Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.08.2018
Primul pas concret spre EURO 2020: a început demolarea stadionului Steaua
click aici
     Demolarea unei arene legendare reprezintă primul gest, "vizibil" și pentru publicul larg, al autorităților în vederea găzduirii meciurilor de la EURO 2020. După ani de studii, aprobări, amânări se intră în linie dreaptă cu reconstruirea arenelor, cu mai puțin de doi ani înainte de startul turneului final.

     Stadionul Steaua intră oficial în faza de demolare pentru a fi reconstruit în perspectiva organizării unor meciuri de la EURO 2020. Comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea, a anunțat că sâmbătă, între orele 10.00 și 16.00, stadionul va fi deschis publicului care vrea să-și ia rămas bun de la vechiul stadion Steaua, inaugurat în 1974. Ieri, mai mulți jucători de legendă ai Stelei (Anghel Iordănescu, Marius Lăcătuș, Mirel Rădoi, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Gavrilă Balint, Miodrag Belodedici, Adrian Neaga, George Ogăraru) au fost prezenți la o ceremonie organizată înaintea începerii demolării. Fostul fotbalist și selecționer Anghel Iordănescu a vorbit despre stadionul pe care s-a scris o parte din istoria fotbalului autohton: "Aici au avut loc cele mai importante rezultate ale echipei Steaua, cât și ale echipei naționale Cu ani în urmă, în 1961, am pășit pentru prima oară în acest complex sportiv. La vremea respectivă erau doar două terenuri de fotbal și un câmp imens. Cu timpul, totul s-a transformat, aveam acest stadion modern la vremea aceea și mai târziu complexul sportiv pe care îl știți. Aici s-a scris o parte din istoria fotbalului românesc, aici au adus performanțe Lăcătuș, Tudorel Stoica, Pițurcă, Boloni și o parte dintre marii noștri jucători. Pot spune că aici a fost și casa mea de la 11 ani, pentru că aici mi-am petrecut o mare parte din cariera mea sportivă. Să vorbești despre stadionul Steaua este greu, aici s-a scris istorie și s-au obținut cele mai importante calificări ale echipei naționale. Probabil că de mâine sau de săptămâna viitoare va fi totul în transformare. Sunt convins că se va construi un stadion nou, că vor veni din nou performanțele. Sunt convins că iubitorii fotbalului care au crescut aici vor avea în amintire stadionul Steaua. Sunt convins că noul stadion va găzdui echipa națională pentru că întreaga zonă, oamenii din acest cartier iubesc fotbalul și sunt suporteri și ai echipei naționale. Cea mai frumoasă amintire o am din primul meci ca antrenor la Steaua, primul meci care s-a disputat acasă. Echipa Steaua obținuse o mare performanță, cu domul Emerich Ienei, și câștigarea Cupei Campionilor Europeni însemna enorm pentru fotbalul nos­tru. Iar eu să devin antrenorul acelei echipe a fost un vis și cea mai mare bucurie a mea".

     Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, spune că echipa națională va reveni în Ghencea odată cu reconstrucția noului stadion: "Cred că până la urmă cred că acesta este cel mai frumos element, că acest stadion se va moderniza, va intra în proces total de demolare și reconstrucție și că suporterii vor avea posibilitatea să revină aici. Ca siguranță, ca suporter, ceva în tine s-ar rupe. Cu siguranță va reveni și echipa națională. Știți abordarea noastră că echipa națională va juca acolo unde infrastructura permite, fie că vorbim de București sau de alte orașe din țară. Avem nevoie de investiții din partea Guvernului, așa cum este acest stadion, și din partea autorităților locale. Avem nevoie de investiții în infrastructură".

     Comandantul CSA Steaua, Cristian Petrea, a anunțat că investiția pentru construcția noului stadion, cu o capacitate de aproximativ 30.000 de locuri, se ridică la 60 de milioane de euro. Noul Stadion Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafață desfășurată de 70.000 mp, 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere), 1.070 mp de spațiu de expunere (muzeu), 980 mp de spații comerciale, restaurant. Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiției este de 301,77 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Apărării Naționale.

     Valoarea contractului pentru demolarea Stadionului Steaua, semnat de Compania Națională de Investiții cu firmele Construcții Erbașu SA și BS Recycling SRL, se ridică la 6.504.233,28 lei cu TVA. 
D.N.
 

 

.