Gala BURSA 2018

Preşedintele a promulgat Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă

Elena Deacu
Companii #WikiLeaks despre Romania /

Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă a fost promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul acesteia fiind prevăzut ca angajaţii, din sistemul public şi din sistemul privat, să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, acestea putând fi folosite doar în turismul românesc.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Legea a fost adoptată, pe 3 iunie, de Camera Deputaţilor, cu 303 voturi "pentru" şi 12 abţineri, după ce a primit votul senatorilor, pe 12 martie.

Potrivit Legii, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie.

Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Vouchere de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc.

De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hărtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Auoritatea Naţională pentru Turism.

Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale.

În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.

Toţi reprezentanţi grupurilor parlamentare au susţinut adoptarea acestor prevederi, arătând că relansează turismul românesc.

Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari este obligatorie, a declarat, pe 3 iunie, ministrul Economiei, Mihai Tudose, după adoptarea ordonanţei privind vouchere de vacanţă, arătând că prevederile vor intra în vigoare în 30 de zile de la promulgare.

Întrebat cînd ordonanţa va deveni aplicabilă, Tudose a precizat: "Termenele sunt de treizeci de zile de la promulgare. Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin ANT şi evident Ministerul Muncii va trebui să facă normele metodologice de aplicare, care vor fi făcute cât mai repede cu putinţă, poate nu stăm chiar în 30 de zile. Apoi va deveni aplicabilă".

El a adăugat că salariaţii de la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, iar în privinţa angajaţilor de la societăţile private este opţională primirea voucherelor.

"În ceea ce priveşte salariaţii la stat, bugetarii vor primi aceste vouchere, la privat este opţional poate să primească voucher sau în continuare suma de bani, cel puţin anul acesta", a spus Tudose.

Întrebat dacă este obligatoriu acordarea voucherelor la stat, Tudose a răspuns; "Da, la stat sunt obligatorii pentru toată lumea".

"Până la urmă este şi un mod de a ne proteja economia. Statul dă nişte bani pentru vacanţe, ideea este ca aceşti bani să rămână investiţi sau să fie repuşi în circulaţie în România. Nu să reglăm economiile altor state", a mai adăugat ministrul Tudose.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită