Dezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţiiDezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii

"Promocion Inversolar 65" investeşte 100 de milioane de euro în trei parcuri fotovoltaice în Arad

Paula Bulzan, Arad
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Parcurile fotovoltaice vor avea suprafaţa de 190 de hectare.

Parcurile fotovoltaice vor avea suprafaţa de 190 de hectare.

Compania spaniolă "Promocion Inversolar 65" derulează o investiţie de 100 de milioane de euro în urma căreia vor fi construite trei parcuri fotovoltaice în localitatea arădeană Prunişor, care aparţine de oraşul Sebiş.

În total, cele trei parcuri vor însuma 190 ha şi 317.000 panouri fotovoltaice. Lucrarea are termen final de execuţie luna august 2013.

Primele două parcuri fotovoltaice sunt aproape de finalizare, au o suprafaţă totală de 44 de hectare, pe care sunt aproape montate cele 72.000 de panouri care vor avea o putere totală de 15 MW. Aceste proiecte vor fi finalizare în martie-aprilie.

Cel de-al treilea parc fotovoltaic este în curs de realizare. Până acum, în acest caz, au fost montate doar o parte din panouri şi se lucrează la amenajarea amplasamentului. Parcul va avea o suprafaţă de 150 de hectare pe care vor fi montate 254.000 de panouri fotovoltaice cu o putere de 50 MW.

Reprezentanţii investitorilor şi primarul oraşului Sebiş au precizat că acest parc fotovoltaic va fi cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

"Energia produsă în acest parc ar asigura necesarul pentru 100.000 de locuitori. Avem semnate deja contractele de conectare la reţeaua naţională de energie electrică, producţia urmând să fie vândută pe piaţa liberă", a precizat directorul tehnic al proiectului, Dragoş Baghiu.

El susţine că în această vară parcul va livra energie la capacitatea maximă, urmând să fie create aproximativ 100 de locuri de muncă permanente.

Durata de exploatare a instalaţiilor de producere a energiei electrice este de 25 de ani.

Primarul oraşului Sebiş, Gheorghe Feieş, a declarat că în urma aces-tei investiţii veniturile la buget, din taxele şi impozitele plătite de companie, vor creşte cu 50 la sută, adică de la patru milioane de euro pe an, la şase milioane de euro.

"Investiţia este o sursă importantă de venituri pentru bugetul local. Am cunsocut investitorii prin intermediul unor oameni din zonă care lucrează în acest domeniu în Spania. Terenul a fost în domeniul privat al oraşului şi l-am vândut în urmă cu doi ani inves-titorilor", a spus Gheorghe Feieş.

La realizarea parcului lucrează 700 de oameni, 200 fiind specialişti aduşi din Spania, iar restul fiind din zonă sau din judeţele învecinate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility ForumConferinţa CCIB 'Excelena în afaceri. Modelul EFQM – soluţie pentru creşterea competitivităţii'
Cabinet de avocatTMPS