Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 30.11.2006
PREȚUL GAZELOR
Pericolul exploziei maselor
     Acum câteva zile am primit un e-mail intersant de la prietenii mei din România.

     Iată cum sună:

     "Am primit și retransmit acest mesaj deoarece consider că ce se întâmplă în ultimul timp în România, prin violarea integrității spațiului geografic și economic românesc, mi se răpește dreptul de a-mi hotârâ singură viața și a mă considera cetățean liber și cu drepturi constituționale depline într-o țară ce se vrea liberă. Sclavagismul a fost de mult abolit !!!"

     Sună frumos, probabil că în epoca de aur acest punct de vedere ar fi garantat o poziție în comitetul de partid sau de purtător de steag la vreun congres.

     Mesajul se referă la o scrisoare care denunță mărirea prețurilor la gaze de către firma austriacă OMV prin șantajarea autorității de reglementare în domeniul gazelor. Aceasta ar fi fost amenințată că în cazul că mărirea prețului nu va fi aprobată, OMV nu va mai furniza gaze în România.

     Afirmația mi se pare absurdă. O firmă multinațională de talia OMV știe că guvernul are la îndemână destule instrumente care să facă o asemenea acțiune imposibilă.

     Autorii scrisorii îndeamnă cetățenii să participe la un protest contra OMV, prin boicotarea tuturor produselor acestei companii, începând cu benzina, motorina etc. astfel încât, să-i facă să simtă prin încasări consecința acestei măriri de preț care în opinia lor este nejustificată.

     Citind documentul, prima concluzie ar fi că, dacă scrisoarea ar avea un ecou, atunci OMV poate să aibă probleme serioase de imagine în România. Efectele unui posibil boicot deasemeni nu poate fi ignorat.

     Un cinic ar pune întrebarea care sunt alternativele pentru protestatari? Societățile petrolifere românești ai căror directori sunt deja sub acuzație de fraudă?

     Anunțul creșterii prețului gazelor a declanșat și acuze la adresa guvernului că ar fi vinovat de periclitarea securității energetice a României încheind contracte de privatizare detrimentale economiei naționale.

     Investigația care se derulează probabil că va identifica dacă și care sunt deficiențele contractului OMV.

     În caz de deficiențe, testul investigatorilor este să stabilească dacă negociatorii au acționat din incompetență sau de conivență.

     Incompetența nu poate fi sancționată criminal ci numai administrativ, eventual prin pierderea funcției. Paguba urmând să o plătească victimele, adică cei care au dat mandat politicienilor de a delega autoritate negociatorilor.

     În al doilea caz, există sancțiunea legală a individului, dar, în majoritatea cazurilor, paguba tot societatea o plătește.

     Dacă se dovedește că OMV-ul a acționat corupt, atunci consecințele ar fi mult mai grave.

     După declanșarea crizei, OMV-ul a venit cu propunerea de a furniza gaze la preț diferit consumatorilor casnici și celor industriali. Această procedură se folosește curent în multe țări, atât la prețurile energiei, cât și la servicii telefonice etc.

     Este evident că, odată cu introducerea prețurilor de piață la energie, din cauza nivelului scăzut al venitului populației , aceste măriri vor fi suportate cu greu și pot deveni un pericol pentru fabrica socială.

     Cred că guvernul va trebui să accepte că, un timp, prețurile vor trebui subvenționate pentru consumatorii casnici.

     Metoda de subvenție trebuie să fie oferită prin preț (la toată populația) și nu prin sume fixe în funcție de venit. Un pensionar, un bolnav sau o familie cu copii mici vor sta mai mult în casă și vor folosi mai multe gaze sau curent electric decât un salariat cu același venit care petrece o mare parte din zi la servici și va avea o cerință de energie mai mică.

     În cazul OMV-Petrom, este de remarcat faptul că statul deține 40% din acțiuni. Dacă luăm în considerație și impozitele, statul român încasează mai mult decât 50% din profitul OMV. Deci violarea puterii de cumpărare scăzute a cetățenilor revine doar parțial în profitul OMV!!!?

     Referindu-mă la comentariul scrisorii în legătură cu faptul că OMV a crescut prețurile fără justificare economică, trebuie să-i dezamăgesc pe autori spunând că același lucru s-ar fi întâmplat chiar dacă statul român ar fi fost propietar 100% și chiar dacă România ar avea un excedent de gaze naturale.

     În argumentul de mai jos exclud incompetența și corupția, variabile, care în mod normal nu pot fi excluse din ecuația decizională a economiei românești.

     În economia capitalistă, spre deosebire de experimentul comunist, distribuția bunurilor și serviciilor se face prin preț. Prețul, reflectând nu numai costurile dar și alte elemente cum ar fi raritatea, marca, imaginea etc.

     De exemplu, dacă în Româ-nia, o ploaie cu gheață, când pomii sunt în rod, ar distruge 80% din producția de mere, ce s-ar întâmpla? Evident merele s-ar scumpi și cei 20% a căror recoltă nu a suferit ar dansa de fericire în jurul sacoșelor pline de bani.

     Același lucru l-a făcut și OMV-ul, profitând de prețul gazelor pe piața internațională, ca o consecință a ofertei mai scăzute. Dacă Guvernul României ar fi fost unicul propietar, atunci din rațiuni economice și pentru protejarea resurselor românești, ar fi trebuit să facă același lucru. Dacă în România s-ar vinde gazul pentru consumatori industriali sub prețul piețeii internaționale, atunci acest lucru ar atrage spre România producători care sunt mari consumatori de energie (gaz, electricitate etc.) și bineînțeles guvernul ar urma să fie acuzat de complicitate la exploatarea bogățiilor naturale ale țării de către firmele străine.

     În concluzie, din rațiuni economice, prețul pieței trebuie impus consumatorilor indus-triali iar guvernul, cel puțin pe termen mediu, trebuie să protejeze, pe cât este posibil, consumatorul casnic.

     Mă întreb dacă negociatorii contractului OMV sub influența ratei unice de impozitare s-au gândit să nu iasă din tipar și au aplicat-o și la gaze.

     La fel cu bucuroșii producători de mere, și directorii OMV ar putea celebra pe drumul până la bancă... dacă nu cumva procurorii români îi vor îndrepta spre banca acuzaților. 
Eugen Ionescu
 
     Investigația care se derulează probabil că va identifica dacă și care sunt deficiențele contractului OMV.
     În caz de deficiențe, testul investigatorilor este să stabilească dacă negociatorii au acționat din incompetență sau de conivență.
     Incompetența nu poate fi sancționată criminal ci numai administrativ, eventual prin pierderea funcției. Paguba urmând să o plătească victimele, adică cei care au dat mandat politicienilor de a delega autoritate negociatorilor.
     În al doilea caz, există sancțiunea legală a individului, dar, în majoritatea cazurilor, paguba tot societatea o plătește. 

 

.