Gala BURSA 2018

PREŞEDINTELE COMISIE DE CULTURĂ DIN CAMERĂ:Apel la ministrul Culturii pentru salvarea Ansamblului Brâncuşi

V.D.
Miscellanea /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Deputatul Gigel Ştirbu, preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a transmis astăzi un apel adresat ministrului Culturii, George Ivaşcu, privind salvarea Ansamblului Brâncuşi de la Târgu Jiu.

În comunicatul de presă remis Redacţiei noastre, Ştirbu afirmă: "Nu pot să nu remarc neimplicarea ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, care doarme în papuci şi nu ia nicio măsură pentru protejarea patrimoniului nostru naţional. Conform statisticilor, România are rata cea mai mare de distrugere şi neglijare a patrimoniului din Europa, putându-ne compara cu ţările care sunt în stare de război".

El face aceste precizări după ce, în ultimele luni, lucrările lui Constantin Brâncuşi au fost în pericol de a fi distruse în totalitate din cauza inundaţiilor sau a prăbuşirii copacilor în Parcul Brâncuşi din Târgu Jiu.

"Stupefiant este şi faptul că Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului au redepus dosarul de candidatură al Ansamblului Brâncuşi pentru Lista UNESCO, în condiţiile în care operele sunt nerestaurate, şi total disparate pe o Axă Brâncuşi care devine din ce în ce mai greu circulabilă pietonal. Este evident că pentru actuala guvernare protecţia patrimoniului este doar declarativă", a mai transmis Ştirbu.

El a continuat: "Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România riscă să piardă aceste comori cu care ne mândrim în lume! Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ar trebui să fie un catalizator al sectorului cultural şi un reper în plan naţional pentru protejarea patrimoniului şi recunoaşterea şi promovarea valorilor culturale româneşti în lume. Fac apel la ministrul Culturii, George Ivaşcu, să se trezească şi să ia toate măsurile pentru a fi salvată această moştenire culturală unică pentru generaţiile viitoare".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită