GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

Ponta susţine că plăteşte acum preţul pentru "îndrăzneala" de a-l suspenda pe Băsescu

Elena Deacu
Politică /

Victor Ponta a scris, pe pagina sa de Facebook, că plăteşte acum pentru îndrăzneala de a-l suspenda pe Traian Băsescu, adăugând că ziua de 29 iulie 2012, în care a avut loc referendumul pentru demiterea fostului preşedinte, rămâne "un moment extraordinar", comparabil doar cu ziua de 22 decembrie 89.

"Pentru mine ziua de 29 iulie va rămâne întotdeauna un moment extraordinar, comparabil doar cu ziua de 22 decembrie 1989. În 2012 a fost ziua în care 7,4 milioane de cetăţeni au votat la Referendum ca să îşi ia ţara înapoi de la un personaj politic sinistru - Băsescu, un Regim brutal şi detestat la fel ca cel comunist şi un Sistem de Propagandă la fel de feroce şi puternic atunci ca şi acum!", a scris primul ministru pe pagina de Facebook.

Ponta a contiunat în aceeşi notă, menţionând că "Crin Antonescu şi cu mine am fost atunci liderii acelui fenomen excepţional - avem meritul de a-l fi reprezentat şi vina de a nu fi dus la capăt voinţa oamenilor!".

Premierul şi-a continuat declaraţia spunând că "până azi au supravieţuit şi au câştigat mulţi dintre cei înfrânţi atunci de voinţa populară (ceea ce fac acum Blaga, Predoiu, MRU, Macovei, etc. este doar o confirmare pentru cei care încă mai aveau iluzii). Şi era de aşteptat ca eu şi Crin (plus Liviu Dragnea, Radu Stroe şi mulţi alţi iniţiatori) să plătim preţul pentru "îndrăzneala" de atunci".

Ponta mai susţine că are convingerea că în viitor va fi posibil ca democraţia să nu fie doar o vorbă goală: "Dar vreau să-mi exprim convingerea absolută că am avut atunci dreptate şi să arăt recunoştiinţa mea pentru cei 7,4 milioane de români care au crezut cu sinceritate că democraţia şi dreptatea pot fi nu doar vorbe goale, ci principii de funcţionare pentru o societate normală. Nu a fost posibil atunci, nu e posibil acum, dar cred că în viitor va fi!".

La 29 iulie 2012 a avut loc referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, acesta nefiind validat în condiţiile în care nu au fost îndeplinite condiţiile privind prezenţa la urne a jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale.

Din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot care se ridică la 18.292.464, la vot s-au prezentat 46,24% din români. 87,52%, 7.403.836 au votat DA, fiind în favoarea demiterii preşedintelui Traian Băsescu. 11,15%, 943.375 persoane au votat NU.

Referendumul a fost punctul culminant al unei crize politice, generate de suspendarea lui Traian Băsescu de către majoritatea parlamentară USL, formată atunci din PNL şi PSD şi condusă de Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Bah Dottore da copy paste nu ai putut executa la 29 iulie 2012 ?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS