Gala BURSA 2018

Ponta prezintă o nouă poză cu Dragnea, alături de Oprea şi Dâncu

F.B.
Politică /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Fostul premier Victor a prezentat astăzi două fotografii în care liderul PSD, Liviu Dragnea, apare alături de fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, şi alături de fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu, la un eveniment care nu era oficial. Ponta a mai precizat că şi-a adus aminte cum Liviu Dragnea "se lupta" să fie şi el chemat la ziua lui George Maior, la acea vreme director al SRI.

Ponta a afirmat într-o conferinţă de presă: "Eu sunt convins că toţi cei care ieri au susţinut la televizor că poza respectivă este falsă, au fost dezinformaţi de domnul Dragnea. Toată această poveste cu domnul Dragnea care se luptă cu statul paralel este o minciună de la cap la coadă. Nu s-a luptat niciodată în niciun fel. Întotdeauna a vrut să fie prieten cu cei care reprezintă statul. Dacă îşi dorea într-adevăr să oprească abuzurile, de doi ani are puterea totală".

În cadrul conferinţei de presă, fostul premier a mai prezentat o fotografie în care Dragnea apare alături de Gabriel Oprea şi Vasile Dâncu şi spune că evenimentul nu a fost unul oficial ci era ziua de naştere a cuiva. "Nu era niciun eveniment oficial, era un eveniment privat, pentru că erau şi prieteni, şi membri de familie, era la ziua cuiva, în luna sepembrie. Când ne-a explicat domnul Dragnea cu George Maior, mi-a aduc aminte cât de mult s-a luptat să vină la ziua lui George Maior. M-a întrebat de zece ori când e, unde e, nu cumva să nu fie invitat", a mai spus Ponta.

De asemenea, Ponta a precizat că pozele sunt făcute de Sebastian Ghiţă.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Statul paralel vs Statul paralel !!! = Doodle !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Pierde SRI. :))))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    S-a murdarit to de rahat cand ne-a imbratisat. Ponta scoate din pozele lui Maior dar ar fi important sa fie publicate TOATE pozele nu doar ce da micul ofticat .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Mesajul este pentru protectorii actuali ai lui Dragnea. In traducerea maifota SRI-sta asa cum ne-a tradat pe noi asa va va trada pe voi. Ce uita Ponta este ca el, Coldea si Maior impreuna cu Livia Stanciu l-au pus pe Dragnea sa plateasca factura referendumului de suspendare al lui Basescu si Dragnea inca trage de acea condamnare.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Nu-i frumos SELFIE cu ST. PAR. când îl înjuri de 1000000000 ori/s

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Geometric Dragnea are dreptate :) Pai se mai intersecta si el cu SRI la cate o paranghelie si acum l-au lasat asa paralel :) Mai vrea si el un selfie sa puna pe Fb:)))

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită