Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 13.02.2012
Procedura insolvenței
     Insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

     Corelativ noțiunii de insolvență, falimentul este o procedură de încetare a existenței unei societăți comerciale care se aplică comercianților care nu mai pot face față datoriilor lor comerciale, numiți și debitori, cheltuielile aferente procedurii urmând a fi suportate de către debitor.

     Procedura insolvenței este reglementată prin Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2006, publicată în M.O. nr 359 din 21.04.2006 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr 86/ 2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, publicată în M.O. nr 944 din 22.11.2007.

     Prin procedura falimentului se înțelege procedura de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

     Procedura se aplică societăților comerciale, societăților cooperative, organizațiilor cooperatiste, societăților agricole, grupurilor de interes economic și oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfășoară activități economice, comercianți care sunt în categoria debitorilor aflați în stare de insolvență sau în insolvență iminentă.

     Există și comercianți, ce fac parte din categoriile de mai sus, dar care sunt exceptați de la această procedură, și anume cei care îndeplinesc una din următoarele condiții: comercianți care nu dețin nici un bun în patrimoniul lor, actele constitutive sau documentele contabile ale societății nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului, ori debitorii nu au prezentat anumite documente.

     Participanții la procedura insolvenței sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul judiciar și lichidatorul. Instanțele judecătorești competente sunt tribunalele în a căror rază teritorială își au sediul debitorii, iar în cadrul acestor instituții se distinge judecătorul sindic a cărui atribuții sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii falimentului (insolvența).

     Deschiderea procedurii falimentului are loc printr-o sentință de deschidere a procedurii, în care judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificarea celorlalți creditori și va desemna un administrator judiciar sau un lichidator provizoriu în cazul deschiderii procedurii simplificate.

     În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile pe baza cărora să se poată verifica situația firmei, cum ar fi bilanțul, lista creditorilor, lista completă a bunurilor debitorului, toate conturile și băncile prin care rulează fonduri, o listă a transferurilor patrimoniale făcute în ultimele 120 de zile, o listă a activităților curente pe care urmează să le desfășoare etc.

     Procedura insolvenței se finalizează prin sentința de închidere a procedurii. După închiderea acesteia, atât judecătorul sindic, cât și administratorul judiciar sau lichidatorul de dezinvestesc de întreaga procedură a insolvenței față de debitorul respectiv, ei nemaiavând niciuna dintre competențele, respectiv atribuțiile prevăzute de Legea insolvenței.

     Av. Laura Scutaru

     Casa de avocatură Coltuc 
.
 


 link: www.coltuc.ro

 

.