Conferinţa BURSA Tendinţe în pieţele de capital;
Dezbatere asupra problemelor pieţei noastreConferinţa BURSA Tendinţe în pieţele de capital;
Dezbatere asupra problemelor pieţei noastre

RĂDOI (USLM):Dacă garnitura CAF era în circulaţie, 2.000 de oameni ar fi fost în pericol

M.I.
Miscellanea /

Ion Rădoi

Ion Rădoi

De la una din noile garnituri de metrou CAF a sărit recent bieleta când trenul se afla în staţie, însă dacă garnitura era în circulaţie, 2.000 de oameni ar fi fost în pericol, a declarat, astăzi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, în timpul protestului organizat de sindicalişti în faţa Ministerului Transporturilor, scrie Agerpres.

"Indiferenţa şi lipsa dialogului social ne-au determinat să ieşim în stradă. Baza solicitărilor noastre, care sunt înaintate de peste o lună, le-am reluat de fapt de când a venit actualul ministru Cuc; înainte se cunoşteau, dar, la fel, nu au fost nicicum luate în seamă. Sunt probleme legate de personal, de numărul de angajaţi care lucrează în siguranţa circulaţiei, avem o lipsă din ce în ce mai vădită, datorită faptului că nu te poţi descurca în condiţiile actuale, când numărul de călători este în creştere, când avem circa 700.000 de călători pe zi, iar noi folosim oameni care nu au calificarea necesară pentru a întreţine", a afirmat Ion Rădoi.

Liderul USLM a criticat faptul că Metrorex acceptă punerea în circulaţie de garnituri de metrou neperformante.

"O altă problemă este cea pe care dvs. aţi văzut-o şi ieri (garnitura de metrou deraiată de la staţia IMGB, n.red.), datorită acestei lipse de personal, datorită modului în care fac licitaţii şi aduc echipamente şi trenuri în metrou fără ca acestea să aibă performanţele necesare, aţi văzut riscurile care existau dacă ar fi fost în circulaţie, pentru că la ore de vârf avem 2000 de oameni într-un tren, şi acel tren pe care l-aţi văzut pe pereţii tunelului, nu răspunde nimeni de el, nimeni nu spune nimic, dar costă 6 milioane de euro, care sunt banii României", a acuzat Ion Rădoi.

Acesta a plasat conducerii Metrorex responsabilitatea metroului deraiat de la staţia IMGB, conform Agerpres.

"Ancheta asta a început după 26 ianuarie şi nimeni nu a spus nimic. Eu nu cunosc nimic în plus. De vină (pentru deraierea garniturii de la staţia IMGB, n.r.) sunt exact cei care au făcut licitaţia, cei care au coordonat din punct de vedere tehnic, cei care au făcut recepţia, aceştia sunt de vină. Să nu uităm că la acelaşi tip de trenuri a trebuit să tăiem peroanele, ca să aibă loc gabaritul. Adică nu eşti în stare nici asta să urmăreşti? Şi dăm atâţia bani ai ţării ăsteia pe ce? Pe cele 18 trenuri care sunt de acelaşi tip şi care nu sunt în siguranţă", a declarat Ion Rădoi.

Liderul de sindicat a respins acuzaţiile aduse USLM de conducerea Ministerului Transporturilor, privind interese ale sindicaliştilor faţă de licitaţiile pentru spaţiile comerciale de la metrou.

"Domnul ministru Cuc, la fel ca şi ministrul Şova, dacă nu au răspunsuri şi dacă sunt nepregătiţi total, ce să spună? Nici nu este în minister acum, este iar pe şantiere. Domnul Cuc să nu uite că acolo este un proces pe rol, şi atât. Păi de aia este metroul ăla agăţat pe pereţii tunelului, pentru că avem probleme cu licitaţia spaţiilor de la metrou? De asta nu avem numărul de personal necesar pentru siguranţa circulaţiei? De asta a sărit de la acelaşi tip de trenuri bieleta, care, bine că s-a întâmplat în staţia Pipera, că dacă era în circulaţie erau 2.000 de oameni în pericol! Domnul Cuc să înveţe carte!", a reacţionat Ion Rădoi.

Preşedintele USLM a subliniat că siguranţa călătorilor este în prezent în pericol, mai scrie Agerpres.

"În momentul de faţă, cu aceste tipuri de tren CAF siguranţa călătorilor este în pericol, după cum v-am spus mai devreme, sunt probleme din punct de vedere tehnic. Se pare că în fiecare săptămână avem câte un incident, ori de ordin mecanic, ori de ordin electronic", a afirmat Ion Rădoi.

Referitor la inaugurarea în acest an a magistralei de metrou din Drumul Taberei, acesta s-a declarat sceptic.

"Nu vă grăbiţi, că trebuia din 2015 să fie deschisă noua magistrală din Drumul Taberei. Noi muncim. Dar ce fac cei care trebuie să răspundă, dar văd că nu răspunde nimeni, şi nu ia nimeni nicio măsură. Cine trebuie să dea în exploatare? Eu am spus din 2012 că angajamentul ca din 2015 se va da în exploatare Drumul Taberei, le-am spus că trebuie să ne gândim spre 2020. Colegii dvs. mi-au spus: 'Dar ce, tu eşti noul Brucan?' Nu, dar eu cunosc realitatea. Banii de la Banca Europeană de Investiţii s-au dus, dar garanţia României nu există la ora actuală. Iată că am ajuns în 2019 şi încă nu ştim dacă anul acesta se va da în exploatare", a încheiat Ion Rădoi.

Circa 100 de sindicalişti de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au pichetat joi sediul Ministerului Transporturilor, o delegaţie condusă de Ion Rădoi, preşedintele sindicatului, intrând la discuţii la minister.

Miercuri, preşedintele Sindicatului USLM a declarat că toate cele 13 trenuri de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie.

Acestea sunt cele mai noi trenuri achiziţionate de Metrorex, care circulă cu preponderenţă pe Magistrala 2 Pipera-Berceni.

Corpul de Control al ministrului Transporturilor va efectua în perioada următoare un control tematic la Metrorex cu privire la aspectele semnalate de membrii USLM, a reacţionat ulterior ministerul de resort, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Joi, la sediul Ministerului Transporturilor, o delegaţie a sindicaliştilor de la metrou, care protestau în faţa Ministerului Transporturilor, a fost primită de secretarul de stat Dragoş Titea, responsabil cu atribuţii pe domeniul feroviar.

"În urma discuţiilor, cele două părţi au convenit că Ministerul Transporturilor, prin reprezentaţii din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), va solicita Consiliului de Administraţie al Metrorex să întocmească evaluarea activităţii directorului general, potrivit OUG nr. 109/2011, şi să prezinte în cadrul următoarei şedinţe AGA un raport asupra activităţii de administrare care să includă şi informaţii referitoare la execuţia contractului de mandat al directorului general al societăţii. Totodată, în perioada următoare, Corpul de Control al ministrului va efectua un control tematic cu privire la aspectele semnalate de către membrii organizaţiei sindicale", se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS