GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

PROIECT DE OUG:Ministerul Finanţelor preia de la ANAF activitatea de soluţionare a contestaţiilor

M.I.
Politică /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ministerul Finanţelor va prelua, începând cu 1 iunie 2019, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrative fiscale emise de organul central fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia, în baza unui proiect de ordonanţă de urgenţă deja redactat la nivelul ministerului, au declarat surse oficiale. Alte măsuri prevăzute de actul normativ se referă şi la creşteri de salarii pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor, scrie News.ro.

Numărul de angajaţi vizaţi de această decizie s-ar situa la circa 200 de persoane.

Conform surselor, în documentul redactat este prevăzut şi că personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor va beneficia deja de acum de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, iar procentul de majorare a salariului de bază creşte cu 10 puncte procentuale.

Printre argumentele în favoarea acestor modificări se numără acela conform căruia contestaţiile depuse de contribuabilii pentru actele administrative emise de organele fiscale centrale sunt soluţionate tot de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin structurile sale subordonate, fiind create astfel premisele afectării principiului obiectivităţiii în soluţionarea contestaţiilor.

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se află în poziţia de a impune sarcina fiscală ce revine fiecărui contribuabil, cât şi sarcina de a-şi cenzura propriile decizii de impunere sau acte emise în procedurile de stabilire a creanţelor fiscale", se arată în proiectul de act normativ, conform News.ro.

Ca o consecinţă a acestei măsuri, contestaţiile aflate în curs de soluţionare la 1 iunie 2019 vor fi predate şi soluţionate de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din Ministerul Finanţelor.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. LUME BUNA , AFLATI CA LA SEDIILE ANAF , DEJA A INCEPUT NEBUNEALA !!! OAMENII DE BUNA CREDINTA , CARE AU FOST INDEMNATI SA SI PLATEASCA DATORIILE LA STAT , ONLINE , SANT ACUM PUSI PE DRUMURI ; PRIMESC SOMATII ACASA , CA SA-SI PLATEASCA DARILE INCA 1 DATA !!! MOTIVUL ??? SOFTURILE COMUNISTE , MONTATE CU MARE TAM- TAM , SANT PREA VECHI , PREA PRIMITIVE , SE STRICA DES , NU PREA ARE CINE SA LE REPARE , SI LA FOARTE MULTI CONTRIBUABILI , DESI AU DEPUS FORMULARELE , ACESTEA ''''''NU AU FOST INREGISTRATE ''''' ! SI CAND OAMENII VIN LA SEDIU , CA SA CEARA LAMURIRI , L-I SE INCHIDE USA IN NAS , CU NERVI , S-AU CU AMABILITATE ; IN FUNCTIE , DE DISPOZITIA DE MOMENT , A FUNCTIONARILOR RESPECTIVI , DESTUI DINTRE EI , IN VARSTA !!! PAI , ASA SE INTAMPLA , CAND PUI COMUNISTII SA FACA TREABA DE CAPITALISTI !!! MAI BINE SA SE REVINA TOT CA INAINTE CU VECHILE COZI , SI ELIBERAREA DE CHITANTE DE PLATA !!! TI-AM DAT BANII , DA-MI CHITANTA !!! CA NU SE POATE ALTFEL !!! SI PESTE 50 DE ANI , MAI VORBIM , CU ONLINE - UL ASTA !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS