PONTA, DESPRE ANTIBIOTICE IAŞI:"Este un exemplu că există şi societăţi de stat care funcţionează bine"

A.C.
Companii #Sănătate /

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că societatea Antibiotice Iaşi nu va fi privatizată, fiind un exemplu că "există şi unităţi de stat care funcţionează foarte bine", şi a adăugat că pe baza managementului companiei, împreună cu Ministerul Sănătăţii, se va putea salva Institutul Cantacuzino, transmite Mediafax.

Victor Ponta a vizitat, azi dimineaţă, societatea Antibiotice din Iaşi, fiind însoţit de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, ministrul Muncii Rovana Plumb, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, dar şi de câţiva parlamentari de Iaşi ai PSD.

Premierul a vizitat două dintre secţiile societăţii, apoi a asistat în sala de festivităţi, în care se aflau aproximativ 200 de angajaţi, la o prezentare a companiei.

Ponta a spus că Antibiotice Iaşi este un exemplu că "există şi societăţi în care Guvernul este acţionar majoritar şi unde lucrurile funcţionează foarte bine".

El a afirmat că societatea ieşeană nu va fi privatizată, promiţând că profitul obţinut de Antibiotice va putea fi reinvestit şi în următorii ani pentru modernizarea unităţii.

Victor Ponta le-a spus angajaţilor de la Antibiotice că "este pentru prima dată în viaţă când se trezeşte dimineaţa cu antibiotice" şi a adăugat că în timp ce societatea ieşeană este un proiect de succes, Institutul Cautacuzino reprezintă un proiect eşuat.

"Aici la Iaşi s-au ocupat oameni buni, dincolo s-a ocupat ministrul Nicolăescu şi n-a ieşit bine", a afirmat Ponta.

Premierul a declarat ulterior presei că aşteaptă de la conducerea Antibiotice Iaşi să ajute Ministerul Sănătăţii pentru salvarea Institutului Cantacuzino.

"Pe baza managementului celor de la Antibiotice, împreună cu ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, putem salva şi acel brand. Anul trecut l-am întrebat pe ministrul Eugen Nicolăescu dacă-şi asumă programul de salvare a Institutului Cantacuzino. Eu nu am crezut în el (în program - n.r.), pentru că am vorbit şi cu alţi specialişti. Ministrul mi-a zis < da, eu îmi asum toată responsabilitatea >, dar acum nu mai e ministru. Am pierdut un an, însă am pierdut şi mulţi bani", a spus premierul.

Directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, i-a solicitat premierului să intervină la Ministerul Finanţelor pentru ca bugetul pe acest an al societăţii ieşene să fie aprobat, astfel încât, de la 1 iulie, salariile a peste 1.000 de angajaţi ai fabricii să poată fi majorate cu aproximativ 200 de lei.

Victor Ponta a promis că situaţia va fi rezolvată şi că lefurile angajaţilor de la Antibiotice vor putea fi mărite.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. ascultati declaratia de presa cu ministrul Chitoiu din toamna 2012 si acum cititi ce graiti ""Aici la Iaşi s-au ocupat oameni buni, dincolo s-a ocupat ministrul Nicolăescu şi n-a ieşit bine". Nu cumva domnul Nicolaescu era de la PNL? Dvs. vreti sa inviati USL? A, am priceput, inseamna ca cei din PNL intr-adevar traiesc, ca doar acesta este motivul pentru care ii vorbiti de rau. Atunci ce facem insa cu PSD? Vorbindu-i ne bine nu incercati sa ne faceti sa ajungem la alta concluzie?.....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită