UPDATE/ PROCURORUL GENERAL AUGUSTIN LAZĂR:
BURSA 08.12.2017
mărește imaginea
     * ACTUALIZARE 16:03 Magistrații solicită Parlamentului să respingă modificările legilor Justiției
     Forumul Judecătorilor din România și Asociația Procurorilor din România solicită Parlamentului respingerea modificărilor Legilor Justiției, spunând că adoptarea acestora trebuie să se facă doar în urma unor studii de impact și a unor consultări.
     "Singura soluție pentru depășirea acestei situații critice este reluarea dialogului, bazată pe principiile transparenței instituționale, astfel încât modficarea acestor legi, fundamentale pentru funcționarea statului de drept, să se facă numai în urma unor studii de impact, a unei consultări reale a societății civile, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), corpului magistraților, Comisiei de la Veneția, iar adoptarea lor să se bucure de încrederea cetățenilor României, să contribuie la buna funcționare și modernizarea sistemului judiciar și să nu afecteze independența justiției, garanție fundamentală a democrației", susțin cele două organizații, într-un comunicat de presă comun.
     Magistrații trag un semnal de alarmă cu privire la "graba nejustificată și neprocedurală" de a promova acest pachet legislativ, fără să fie prezentate "motivări serioase și credibile" referitoare la modificările propuse, aspecte care, în opinia celor două organizații, încălcă flagrant recomandările Raportului Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dat publicității la 15 noiembrie 2017.
     Reprezentanții celor două asociații mai afirmă: "O astfel de pseudo-dezbatere parlamentară, fără un drept efectiv de susținere argumentată a amendamentelor, care ignoră punctul de vedere covârșitor majoritar al magistraturii și recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, privind independența sistemului judiciar, nu se poate face (și nici nu poate fi îmbrăcată într-o aparență de legitimitate) prin prezența doar a unor asociații profesionale, cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, exprimată inclusiv în sute de adunări generale.
     Eliminarea principiului independenței procurorului, înființarea unor direcții sau secții având competență exclusivă în anchetarea magistraților, agravarea neconstituțională a răspunderii magistraților, diminuarea prin lege a atribuțiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii, întărirea atribuțiilor ministrului justiției în ceea ce privește cariera magistraților, modificările ce se doresc a fi aduse funcționării Inspecției Judiciare, sunt aspecte de natură să afecteze grav funcționarea și independența sistemului judiciar.
     În consecință, considerăm că aceste proiecte succesive de modificare a legilor justiției promovate prin Parlament, cu ignorarea avizuui Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților prin care se atrage atenția asupra nerespectării Constituției româniei, ar trebui respinse, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în cadrul MCV în legătură cu independența sistemului judiciar".
     Cele două asociații profesionale solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitate de garant al independenței justiției, să adopte urgent o declarație-apel în atenția puterii executive și puterii legislative pentru respectarea statului de drept și a recomandărilor rapoartelor MCV.
     Modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost adoptată, miercuri, pe articole într-o ședință care a durat mai mult de douăsprezece ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD - ALDE - UDMR nu au reușit să strângă suficienți deputați ca să adopte actul normativ.
     (S.A.)
     --------------
     A hărțui procurorii, a-i pune într-o stare defensivă, a-i amenința cu răspunderi juridice disproporționate față de eventualele greșeli profesionale făcute, a asimila ipso facto o decizie judecătorească de achitare a unui inculpat cu o culpă profesională, a transforma parchetul într-o verigă slabă aflată între poliție și instanțe judecătorești, a supune procurorii controlului unui organism executiv, eminamente politic, așa cum este Ministerul Justiției, condus de un ministru al justiției numit politic și cu agendă politică înseamnă, pe scurt, a încălca de o manieră gravă principii fundamentale ale statului de drept, a transmis procurorul general Augustin Lazăr, într-un mesaj referitor la independența procurorilor. Declarația vine după ce Comisia parlamentară specială pentru legile Justiției a votat înființarea unei secții de investigare a unor infracțiuni din Justiție, care va funcționa în cadrul Parchetului General și va avea drept competențe exclusive efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de corupție și infracțiunile contra înfăptuirii justiției săvârșite de procurori și judecători.
