RAPORT AL COMPANIEI BP, PENTRU ANUL 2018: "România, al patrulea producător de petrol din UE"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

România a fost anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de petrol, cu 3,6 milioane de tone, în scădere cu 2% faţă de anul anterior, arată un raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial.

Principalul producător din UE a fost Marea Britanie, cu 50,8 milioane de tone, în creştere cu 9%, urmată de Danemarca, cu 5,7 milioane de tone (în scădere cu 15,9%), şi de Italia, cu 4,7 milioane de tone (în creştere cu 12,9%).

La nivel mondial, anul trecut s-au extras 4,474 miliarde de tone de petrol, în plus cu 2,2% faţă de anul precedent.

Cel mai mare producător de petrol din lume rămân Statele Unite ale Americii, cu o producţie de 669,4 milioane de tone, cu 16,6% mai mult faţă de anul 2017. Pe locul doi este situată Arabia Saudită, cu 587,3 milioane de tone, în plus cu 3,4%, iar pe locul trei se află Federaţia Rusă, cu 563,3 milioane de tone, în creştere cu 1,6%.

În ceea ce priveşte rezervele dovedite de petrol, România este pe locul doi în UE, cu 600 de milioane de barili pe zi (aproximativ 100 de milioane de tone), devansând Danermarca şi fiind la egalitate cu Italia. Înaintea ţării noastre se află doar Marea Britanie, cu 2,5 miliarde de barili pe zi (300 de milioane de tone), relatează Agerpres.

În total, în lume, rezervele dovedite de petrol se ridică la 1.729 miliarde de barili pe zi (244 de miliarde de tone).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS