Procurorul General al României cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

D.I.
Politică /

Procurorul General al României cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Actualizare 16:50 Cererea Procurorului General Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu "săvârşirea infracţiunii contra umanităţii", faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, a ajuns, astăzi, la Administraţia Prezidenţială

Administraţia Prezidenţială a confirmat că cererea procurorului general a fost primită, se arată într-o informare dată presei.

----------

Actualizare 15:48 Petre Roman, despre solicitarea Procurorului General de urmărire penală: "Această cerere mă găseşte în situaţia de a fi revoltat. Sunt uluit şi resping categoric acuzaţiile"

Fostul premier Petre Roman a declarat, astăzi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că cererea de urmărire penală a lui, alături de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu îl revoltă şi neagă orice implicare în dosarul Revoluţiei, afirmând că, de fapt, el a fost ţinta focurilor de armă.

Reacţionând ca urmare a cererii formulate de PÎCCJ, Petre Roman a precizat: "Această cerere de urmărire penală mă găseşte în situaţia de a fi pur şi simplu revoltat. Sunt uluit de această chestiune. Era să îmi pierd viaţa la baricadă, n-am avut niciun fel de implicare de nicio natură în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în zilele acelea (...) Am fost chiar în situaţia de a fi ţintă a focurilor de armă, terorişti, lunetişti, ce au fost împotriva noastră. Această cerere de urmărire penală o găsesc pur simplu absurdă, nu ştiu ce să cred despre aşa ceva".

Fostul premier a afirmat de asemenea că respinge acuzaţiile formulate: "Nu înţeleg absolut deloc şi resping categoric (acuzaţiile - n.r.). Sunt foarte supărat. Dacă lucrurile se dovedesc aşa cum spun, că nu am nicio implicare, ea creează pentru moment o situaţie care apasă asupra mea şi asta trebuie luat în considerare".

Petre Roman a amintit că a fost de două ori la Parchetul Militar şi a depus mărturie: "Îndelung am stat ore în şir acolo şi am povestit ce s-a întâmplat. Credeam că lucrurile sunt perfect lămurite din punctul de vedere al participării mele şi acum văd această cerere pe care o consider în cel mai bun caz cu totul surprinzătoare, dar în orice caz neconformă, nepotrivită cu ceea ce am trăit eu sau cu atât mai puţin ceea ce am făcut eu în acele zile, vorbesc de perioada 21 decembrie până la 26 decembrie 1989".

-----------

Procurorul General Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu "săvârşirea infracţiunii contra umanităţii", faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, informează Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Cererea de astăzi este formulată în conformitate cu articolul 109 din Constituţie, care prevede că "numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor".

Cele trei cereri de urmărire penală sunt formulate având în vedere că:

- În cazul lui Ion Iliescu, se cere autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989, având în vedere că acesta a fost "membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive";

- În cazul lui Petre Roman, se solicită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, având în vedere că acesta a fost "membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989" şi "numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989";

- În cazul lui Gelu Voican-Voiculescu, se cere autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, în condiţiile în care acesta a fost "membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989" şi "numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989".

La sfârşitul anului 2016, Procurorii militari ai Parchetului de pe lângă Curtea Supremă au pus în mişcare acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Dumitru şi Florescu Mugurel Cristian.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la acel moment, punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, faţă de:

- Ion Iliescu - la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României;

- Petre Roman - la data săvârşirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României;

- Gelu Voican Voiculescu - la data săvârşirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

- Nicolae Dumitru, la data săvârşirii faptelor, prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale;

- Virgil Măgureanu, la data săvârşirii faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii;

- general (rez.) Cristian Mugurel Florescu - la data săvârşirii faptelor, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluţiei", concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Procurorul militar Marian Lazăr declara, într-o conferinţă de presă, că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.

Marian Lazăr preciza la acel moment: "Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu".

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Vidul de dreptate 

    Daca potrivit în conformitate cu articolul 109 din Constituţie, "numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor", oare de ce este bagat Presedintele , la inaintare?. 

    --------------- ------------------------------ ---- 

    ...Procurorul militar Marian Lazăr declara, într-o conferinţă de presă, că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.... 

    Si!? nici un mlitar acuzat, au murit toti cei vinovati?. 

    De aceea s-a inventat sloganul "Armata e cu noi"?. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    JUSTIȚIA = PRESIUNE DE TALMEȘ-BALMEȘ !!! LA REȘAPAREA ???....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    La revoluție armata a măcelărit câteva sute de cetățeni români. Între timp a fost desființată, fiind o simplă unealtă de recrutare a cărnii de tun pentru misiuni NATO.

    Are cineva idee despre activatea de zi cu zi a procurorilor militari? De ce-i plătim pe ăștia? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită