Proteste ale angajaţilor din penitenciare, începând de astăzi

I.L.
Miscellanea /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Angajaţii din penitenciarele Aiud şi Rahova organizează, astăzi, mitinguri de protest în faţa celor două închisori, nemulţumiţi de regimul de muncă la care sunt supuşi, informează Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), informează Agerpres.

Cele două organizaţii sindicale, care reunesc 9.000 de persoane din totalul de 13.000 de salariaţi din sistemul penitenciar, au adoptat un calendar de proteste potrivit căruia în zilele de astăzi, miercuri şi vineri, vor avea loc mitinguri în penitenciarele din ţară, mai scrie agenţia.

Sindicaliştii au următoarele revendicări: adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale), publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, interzicerea muncii forţate în sistemul penitenciar, unde deţinuţii sunt plătiţi, spre deosebire de personal; plata muncii suplimentare necompensate cu timp liber (conform legii) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională, stoparea suprasolicitării şi vulnerabilizării personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare, precum şi ca reacţie managerială la dezacordul de a munci suplimentar; plata cheltuielilor turistice pentru întreg personalul şi nu doar pentru 17% dintre salariaţi, mai relatează Agerpres.

În calendarul de acţiuni de protest pregătit de cele două organizaţii sindicale se mai află şi un miting în Piaţa Victoriei, programat pentru luna iunie, la care sunt aşteptate 3000 de persoane, potrivit agenţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS