CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
PROIECT DE LEGE PENTRU SCHIMBAREA STATUTULUI BĂNCII NAȚIONALE
BURSA 19.04.2016

A.A.
 
mărește imaginea
     * Ilie Năstase: "Isărescu nu bagă pe nimeni în seamă"
       Conducerea BNR ar putea să fie obligată să răspundă în fața legii în cazul săvârșirii unor fapte de natură civilă sau penală, în cazul în care proiectul de modificare a Statutului Băncii Naționale a României, inițiat de Senatorul ALDE, Cristiana Anghel, va fi aprobat.
     Cristiana Anghel spune că, în prezent, BNR este "stat în stat", întrucât Art. 25 alin (3), din Legea Statutului BNR (312/2004), prevede: "Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuții de supraveghere prudențială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de supraveghere prudențială".
     "În plus, dacă sunt chemați în judecată, banca le plătește avocatul, nu se precizează în ce condiții. Așa ceva nu există la parlamentari și la miniștri", ne-a declarat Cristiana Anghel.
     Senatorul a mai adăugat: "Nu răspunde nimeni pentru nimic în BNR. Toată lumea răspunde în țara asta - parlamentari, miniștri. Am creat un monstru care vine și mănâncă din suveranitatea poporului. BNR împrumută băncile comerciale cu o dobândă foarte mică, iar acestea împrumută apoi statul cu o dobândă mai mare. Este o nebunie! Nu se poate ca politica monetară să fie făcută, de 26 de ani, de aceeași persoană și să nu răspundă pentru nimic".
     Potrivit acesteia, membri Consiliului de Administrație al BNR ar trebui să aibă un singur mandat de cinci ani de zile.
     De asemenea, în opinia sa, Parlamentul ar trebui să poată demite conducerea BNR dacă nu îndeplinește anumite criterii de performanță.
     Cristiana Anghel ne-a mai spus că oficialii BNR ar trebui să fie obligați să dea declarații de avere și interese.
     Potrivit expunerii de motive, senatorul consideră că Parlamentul României trebuie să repună statutul Băncii Naționale a României pe făgașul normal, constituțional.
     Inițiatoarea argumentează: "Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale au un statut privilegiat. Banca Națională a României este «stat în stat». Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgașul normal, constituțional. Independența poate fi doar «aparentă», iar în spate să se ascundă o puternică dependență «ocultă».(...) Cu toate că BNR, în calitate de autoritate administrativă autonomă, se bucură de o personalitate juridică, guvernatorul având calitatea de ordonator principal de credit, autonomia acesteia nu este absolută, având în vedere obligația de a prezenta rapoarte în fața Parlamentului, care, la rândul său, ar trebui în anumite condiții să poată revoca membrii Consiliului de Administrație".
     Proiectul prevede ca, în numele Consiliului de Administrație, guvernatorul Băncii Naționale a României să prezinte Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al BNR, care cuprinde și activitățile BNR, situațiile financiare anuale și raportul de audit, în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere. Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea de drept a Consiliului de administrație.
     Conform inițiativei legislative, revocarea din funcție a oricărui membru al Consiliului de Administrație al BNR se face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. În prezent, revocarea din funcție a oricărui membru al Consiliului de Administrație al BNR se face de către Parlament, la propunerea comună a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului, dacă acesta încetează să îndeplinească condițiile necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave.
     O poziție similară senatoarei Anghel a avut-o recent și tenismanul Ilie Năstase, senator UNPR, care, supărat din cauza închiderii Arenei BNR, a pornit un adevărat razboi împotriva conducerii BNR. Domnia sa a declarat: "Am cerut în Parlament să aflăm și noi salariul lui Mugur Isărescu și al celorlalți oameni din conducerea BNR, dar nu m-a băgat nimeni în seamă. Salariul meu e public, al lor de ce nu e? Isărescu nu bagă pe nimeni în seamă".
     Mai mulți avocați au atras atenția, pentru ziarul "BURSA", asupra super-imunității conducerii BNR. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Ion ion în data de 19.04.2016, ora 00:48)  
 Sunt curios cati parlamentari sunt in stare sa inteleaga cu ce se ocupa bnr. Demagogi in campanie electorala. Submineaza orice pot pt a se afirma daca nu cumva si din alte motive ascunse. Niste paraziti.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 06:17)
 
 Sunt curios cati din BNR sunt in stare sa inteleaga cu ce se ocupa BNR.
 Tot niste paraziti.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 07:13)
 
 Pai, probabil ca nici Mugur Isarescu nu prea pricepe. El vrea sa adopte euro, ca sa stinga lumina, dupa ce au plecat cu totii. El vrea echilibru in resorbtie, nu dezechilibrul dezvoltarii. El vrea sa impartaseasca dezastrul european, dupa ce toti ceilalti se vor salva.
 Isarescu va ramane cu siguranta in istorie. Romania nu este sigur.


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:43)
 
 dar parlamentarul nici nu are pretentia asta! ce il intereseaza este ca cei din conducerea BNR sa fie responsabili in fata legii si sa fie desfiintata supraimunitatea lor. nu contesta nimeni ceea ce face BNR, si asta e alta poveste, ci statutul infailibil de care poate abuza. sistemul de checks and balances porneste tocmai de la premisa ca puterea poate sa orbeasca oamenii si de asta este nevoie sa o tii in frau.


 
  1.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de Ion ion , in data de 19.04.2016, ora 09:43)
 
 ... si maine se sfarseste lumea...


 
  1.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de Ion ion , in data de 19.04.2016, ora 10:43)
 
 Cu responsabilitatea in fata legii sunt de acord. Dar cu demitere ca daca nu se aproba raportul anual, nu, otivele fiind cele de mai sus.


 
  1.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de Investitorul , in data de 19.04.2016, ora 11:21)
 
 Amice, chiar esti idiot ?


 
  1.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 14:40)
 
 Stat in stat = BNR pentru ce ? Cineva trebuie sa vada cit a furat gasca masonului Isarescu


 
  1.8.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 20:59)
 
 Iar Ion Ion stie ca nu.


 
  1.9.   BNR=PCR in democratie  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Mihai , in data de 20.04.2016, ora 08:03)
 
 Ba, ai dreptate! BNR = PCR in democratie. Macar in comunism PCR-ul batea si schingiuia, acum BNR-ul si-a adoptat statut prin care legal nu le poti face nimic acestor mastodonti megaprudentiali. Deci, Mugur Isarescu nu are practic nicio obligatie fata de nimeni si nu-l intereseaza ce decizie adopta o institutie a statului. El si BNR daca vrea sa-ti raspunda bine, daca nu, asta e, ghinion! Trebuie obligatoriu schimbat statutul. Daca Parlamentul respinge raportul anual, atunci toata conducerea BNR este demisa. Este foarte corecta propunerea legislativa, as putea spune ca este excelenta. In sfarsit intram in normalitate.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de Ion ion în data de 19.04.2016, ora 00:53)  
 Va propun sa o intrebati ce pregatire are dansa pentru a putea evalua activitatea bnr. Ia vazut cineva cv-ul?


 
  2.1.   Ia vazut multa lume cv-ul  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Prostu satului , in data de 19.04.2016, ora 10:21)
 
 E public.
 Ma tem ca aveti unele probleme de intelegere.
 In primul rand, femeia asta nu evalueaza nimic, daca va osteniti sa si cititi articolul inainte de-a comenta. Ofera niste exemple punctuale si pune niste intrebari (parerea mea e ca e altcineva care-o ghidoneaza, dar asta-i alta poveste). Intrebari legitime, as spune, cele mai multe dintre ele, exact ca si aia a lui Nastase, din final.
 Doi, dvs. folositi un argument dovedit inca din antichitate ca invalid. Argumentul autoritatii. "Numa' cine le stie si-n somn are dreptul sa puna intrebari Domnului Guvernator", cam asta-i ideea dvs. O idee caraghioasa din multe motive, toate evidente.
 De dragul unei discutii productive, e INTOTDEAUNA de dorit sa va concentrati asupra continutului, asupra a CE spune, de fapt, acea intrebare, si mult mai putin spre deloc asupra CUI o pune.
 Trei, faceti o eroare majora de judecata identificand persoana cu functia/institutia. "Mor de dragul lui Isarescu, Salvatorul Natiunii, Omul Providential, asa ca e bine/drept/normal ca el sa stea acolo pe viata, sau macar sa-i fie garantate doua mandate de cate 25 de ani bucata".
 Acum faceti un efort de imaginatie si ganditi-va ca-n locul d-lui Isarescu s-ar afla, sa zicem, Bogdan Olteanu. Ati mai fi la fel de inversunat intru eternizarea Guvernatorului si neatingerea Sa nici macar c-o floare, nemaivorbind de intrebari incomode?
 In final, ca sa inchei pe-aceeasi nota distopica, va fac cateva propuneri legislative:
 1. Membrii Guvernului României și personalul acestuia, însărcinat să exercite atribuții de decizie, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a numitelor atributii.
 2. Salarille membrilor Guvernului sunt confidentiale, iar depunerea de declaratii de avere si de interese de catre acestia este optionala.
 3. Lgea conflictului de interese nu se aplica membrilor Guvernului si ai Parlamentului.
 4. Membrii Guvernului si ai Parlamentului beneficiaza de asistenta juridica platita din fondurile institutiilor respective, indiferent de situatiile in care astfel de servicii ar putea fi necesare.
 Sa mai continui, sau v-ati prins?


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de ANTIOIER , in data de 19.04.2016, ora 10:59)
 
 nu te obosi ,ION ION e doar un postac platit sa faca asta !


 
  2.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Investitorul , in data de 19.04.2016, ora 11:30)
 
 Domnule, nu te mai osteni sa explici/argumentezi pt. Ion Ion, este evident ca individul face parte din tagma tzutzarilor lui M. Isarescu, sustinand NECONDITIONAT infailibilitatea lui Isarescu &Comp.


 
  2.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 13:59)
 
 Ba nu te-ai obosit degeaba, ci foarte interesant si nu conteaza ca ai pornit de la un postac nerusinat.


 
  2.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 23:08)
 
 nu am nimic impotriva ridicari privilegiilor si imunitatii guvernatorului si a restului CA dar evaluarea activitatii bnr in parlament si demiterea automata in cazul respingerii raportului, e penibila, prin prisma capacitatii de intelegere, dovedita, a majoritatii parlamentarilor.


 
  2.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 23:33)
 
 "Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuții de supraveghere prudențială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de supraveghere prudențială"
 asta nu este imunitate. este o prevedere foarte corecta si normala.


 
  2.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de ion ion , in data de 19.04.2016, ora 23:45)
 
 in final, cred ca lumea intelege ce face femeia asta si nu este dreptate. am descris mai sus despre ce este vorba. o dezbatere despre statutul bnr este binevenita dar nu in parlament. nu cred ca acei domni si doamne inteleg cum functioneaza o banca comerciala. sunt anumite lucruri care functioneaza relativ bine si ar fi bine sa nu le te apuci sa le schimbi, in momente in care puterea politica are multiple probleme legale, dovedite si nu stiu cata autoritate mai are. poate ar fi bine sa le luam pe rand, in functie de importanta.


 
  2.8.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Eu , in data de 20.04.2016, ora 00:00)
 
 Ia vazut se scrie corect I-a vazut.


 
  2.9.   Imunitate?  (răspuns la opinia nr. 2.6 )
    (mesaj trimis de Prostu satului , in data de 20.04.2016, ora 12:47)
 
 Am scris eu pe undeva ca ar fi imunitate???
 Daca da, am gresit. Intr-adevar, nu este imunitate. Dar nici nu gasesc ca ar fi o prevedere normala si corecta.
 In esenta, daca facem abstractie de limbajul juridic, prevederea spune ca respectivii nu raspund nici civil, nici penal, INDIFERENT DACA-SI FAC TREABA SAU NU. Cam despre asta-i vorba.
 Daca asa ceva vi se pare foarte normal si corect, mai propun o data - de ce sa nu extindem o atat de normala si corecta prevedere la toata lumea?
 Nu mai zic de guvernanti si parlamentari, dar ce-ati zice daca doctorul greseste in operatie si te omoara - nu raspunde. Dar nu raspunde nici daca se uita la tine cum mori si NU te opereaza, ca poate-n ziua aia n-avea chef.
 Politistul nu raspunde daca urmarind un infractor trece cu masina peste tine; dar nu raspunde nici daca sta si asista cu mainile incrucisate la spate cum unii te omoara in bataie.
 Etc.
 Si-a indeplinit atributiile, bine, nu si le-a indeplinit, tot bine.
 Normal si corect.


 
  2.10.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.7 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 25.05.2016, ora 08:05)
 
 Oamenii aia sunt aleși de noi.Parlamentul reprezintă societatea.E singurul loc unde se poate discuta.


 
3.  somnul parlamentarilor!!!
    (mesaj trimis de wlad în data de 19.04.2016, ora 00:57)  
 din cind in cind se mai trezeste cite unul !!


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de TheVerge în data de 19.04.2016, ora 01:32)  
 Hei a mai observat cineva ca Isărescu este la putere de mai multi ani decât a fost Ceaușescu


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de raudemare , in data de 19.04.2016, ora 03:27)
 
 ...da ...si a facut cinste pt ca la ce parlamentari am avut Romania ar fi fost de mult falimentara fara un BNR "drept"


 
  4.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 07:26)
 
 Cred ca ne era mai bine, eram anexati la Viena legal ca colonie!


 
  4.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 07:26)
 
 Cred ca ne era mai bine, eram anexati la Viena legal ca colonie!


 
  4.4.   ca colonie oficiala, cu patalama  (răspuns la opinia nr. 4.3 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 19.04.2016, ora 10:46)
 
 Vrei da spui matale. Da atunci avea Probleme ca nu putea da incurce Buchrestiul cu Chisinaul:-)


 
  4.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 11:36)
 
 Nu contract aza, anexa si Moldova (frati lui di pese Prut :))


 
5.  de acord
    (mesaj trimis de Isarescu domneste ca Ceausescu în data de 19.04.2016, ora 05:15)  
 Maxim 4 ani sa stea la Bnr.


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 05:53)  
 O intrebare extrem de serioasa: Cristian DAN este copilul din flori al Stelei fara nume sau de ce a fost trimis in lume sa-si castige painile si pestele predicand avand doar 3 prenume?


 
7.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 06:14)  
 BNR trebuie sa revina la a avea responsabilitate.


 
8.  Gasiti ceva interesant pe Contrabanci.com, video T
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 07:31)  
 Nu am crezut ca tvr e capabil de asa ceva, ii felicit.
 Daca nu se adeveresc amenintarile lui Isarescu ce facem, nimic ?


 
9.  fără titlu
    (mesaj trimis de gicu din poplaca în data de 19.04.2016, ora 07:51)  
 Avem senatorii pe care-i meritam. Traim in tara unde o femeie ca Anghel e mai apreciata si sustinuta decat un guvernator de banca.


 
  9.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 07:57)
 
 Gicule, numai inteligente spui. Pe Isarescu l-am ales prin vot, desteptule?


 
  9.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de Nume , in data de 19.04.2016, ora 08:45)
 
 cum ai măsurat aprecierea și susținerea guvernatorului și senatorului. oare minți ?


 
  9.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:48)
 
 un guvernator de banca este supus greselii ca orice om. dar nu trebuie sa fie vesnic. poate ar trebui sa se introduca si o limitare a mandatelor BNR, la fel cum este cazul celorlaltor functii in stat.


 
10.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 08:56)  
 Isarescu a facut si greseli dar succesele BNR pentru Romania le depasesc.


 
  10.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 10 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:05)
 
 țața latra, Isarescu ramane


 
  10.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 10.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:34)
 
 Nu mai rămâne.
 Gata cu el.Oricum omul e impostor.
 Sau sunt prea dur cu el.E doar depășit de vremuri.


 
  10.3.   Viticultorul  (răspuns la opinia nr. 10.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:50)
 
 A facut performanta cu vinul, cu bancile a dato-n' gard; marturie stau lucrurile sub sefia lui datoria tari 0%pib 89 de Ceausescu ramas- 41% datorie pib acum, avizul pozitiv dat pt Volksbank, stim ce a facut in tara, si a avut putina amnezie cu un credit acolo cred ca pt un pachet de tigari.


 
11.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 09:39)  
 a intrebat vreun jurnalist daca DNA a deschis o ancheta ca urmare a denuntului Alinei Magureanu ca guvernatorul BNR Mugur Isarescu a sunat presedinti de banci ca sa faciliteze acordarea de credite catre Virgul Magureanu?


 
  11.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 11 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 09:46)
 
 A întrebat cineva DNA dacă a deschis o anchetă contra lui Carmen Iohannis pentru corupție și fals în acte?


 
12.  Ultimul bastion
    (mesaj trimis de George în data de 19.04.2016, ora 09:55)  
 Adevarul e ca BNR ul este ultimul bastion in calea furturilor generalizate ale politicienilor. Va dati seama cum s-ar infrupta micutii din rezerva BNR uluide peste 30 Mld EUR stransa cu atata migala de Isarescu prin sacrificiile poporului roman?(ca doar n-a pus el banii...el doar a avut grija sa nu se duca pe panselute si borduri). Va dati seama cum ar fi ca guvernatorul sa aiba mandate doar 4 ani si sa fie numit politic? Cred ca nu le ia mai mult de 1 an sa faca praf toata rezerva valutara!
 Cum se schimba 'romanul' de la o perioada la alta... In 99 si in 2008 cand Isarescu era considerat erou national ca a reusit sa tina fraiele finantelor si Romania nu a intrat in incapacitate de plata si haos total tot din cauza nesabuintei politicienilor (vezi cazul colegului de partid Tariceanu:piata inundata de banii investitorilor straini, crestere economica 8% cu deficit imens si zero km de autostrada...dar el se considera ca a fost un prim ministru excelent). Acum trebuie aruncat la gunoi si linsat in piata publica- nu mai corespunde cu 'nazuintele' politicienilor. Cum sa tii tu atatia bani in rezerva pentru siguranta tarii cand politicienii fura din ce in ce mai greu...Spor la vot!


 
  12.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 10:13)
 
 Isarescu a devenit un personaj nefast, detestat, cu precadere in ultimele luni, cand s-a lansat intr-o lupta inversunata impotriva celor care au contestat status-quo-ul bancilor. sa iesi acum si sa spui ca niciodata nu ai vazut asa mari pericole la adresa stabilitatii financiare, cand tara asta a traversat perioade de jaf si hiperinflatie...ei bine, pare declaratia unui om care nu mai judeca bine.


 
  12.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.1 )
    (mesaj trimis de Nume , in data de 19.04.2016, ora 10:37)
 
 Se poate contabiliza lucruri pozitive si lucruri negative ale guvernatorului. cine spune un lucru pozitiv trebuie sa spuna si un lucru negativ. se baga cineva ? (mai ales experții)


 
  12.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 10:50)
 
 Tu zici sa il tinem pe viata ca pe nea Ceasca ?


 
  12.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 10:57)
 
 sau sa il conservam si expunem ca pe Lenin...


 
  12.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.3 )
    (mesaj trimis de MIHAI , in data de 19.04.2016, ora 10:59)
 
 Nici magistratii nu raspund in fata legii!Se mai sacaie din cand in cand daca unul iese din rand.


 
  12.6.   Exista alternativa?  (răspuns la opinia nr. 12.3 )
    (mesaj trimis de George , in data de 19.04.2016, ora 12:00)
 
 Guvernator trebuie sa fie un om foarte destept si care sa nu depinda de nimeni- sa nu fie santajabil de absolut niciun politician si sa fie temut de toata lumea bancara! Ori dl.Isarescu are aceste calitati.Ok de acord il inlocuim, dar cu cine? Cu un om numit politic si schimbat din 4 in 4 ani? Va dati seama ce dezastru ar urma? Va dati seama ca si BNR u ar avea soarta tuturor companiilor vedeta ale Statului care au o conducere marioneta ce fura cu amandoua mainile? Vezi CFR Tarom Romgaz CNADR si asa mai departe... BNR ul a fost intotdeauna un pilon de stabilitate atat intern cat si extern, cred ca nimeni nu contesta asta. Bancile sunt controlate draconic si numai cand aud de BNR li se zburleste parul...Ati auzit voi in marea criza din 2008-2009 de vreun preicol de faliment bancar? Ati auzit de vreo interventie a statului cu bani ca sa salveze vreo banca? Hai sa ne uitam in Europa si sa vedem in ce tara europeana s-a mai intamplat asta- statul sa nu bage niciun ban pentru salvarea bancilor; nicio banca sa nu dea faliment. Provizioane mari, RMO mari..Isarescu a stiut sa puna piciorul in prag si e temut de toti! De ce am schimba echipa castigatoare? Va propun un scenariu.. Guvernator numit politic de exemplu de PSD (pir aleatoriu)...un anumit membru de baza din PSD are un credit maare la o banca oarecare. Se duce la banca si zice: imi injumatatesti creditul iar eu il sun pe guvernator care mi-e dator ca doar eu l-am pus , sa te 'ajute' cu provizioanele. Cum ar fi?


 
  12.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 12:15)
 
 dar Guvernatorul nu a avut credit la Volksbank? avem vreo informatie despre cum l-a manageriat? evident ca nu! este dubios ca Bogdan Olteanu, cu 11 credite, a fost fanionul BNR impotriva legii darii in plata? poate ca da, poate ca nu. este Bogdan Olteanu in conflict de interese din cauza multiplelor credite? nimeni nu este de inlocuit. Isarescu nu este in echipa castigatoare decat daca prin asta intelegi ba ncile, toate miscarile lui fiind pentru protejarea lor. dar noi astialaltii ne-am saturat sa fim in echipa de looseri, cu Isarescu, Vasilescu and company la butoane.


 
  12.8.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.7 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 12:36)
 
 Ce aveti oamenilor contra creditelor? Luat cu cap, un credit iti poate accelera dezvoltarea. Sunt unii care se lauda ca nu au credit. Este absurd. Sa te lauzi daca l-ai achitat anticipat, inteleg. Dar altfel? Bine, poate 11 credite este cam mult.


 
  12.9.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.8 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 12:58)
 
 nu am nimic contra creditelor. doar ca nu mi se pare chiar etic sa ai 11 credite de la banci si, in acelasi timp, sa fii in conducerea unei institutii de stat care ar trebui, printre altele, sa supravegheze aceleasi banci de la care tu ai credite, iar tu, de la inaltimea functiei pe care o detii fiind numit politic (deci nu prin concurs, etc), sa faci lobby pentru bancile respective. mie mi se pare o mare procarie!


 
  12.10.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 13:36)
 
 Jorje dac-ai venit din jugla asa e, pt noi care am fost pe la Miorita plai a venit un Vienez batran nea Terchilia de vorba cu Piratu' si de vorba cu nea pisorca in 3 Isarescu a urmat o centura de siguranta , tva marit taxe impozite, tot nu a ajuns pt Erste a trebuit sa dea Statul Austriac sa nufie in Faliment.
 De Volksbank nu stiu daca ai auzit.
 Restul tasteaza ajutor de stat + banca care vrei TOATE AU PRIMIT AJUTOARE DE STAT , Adica din banj mei ca contribui la Uniune Europeana cu niste bani interminabili.


 
  12.11.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.9 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 13:58)
 
 De acord


 
  12.12.   Invatam sa scriem romaneste?  (răspuns la opinia nr. 12.10 )
    (mesaj trimis de George , in data de 19.04.2016, ora 14:32)
 
 Invatam si noi sa scriem romaneste sau esti Vanghelie sub pseudonim?
 Isarescu s-a asigurat ca in Romania nu se va ajunge la falimente- acum doar n-oi vrea sa faca toata politica Uniunii Europene in materie de banci. Sau si pentru criza mondiala tot el e vinovat?
 Ai dat tu vreun ban pentru o banca din Romania? Te a pus Isarescu sa platesti vreun cent pentru bancile din Romania? Ce sa aud de Volksbank? In Romania a fost absorbit de BT..nu stiu sa fi dat faliment.
 Sa stii ca situatia tragica din Romania din 2008 e din cauza conspiratiilor...nu din cauza unui prim ministru mai mult decat ticalos care a cheltuit cu nemiluita in stanga si in dreapta si ne-a prins criza cu pantalonii jos (da pe google sa vezi cam ce deficit a avut Romania 2006-2008 si macar daca deficitul se ducea in infrastructura nu in salarii de bugetari si pomeni electorale).


 
  12.13.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.8 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 15:46)
 
 ce vorbesti ? sa ai credit luat in 2013 la 8% cind in ultimii ani a venit spre 4% si sa nu poti refinanta e lucru bun? hai ma iobagule dispari


 
  12.14.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.13 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 17:23)
 
 de ce nu il poti refinanta?


 
  12.15.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 12.12 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 17:32)
 
 Jorje asta din jungla da pe un goagăl Cec ajutor de stat vezi ce da.
 Otp din Ungaria vine prin vizita Cec-ul nu.
 Restul spui bine mosulica Isarescu s-a asigurat sa fie straine pe reteta Vieneza gen Bcr dar sa nu murdareasca numele Erste, Raiffeisen tusa seaca, a mai deschisbputin poarta la niste francezi Brd care a invatat Miorita de offshore ei fiind specialisti, tusa seaca din Grecia o las la aprecierea ta iar cea Italiana e spaghetti.
 Cat despre Volksbank te asigur ca fiecare cetatean al Uniuni Europene pe hartie a platit, a amanat decesul dupa ce Vienezi i-au spus la Isarescu lor sa lese sa se coaca bancutele ca ciresele ca nu mai vor sa plateasca.
 Marita Volksbank Ro nu au vrut-o rusi ca e putreda vezi cum se coace prin procese una cate una felie din ea.
 Democratia a inventat Falimentul banfile nu vreau ca cica sunt prea mari au urlat bancile cu Ing in frunte.
 Ing eu nu stiu de ce mai sta in tara ca nu deschid cont la ei nici cu NN nu ii deranjez, de ce si-au schimbat numele ca le este rusine cu trecutul lor ?


 
13.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 19.04.2016, ora 12:47)  
 Aprozareasa ar trebui sa ceara ca nici armata sa nu mai fie stat in stat. Si ar mai fi cateva metode de a destabiliza tara. Daca i se respinge legea poate ca va face greva foamei...


 
14.  Parlamentari toxici
    (mesaj trimis de Dyogene în data de 19.04.2016, ora 13:39)  
 Deja se merge cam departe cu asta. Eu personal fac reactie alergica la Cristiana Anghel, la UNPR, si dau din reflex reject la tot ce vine din partea aia. E zona rusinoasa, toxica, chiar obscena, a parlamentului Romaniei.


 
  14.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 14 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 14:00)
 
 Atunci iti recomand doi amnezici : Isarescu si Olteanu.


 
  14.2.   Propunere  (răspuns la opinia nr. 14.1 )
    (mesaj trimis de George , in data de 19.04.2016, ora 14:23)
 
 Eu o propun pe doamna Anghel in locul guvernatorului! Ar fi alegerea perfecta...ce ziceti?
 Nu inteleg..daca dl Isarescu are un credit asta inseamna ca e manjit si mafiot?
 Cui sa raporteze BNR u? Celor 500 de parlamentari din care 75% sunt cercetati de DNA si 10% sunt de teapa doamnei Anghelescu- adica au carnet rosu? Si ce sa raporteze? Sa le spuna despre nivelul RMO, Z-Score, solvabilitatea sistemului bancar si normele de provizioane?E ca si cum I-ai explica lui Vanghelie despre integrale si probabilitati!
 parlamentarii tocmai au respins sa fie maxim 300 in legislature viitoare...eu unu'chiar nu m-as simti deloc confortabil sa stiu ca au pus mana si pe BNR


 
  14.3.   Isarescu  (răspuns la opinia nr. 14.1 )
    (mesaj trimis de George , in data de 19.04.2016, ora 14:35)
 
 Acest 'amnezic' te-a pazit pe tine in '99 si in 2008 sa nu ajungi sa culegi capsuni in Spania pe o masa calda (Olteanu e pus acolo politic si e zero barat). Daca nu era el acum pontai cate galeti ai cules..nu iti mai permiteai un computer de la care sa stai pe net.


 
  14.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 14 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 14:35)
 
 total de acord


 
  14.5.   mere cu pere  (răspuns la opinia nr. 14.1 )
    (mesaj trimis de Dyogene , in data de 19.04.2016, ora 16:49)
 
 Nu ma omor nici dupa astia, dar Anghel aia e chiar praf, ma face sa-mi fie dor de Irina Logout in parlament. Prezenta grevistei in parlament e un simptom al alienarii mentale la o mare parte din electorat.


 
  14.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 14.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 17:37)
 
 Poate dar cu restul de 4 milioane ce a facut, cumva capsunari?


 
  14.7.   Ce zici maica?  (răspuns la opinia nr. 14.6 )
    (mesaj trimis de George , in data de 19.04.2016, ora 17:47)
 
 Sa mor daca am inteles ceva..Ce naibilor pe site ul asta numai al' de tata Anghel intra?


 
  14.8.   Pt George cel incet la minte !  (răspuns la opinia nr. 14.7 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 19:34)
 
 Cei 4 milioane care au parasit tara ca nu au avut de lucru in minunata tara Europeana Romania, dovada si migranti au spus ca Romania nu e de viitor.
 Uniunea prin Statul Roman le da bani de mancare , chirie ... cat la unbmuncitor necalificat care lucreaza 8 h, apoi nu e discriminare?


 
15.  fără titlu
    (mesaj trimis de marius în data de 19.04.2016, ora 14:33)  
 populisme ieftine, care vor deveni extrem de scumpe ... iar nota de plata tot populatia o va achita


 
16.  Doamne, apara-ne sine pazeste!
    (mesaj trimis de Pribeagul în data de 19.04.2016, ora 14:50)  
 Oare cine a pus-o pe zapacita asta sa se ia de BNR?
 Dupa timpita asta si inspiratorii ei din umbra, una din ultimele institutii ale statului, care datorita stabilitatii in conducere a ajuns la rezultate remarcabile, in stare sa tina cit de cit cirma economica a tarii, trebuie facuta cit mai repede tarite si data la porci.
 Ce surpriza! Sa pui o invatatoare parca, sa arunce BNR in aer!


 
  16.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 16 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 19:40)
 
 Eu vreu sa ne conduca Viena direct nu prin interpusi gen Isarescu -Olteanu. Discursul lor e de pro Viena, dar dorul de glie nu-i intereseaza.


 
17.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 14:51)  
 Inițiativă parlamentara foarte buna, promovata de cineva nereprezentativ si putin credibil.
 Probabil doamna senator este doar trimisa in fata de adevaratii autori - o miscare proasta, neinspirata daca se doreste reusita demersului.
  In alta ordine de idei, Isarescu trebuie schimbat oricum, e batran, plictisit, ramolit, a inceput sa faca greseli evidente.
  Chiar acest mister intretinut cu indarjire, despre veniturile unor functionari publici, in fond, este stupid!


 
18.  Spre stiinta lui Iliuta Nastase
    (mesaj trimis de daniel în data de 19.04.2016, ora 15:23)  
  “În anul 2007, Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, moment de la care,în conformitate cu legislația în vigoare, Banca Națională a României nu mai poate investi decât în clădiri care sunt utilizate pentru susținerea derulării activității sale.
 În acest context, având în vedere că Banca Națională a României se află în imposibilitatea de a asigura reabilitarea și modernizarea arenei centrale de tenis, a fost inițiat procesul de transfer al proprietății, în condițiile legii, si au fost facute demersuri in acest sens, către instituțiile abilitate ale statului, care au posibilitatea de a realiza atât reabilitarea cât și modernizarea arenei de tenis, “ a declarat Mugur Șteț, director adjunct BNR - Centrul de Perfectionare Profesionala si Activitati Sociale.
 Ce treaba are Isarescu cu Arenele BNR?
 La tenis ai fost bun. Si de gura esti buna. Dar nu te duce capul!


 
  18.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 18 )
    (mesaj trimis de MIHAI , in data de 19.04.2016, ora 16:08)
 
 Pe tine cat te duce capul? Daca ma car ai fi la nivelul lui Nastase ai trai la fel de bine ca el .Sunt multi moftangii ,cu o facultate ( multe de doi bani ,)care se cred ,dupa revolutie buricul pamantului (dar daca pleaca in strainatate vor muri de foame)ISARESCU ,care a terminat Relatii international,n-are nici-o treaba cu B.N.R--ul. EL este acolo,dupa cum l-am urmarit de 25 de ani un fel(cum am m-ai spus-o) MAMA OMIDA a finantelor acestei sarmane tari.


 
  18.2.   Limba romana  (răspuns la opinia nr. 18.1 )
    (mesaj trimis de Anonim , in data de 19.04.2016, ora 17:50)
 
 Lasa ca ai tu cu limba romana...ai cam chiulit prin clasa a 3 a de la ore.La fotbal finante si femei se pricepe tot romanul, nu-I bai!
 Nea Ilie se pricepe la racheta si atat...nu poti sa ii ceri mai mult ca nu are de unde. Bravo lui! Dar intrebarea e la ce sa fii la nivel cu el? Sa fii tare in (t)enis?


 
19.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2016, ora 15:50)  
 are si grevafomista Anghel dreptatea ei. N-ai mamaie ce sa faci. te apuci tu sa sari in curte cu gura pe alde BNR ca e mare si rau. de te intorci dai de BOR, alt cosmar, fugi spre scara de la bloc, hop CCR, dracul gol ce mai. fii cuminte, nu te mai juca cu chibriturile


 
20.  fără titlu
    (mesaj trimis de Hans Cristian Andersen în data de 19.04.2016, ora 17:22)  
 Cineva trebuie să-i spună odată si odată "împăratului" că este gol si că BNR=Bancul National al României.


 
  20.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 20 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 17:52)
 
 Haha.
 Buna povestea de adormit prunci.


 
  20.2.   BNR ...Romanian ERSTE BANK  (răspuns la opinia nr. 20 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 19.04.2016, ora 18:13)
 
 apropo cine vrea da faca reclama domnului Treichl s-a deschis licitatia de 40 da milioane pentru reclama la ERSTE CEE.Deja am o idee fabuloasa THE BANK THAT MAKE DISSAPEAR THE DISTANCES AND UNIFIES EUROPE...


 
  20.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 20.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 19:24)
 
 Haha


 
  20.4.   BNR ...Romanian ERSTE BANK  (răspuns la opinia nr. 20 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 19.04.2016, ora 19:40)
 
 apropo cine vrea da faca reclama domnului Treichl s-a deschis licitatia de 40 da milioane pentru reclama la ERSTE CEE.Deja am o idee fabuloasa THE BANK THAT MAKE DISSAPEAR THE DISTANCES AND UNIFIES EUROPE...


 
  20.5.   in loc sa razi pregateste te rog oferta  (răspuns la opinia nr. 20.3 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 19.04.2016, ora 19:58)
 
 so brutal to make, that it can't ne refused. O lasam apoi aa fie verificata de Mr. Jardine..


 
  20.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 20.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.04.2016, ora 20:41)
 
 Oferta e sac fara fund!
 Trebuie sa vorbim cu Bce pt asa ceva.
 :))))


 
  20.7.   cu BCE se rezolva  (răspuns la opinia nr. 20.6 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 19.04.2016, ora 20:56)
 
 Vorbeste cu BNR sa nu se supere


 
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 19:59
     Conducerea OMV Petrom, companie petrolieră controlată de grupul austriac OMV, propune distribuirea unui dividend brut în valoare de 0,015 lei pe acțiune din profitul net pe anul trecut, potrivit unui anunț transmis joi seara Bursei de Valori București (BVB).  detalii
Politică, 19:48
DRAGNEA, DESPRE VIITORUL ȘEF AL SIE:
     Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că "simetria folosită la cele două servicii (secrete) în trecut a fost o soluție sănătoasă și poate fi menținută" și și-a exprimat opinia că se poate găsi o soluție "acceptabilă" între actuala majoritate parlamentară și șeful statului, Klaus Iohannis.  detalii
Miscellanea, 19:30
     Țara noastră a realizat în 2016 cel mai mare salt pozitiv înregistrat vreodată de o țară, de 12 locuri, în domeniul politicilor de control al consumului de tutun, conform Scalei Politicilor de Control al Consumului de Tutun, precizează un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Sănătății.  detalii
Companii-Afaceri, 19:08
PE FONDUL EMBARGOULUI IMPUS DE RUSIA
     * "România a importat carne de porc de circa 343,6 milioane de euro în 2016"
       Piața noastră este invadată de carnea de porc adusă din UE, iar fermierii români sunt nevoiți, în aceste condiții, să-și vândă produsele la prețuri mai mici decât costurile de producție, conform Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).  detalii
Politică, 18:56
CNSAS:
     Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a fost urmărit de Securitate timp de doi ani, potrivit unei adeverințe de necolaborare făcută publică de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), transmite News.ro.  detalii