Conferinţa BURSA Dezvoltarea RomânieiConferinţa BURSA Dezvoltarea României

PROMISIUNE NASAUrmătorul om care va păşi pe lună va fi femeie

Ziarul BURSA #Miscellanea /

Următorul om care va păşi pe lună va fi femeie

Egalitatea dintre femei şi bărbaţi trebuie popularizată şi în spaţiul extrateres­tru. Corectitudinea politică trebuie să ajungă şi pe Lună. Următoarea persoană care va păşi pe Lună va fi o femeie, a anunţat administratorul agenţiei spaţiale americane (NASA), care prevede şi faptul că o femeie va deveni primul om din istorie care va călca pe suprafaţa planetei Marte, informează Agerpres. "Este probabil ca următoarea persoană care va păşi pe Lună să fie o femeie. Şi prima persoană care va ajunge pe Marte va fi, probabil, tot o femeie", a declarat Jim Bridenstine într-un interviu înregistrat vineri pentru emisiunea "Science Friday" a postului american WNYC. Administratorul NASA a reamintit, de asemenea, că pe 29 martie, pentru prima dată în istorie, două femei astronaut, membre ale echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), vor efectua împreună o ieşire pe orbită. Niciodată până în prezent o ieşire pe orbită nu a fost realizată de un echipaj 100% feminin. Cele două astronaute, Anne McClain şi Christina Koch, vor efectua operaţiuni de mentenanţă.

Mai multe femei au ajuns deja în spaţiu, începând cu fosta cosmonaută sovietică Valentina Tereşkova în 1963, iar NASA deţine în cadrul efectivelor sale numeroase femei astronaut. Însă cei 12 astronauţi care au păşit pe Lună în cadrul misiunilor Apollo, desfăşurate între anii 1969 şi 1972, au fost exclusiv bărbaţi. De atunci, niciun om nu s-a mai întors pe Lună. NASA este pe cale să dezvolte cea mai puternică rachetă din toate timpurile, Space Launch System (SLS), şi o capsulă denumită Orion, care vor participa la o misiune ce va marca revenirea oamenilor pe Lună, în 2028. În ceea ce priveşte planeta Marte, o misiune cu echipaj uman este prevăzută în 2030.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Adica o lunatica. Ar putea fi trimise mai multe, la cate avem pe pamant!.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS