Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.10.2017
PROCURORUL MIHAIELA IORGA, LA IEȘIREA DE LA DNA PLOIEȘTI:
"Prezența mea astăzi aici este total nejustificată"
click aici
Mihaiela Moraru Iorga (Sursa foto: captură Youtube)
     ACTUALIZARE 13:51

     Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a declarat, astăzi, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești unde a stat mai puțin de două ore, că nu înțelege scopul audierii, întrucât răpunsurile puteau fi aflate prin consultarea documentelor aflate la dosar.

     Mihaiela Iorga a afirmat, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, potrivit News.ro: "Nu înțeleg scopul audierii de astăzi, din punctul meu de vedere raportat la întrebările care mi-au fost puse. Prezența mea astăzi aici este total nejustificată. Absolut tot ce am fost întrebată rezultă în mod clar din documente".

     Ea a confirmat, răspunzând unor întrebări, că audierea sa este în legătură cu dosarul lui Florian Walter. Mihaiela Iorga a afirmat că este în continuare martor în dosar, calitatea sa nefiind modificată pe parcurul audierilor.

     (M.I.)

     ------

     Procurorul Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, miercuri, la DNA Ploiești, spunând că a fost citată pentru a fi audiată ca martor într-un dosar pentru infracțiunile de favorizare a făptuitorului și fals intelectual. Ea a refuzat să spună despre ce dosar este vorba, potrivit unei surse din presă.

     "Am venit pentru că am fost chemată. Conform Constituției, toți suntem egali în gața legii, deci era normal să mă prezint", a declarat Mihaiela Moraru Iorga, la intrarea la DNA Ploiești.

     Întrebată în ce calitate a fost citată, ea a spus că, din câte știe, a fost citată în calitate de martor, informează News.ro.

     "Înțeleg că este calitatea de martor (...). Știu că este vorba despre o infracține de favorizare a făptuitorului și un fals intelectual", a spus Iorga.

     Conform sursei, procurorul revocat din DNA a susținut că nu știe despre ce dosar este vorba. Întrebată dacă l-a anchetat pe Florian Walter, ea a confirmat, afirmând însă că nu l-a trimis în judecată pentru că urmărirea penală nu era finalizată.

     Ieri dimineață, procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost în audiență la ministrul Justiției, Tudorel Toader, după ce a susținut că procurori ai DNA Ploiești i-au sunat fiica la școală, dar și mama, în încercarea de a vorbi cu ea. Mihaiela Iorga a spus că "dacă nu credem în dreptate, nu avem pentru ce să trăim", afirmând că va lupta în continuare.

     Mihaiela Moraru Iorga a declarat, luni, la Antena 3, că un procuror de la DNA Ploiești a sunat-o pe fiica sa la școală, dar și pe mama sa, pentru a încerca să vorbească cu ea, Iorga precizând atunci că a cerut audiență la ministrul Justiției. Marți, Inspecția Judiciară s-a sesizat în acest caz.

     Marți, Secția pentru procurori a CSM a luat în discuție situația procurorului Mihaela Moraru Iorga, după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea ordinului de revocare a acesteia din DNA. Astfel, Secția pentru procurori a CSM a decis că Moraru Iorga se va putea întoarce la Direcția Națională Anticorupție, până la o decizie definitivă a instanței în privința solicitării de anulare a dispoziției de revocare din DNA.

     Magistrații Curții de Apel București au decis, în urmă cu o săptămână, suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost revocată din DNA. De asemenea, instanța a decis sesizarea Curții Constituționale în privința articolului de lege legat de procedura de revocare a procurorilor DNA. Decizia nu este definitivă.

     În 5 iulie, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a semnat revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga de la DNA, după ce au fost audiați în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar aceasta a avizat revocarea, conform solicitării adresate de către șefa DNA.

     Lui Moraru Iorga i s-a reproșat că nu a înregistrat un denunț conform procedurilor legale, iar lui Doru Țuluș că a soluționat dosare în care era implicată o persoană cu care avea "raporturi civile", ceea ce i-ar fi afectat imparțialitatea.

     Ulterior, procurorii DNA Mihaiela Iorga, Doru Țuluș și Marin Nicolae au sesizat Inspecția Judiciară, acuzând că procurorul șef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei ședințe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor și solicitând teste cu detectorul de minciuni. Luni, Inspecția Judiciară a anunțat că procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef adjunct Marius Iacob și procurorul Gheorghe Popovici sunt cercetați disciplinar în urma sesizării formulate de cei trei procurori, se arată în sursă.

     Mihaiela Moraru Iorga și Doru Țulus au contestat și la CSM decizia de revocare, iar contestațiile acestora au fost respinse în ședința de plen din 14 septembrie. Doru Țuluș și Mihaiela Iorga au susținut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că decizia de revocare din funcții a fost luată fără respectarea legii și au acuzat rapiditatea procedurii, în condițiile în care Inspecția Judiciară urma să înceapă un control la DNA.

     Potrivit sursei citate, Mihaiela Moraru Iorga - în cazul căreia procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut revocarea pe motiv că "nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului șef al Secției din care făcea parte" - a spus, în plenul CSM, că Dinu Pescariu, autorul denunțului la care a făcut referire DNA, ar fi denunțat, de fapt, un posibil trafic de influență din partea unui fost prim-ministru.

     Mihaiela Moraru Iorga a precizat: "Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunțătorul Pescariu Dinu Mihail a denunțat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf și pe martor și pe cumpărătorul de influență Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecția Judiciară ar fi verificat sau dacă Secția de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, și nu voi merge mai departe să dau date, a denunțat o cu totul altă persoană, a denunțat un posibil trafic de influență săvârșit de un fost prim-ministru și s-a denunțat pe el ca și cumpărător de influență". 
A.C.
 

 

.