțe dovedite, costuri, dar, după cum vedeți, inclusiv din rațiuni strategice. Putem să continuăm să facem economii în acest domeniu, să riscăm inclusiv pierderi de vieți omenești sau putem acorda Armatei investițiile și respectul pe care le merită. Cred că prin decizia de a achiziționa un sistem de acest tip, apărarea națională va fi întărită, iar flancul Estic al Alianței va fi consolidat. În plus, dacă se va lua decizia ca acest sistem să fie achiziționat, acest lucru nu se va petrece peste noapte, vorbim despre investiții care se vor desfășura pe parcursul a mai multor ani.
     Reporter: Planul de înzestrare a Armatei Române pentru perioada 2017-2020 ce achiziții ar trebui să mai prevadă?
     Ovidiu Raețchi: Aș vrea să punctez că deja guvernul Tudose are o restanță importantă în domeniul apărării: la ședința de acum câteva săptămâni, planul de înzestrare a armatei pentru 2017-2020 a fost retras de pe ordinea de zi a CSAT pentru că în elaborarea acestuia a fost "neglijat" acordul politic de alocare a 2% din PIB pentru Apărare, pe parcursul a cel puțin un deceniu, așa cum ne-am înțeles cu partenerii NATO. Prin urmare, acest lucru trebuie reglat de urgență: nu ne permitem să ne facem de râs în fața partenerilor străini, înzestrarea Armatei nu poate fi teren de joacă. De 27 de ani, Armata este neglijată în permanență și nu ne permitem să facem din nou economii în acest domeniu având în vedere contextul regional, dar și angajamentele internaționale pe care ni le-am asumat. Prin urmare, vorbim despre un plan de înzestrare care trebuie gândit pe parcursul a 10 ani. Dincolo de sistemul de apărare antiaeriană, armata română are în plan achiziția de corvete, de transportoare 8x8, de mașini 4x4 blindate, dar și o nouă escadrilă de avioane F-16. Sunt lucruri deja aprobate de Parlament. În unanimitate.
     Reporter: Care sunt măsurile economice, în viziunea dvs, care ar stimula economia și ar asigura o creștere a bugetului, inclusiv cel dedicat apărării naționale?
     Ovidiu Raețchi: PNL a propus și susține în continuare o serie de măsuri liberale care, pe termen mediu și lung, ar asigura o creștere economică: generalizarea cotei unice de 16% pentru contribuțiile sociale, dar și pentru TVA, reducerea cu 50% a numărului de taxe și impozite, acordarea de facilități pentru angajatori, dar și implementarea standardelor de cost în administrație. La fel de importante sunt transparența bugetară și simplificarea fiscală, controlul post-privatizare, o lege a salarizării unitare sustenabilă, dar și reformarea relației contribuabil-stat.
     Reporter: Vă mulțumesc! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Politica)
SCRISOARE DE SUSȚINERE A LUI KOVESI, SEMNATĂ DE 135 DE PROCURORI DNA:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 21:45
     Președintele Klaus Iohannis a susținut astăzi, la Consiliul European, o majorare modică a contribuției naționale la bugetul UE, astfel încât să fie menținute alocări adecvate pentru politicile UE, în special pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, și a exprimat sprijinul României față de propunerea Parlamentului European privind noua distribuție a mandatelor în legislatura 2019-2024, prin care România recuperează mandatul pierdut în legislatura actuală.  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:55
     Trei din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 20:25
     Fondul Proprietatea a anunțat, astăzi, finalizarea ofertei publice de cumpărare în legătură cu cel de-al nouălea program de răscumpărare ("Oferta"), potrivit unui comunicat de presă remis Bursei de Valori București (BVB).  click să citești tot articolul
Politică, 19:41
     Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, i-a solicitat astăzi constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să decidă în cel mult o săptămână dacă poate continua lucrările pe acest tronson, în condițiile în care acestea înaintează greu de un an de zile, potrivit paginii de Facebook a Ministerului Transporturilor.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 18:49
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 16,8 milioane de lei (3,6 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9567
2.3802
2.9752
4.0473
0.1839
0.6251
0.2138
4.6552
5.2837
1.4879
3.5385
0.2273
0.4804
1.1161
0.0671
0.4637
0.9990
3.7813
0.3261
1.1634
0.5969
0.0584
0.3509
0.2033
2.7585
0.0395
0.1402
1.0295
0.6259
0.1202
161.6184
5.4853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.