     De asemenea, Comisia a introdus joi un nou articol în legea 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) va trebui să elaboreze anual un raport de activitate pe care să-l prezinte ministrului Justiției și CSM. Un alt amendament adoptat este că Direcția Națională Anticorupție (DNA) nu va mai putea înființa servicii teritoriale, servicii, birouri și alte compartimente de activitate fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
     "Există o legătură clară între statul de drept și independența procurorilor", a transmis procurorul general, precizând: "Ministerul Public nu este un minister în sensul executiv al termenului; el este alcătuit din procurori, care își exercită, conștient și hotărât atribuțiile constituționale, în baza unei vocații, în baza unui mandat al societății, iar nu ca împuternicire din partea vreunei guvernări. În atribuțiile lor, procurorii români reprezintă interesul public, reprezintă societatea, nu reprezintă interese partizane și refuză controlul politic".
     Potrivit lui Augustin Lazăr, Constituția României nu poate fi distorsionată nici măcar de către parlament, nici de o guvernare aleasă liber: "Constituția României este legea supremă. Rolul și locul procurorilor în sistemul de putere al statului, așa cum este conceput de Constituție este indiscutabil și non-negociabil, Secțiunea a 2-a, intitulată «Ministerul Public»", conținând art. 131 și 132 fiind parte a capitolului 6 intitulat «Autoritatea judecătorească». Prin urmare, Constituția României consideră procurorii ca făcând parte din autoritatea judecătorească, iar nu din autoritatea executivă. Specificul autorității judecătorești este independența.
     Art. 132 alin. (1) din Constituție nu se referă în niciun fel la vreo subordonare a procurorilor unei alte autorități a statului și în niciun caz ministrului justiției. Procurorii nu sunt supuși «controlului ministrului justiției», ci, așa cum precizează legea fundamentală, își desfășoară activitatea «sub autoritatea ministrului justiției». Controlul și autoritatea sunt noțiuni diferite. Întreaga doctrină constituțională românească ulterioară anului 1991 a analizat această distincție, considerând-o emblematică pentru păstrarea independenței procurorului în societatea românească. Ministrul justiției are atribuții evidente în domeniul elaborării politicii penale a statului, a politicii de prevenție a criminalității, atribuții care îi conferă o anumită autoritate asupra politicilor generale ale Ministerului Public, pentru realizarea unei coerențe instituționale în punerea în practică a politicii generale penale și de prevenție a infracționalității. De aceea, Constituția vorbește despre desfășurarea activității procurorilor «sub autoritatea ministrului justiției». A distorsiona această viziune și a susține că procurorii se află «sub controlul ministrului justiției» nu face decât să instituie o subordonare a parchetului unui minister, adică puterii executive. Ce rațiune ar mai fi avut atunci plasarea art. 131 și 132 din Constituția României, care reglementează activitatea Ministerului Public, în contextul capitolului 6 al Constituției, ce vorbește despre «autoritatea judecătorească»?
     Și tot în capitolul 6 din Constituție, secțiunea a 3-a este dedicată Consiliului Superior al Magistraturii. Art. 133 prevede clar, de o manieră categorică, faptul că acest Consiliu este garantul independenței justiției. Justiția în România este cea descrisă în capitolul 6, ea nu se limitează doar la secțiunea 1 a acestui capitol, dedicată instanțelor judecătorești, ci se referă, explicit, indiscutabil și la secțiunea a 2-a a aceluiași capitol, intitulată «Ministerul Public»".
     Numeroase documente internaționale vorbesc despre independența procurorilor, a mai adăugat procurorul general: "Este adevărat faptul că există sisteme constituționale în lume în care procurorii sunt parte a puterii executive, dar România, stat european de cultură neolatină, nu face parte din această familie de sisteme constituționale". Augustin Lazăr face referire și la prevederile Cartei de la Roma (adoptată ca urmare a Opiniei nr. 9 din 2014 a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei), care arată: "Independența și autonomia parchetelor constituie un corolar indispensabil al independenței judecătorilor. De aceea, tendința generală de întărire a independenței și de asigurare a unei autonomii efective a parchetelor trebuie încurajată. Procurorii trebuie să fie autonomi în deciziile pe care le iau și să își îndeplinească sarcinile fără nicio presiune sau interferență externă, în conformitate cu principiul separației puterilor și principiului responsabilității".
     Nota explicativă a Cartei de la Roma conține prevederi extinse în cadrul secțiunii 3.1. cu privire la independența procurorilor, precizează Augustin Lazăr, adăugând: "Astfel, pct.33 din documentul menționat arată că: «Independența procurorilor - care este esențială pentru statul de drept - trebuie să fie garantată prin lege la nivelul cel mai înalt cu putință, într-o manieră similară cu cea a judecătorilor». Pct. 34 enunță: «Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să se insiste ca «într-o societate democratică, atât instanțele judecătorești cât și autoritățile de urmărire penală trebuie să rămână libere de orice presiune politică». Rezultă că procurorii trebuie să fie autonomi atunci când iau decizii și atunci când cooperează cu alte instituții, trebuie să își poată îndeplini îndatoririle liberi de orice presiune externă sau interferență din partea puterii executive ori din partea parlamentului, ținând seama de separația puterilor în stat și de responsabilitatea acestora. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a privit chestiunea independenței procurorilor în contextul «garanțiilor generale de tipul garanțiilor care asigură independența funcțională a procurorilor față de ierarhia parchetelor și controlul jurisdicțional asupra actelor parchetelor»".
     Carta de la Roma (pct.XVI) stabilește și faptul că: "Urmăririle penale ar trebui conduse ferm dar echitabil", potrivit procurorului general, care a mai spus : "Între a-i proteja pe infractori sau pe victime, parchetul a făcut de mult și tranșant alegerea: va proteja victimele, iar față de infractori va fi ferm, intransigent dar echitabil.
     Procedând astfel, Ministerul Public își va asuma independența de care trebuie să beneficieze potrivit Constituției României, precum și documentelor internaționale, unele dintre ele devenite prin ratificare parte a dreptului intern, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Constituția României.
     Răspundem astfel, tuturor întrebărilor opiniei publice, tentativelor unor puteri ale statului, de a lipsi procurorii români de independență, pe căi dubioase, prin proiecte și proceduri parlamentare viciate ori prin manopere dolosive puse la cale în cercuri politice cu interese împotriva înfăptuirii justiției penale, că Ministerul Public nu va abdica nici de la independență și nici de la fermitate".
     Reprezentanții principalelor instituții din sistemul judiciar - Parchetul General, CSM, DIICOT - au cerut parlamentarilor să nu înființeze o direcție specială pentru investigarea magistraților, explicând că acest lucru ar lăsa loc ingerințelor în activitatea procurorilor. În schimb, Uniunea Judecătorilor susține înființarea direcției speciale, precizând că aceasta ar reprezenta o garanție a independenței sistemului judiciar. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 15:46
MARIO OPREA, PNL:
     Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a afirmat, astăzi, că proiectul de buget pentru anul 2018 propus de PSD-ALDE, care ar putea fi supus joi votului final în Parlament, creează senzația unui buget de criză, în condițiile în care există o creștere economică predominantă din consum.  detalii
Miscellanea, 15:15
ALERT
     În Piața Victoriei, are loc un flashmob împotriva legilor justiției, la care participă aproximativ 300 de persoane.  detalii
Miscellanea, 15:00
     Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepționat în acest an numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp și multă birocrație pentru rezolvare.  detalii
Politică, 14:42
ORBAN:
     Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, la Congresul Organizației Femeilor Liberale (OFL), că a fost revoltat când a văzut diferitele comemorări la catafalcul Regelui Mihai, dar cei care nu l-au prețuit pe rege să nu creadă că oamenii vor fi înșelați.  detalii
Companii-Afaceri, 14:00
     Lanțul de magazine Profi și-a planificat investiții de peste 50 milioane euro pentru anul viitor, cea mai mare parte în extinderea rețelei și a bazei logistice, urmând să ajungă la aproximativ 900 de unități, a declarat directorul general al companiei, Daniel Cârstea.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 15 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0149
2,3697
3,0804
4,9729
0,1804
0,6226
0,2199
4,6346
5,2711
1,4767
3,5016
0,2275
0,4742
1,0989
0,0667
0,4662
1,0163
3,9285
0,2943
1,1755
0,5945
0,0613
0,3603
0,2053
2,7598
0,0389
0,1420
1,0696
0,6141
0,1208
158,8245
5,5552
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  details
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
.