Preşedintele a promulgat legea privind statutul magistraţilor

V.D.
Politică /

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ultima dintre cele trei legi ale justiţiei modificate de Parlament şi nepromulgate până acum.

Unul dintre principalele amendamente aduse actului normativ reduce atribuţiile şefului statului în privinţa numirii şefilor Parchetului General, ai DNA şi DIICOT, iar preşedintele poate refuza o singură dată numirea procurorilor de rang înalt. Şeful statului afirmă că, aşa cum a avertizat în repetate rânduri, o serie de modificări aduse legii, precum noile condiţii de pensionare ale magistraţilor, modalităţile de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere şi extinderea prerogativelor ministrului justiţiei, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraţilor -, slăbirea independenţei procurorilor în realizarea rolului lor constituţional, modificarea condiţiilor de răspundere a magistraţilor, au un impact negativ direct asupra actului de justiţie şi asupra calităţii acestuia. Iohannis cere din nou coaliţiei majoritare reluarea de urgenţă a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiţiei.

Anunţul privind promulgarea acestei legi a fost făcut de către Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis a avertizat, în repetate rânduri, că o serie de modificări aduse Legii nr. 303/2004, precum noile condiţii de pensionare ale magistraţilor, modalităţile de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere şi extinderea prerogativelor ministrului justiţiei, relativizarea unor standarde profesionale, introducerea unor criterii subiective - exclusive ori determinante în evaluarea magistraţilor -, slăbirea independenţei procurorilor în realizarea rolului lor constituţional, modificarea condiţiilor de răspundere a magistraţilor, au un impact negativ direct asupra actului de justiţie şi asupra calităţii acestuia.

La solicitarea preşedintelui şi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia a formulat o opinie preliminară asupra legilor justiţiei, care se va regăsi şi în documentul final din luna octombrie, şi în care se precizează că numeroase prevederi sunt neconforme cu standardele de democraţie şi statul de drept.

Preşedinţia reaminteşte că, "în scopul adoptării unui act normativ coerent şi a unei legiferări responsabile", preşedintele Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partidele de opoziţie au formulat, în decursul ultimului an, nouă sesizări de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile acestei legi de o importanţă crucială pentru bunul mers al justiţiei. De asemenea, preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea acestor modificări.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită