Gala BURSA 2018

Preţul cerealelor în noul sezon, în discuţii

A.O.
Ziarul BURSA #Materii Prime /

Toţi actorii din lanţul cerealier, respectiv producătorii agricoli, comercianţii, depozitarii şi procesatorii, vor avea, în următoarele zile, o întâlnire de lucru, la iniţiativa Organizaţiei Interprofesionale (OIPA) Cereale şi Produse Derivate din ţara noastră, ne-a declarat Aurel Popescu, preşedintele organizaţiei şi al Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (Rompan).

Domnia sa a detaliat: "Suntem în curs de organizare, în funcţie de răspunsurile pe care le primim de la cei invitaţi la discuţii sperăm ca acestă întâlnire să se materializeze săptămâna aceasta, cel târziu săptămâna viitoare. Acţiunea are drept scop schimbul de informaţii cu privire la situaţia reală din teritoriu, pentru a ne forma o opinie legată de cantitatea şi calitatea grâului din noua recoltă".

Mai exact, principalul subiect de discuţie va fi preţul cerealelor în noul sezon, ne-a precizat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Iniţiativa discuţiilor cu comercianţii de cereale ar putea fi un prim pas spre un sezon cerealier mai liniştit, având în vedere că anul trecut producătorii au acuzat traderii că au practicat preţuri foarte mici la achiziţia grâului, în contextul unor recolte foarte bune.

În 2013, ţara noastră a realizat o recoltă de grâu de 7,4 milioane tone, cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, devenind un exportator major de cereale către Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu.

În sezonul 2014 -2015 se preconizează exporturi de 4,5 milioane de tone de grâu, 80% în ţări din exteriorul Uniuniie Europene (UE) şi 20% în UE.

Reuters a relatat recent că România şi Bulgaria mizează pe recoltele bune de grâu din acest an pentru a putea menţine exporturile la un nivel susţinut, chiar dacă ploile din ultima vreme au afectat regiunile din zona Dunării.

Pe de altă parte, un raport recent al Comisiei Europene (CE) previzionează pentru anul acesta o scădere a producţiei de cereale din ţara noastră cu circa 13%, dar menţionează că această evoluţie depinde în mod semnificativ de evoluţia vremii.

Membrii OPIA Cereale şi Produse Derivate sunt Uniunea Naţională a Producătorilor Agricoli din România (UNPAR), Asociaţia Fermierilor Antreprenori din România (AFAR), Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (ANAMOB), Asociaţia Depozitarilor de Cereale din România (ADCER), Rompan şi LAPAR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită