Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 14.05.2012
Războiul mondial financiar: 0,1% vs 99,9%
FED este o entitate privată, ai cărei primi deținători sunt: 1. Rothschild's of London and Berlin 2. Lazard Brothers of Paris 3. Israel Moses Seaf of Italy 4 . Kuhn, Loeb & Co. of Germany and New York 5. Warburg & Company of Hamburg, Germany 6. Lehman Brothers of New York 7. Goldman Sachs of New York 8. Rockefeller Brothers of New York.
 
    *  0,1 joacă și CÂȘTIGĂ.
 
       Istoria este o istorie a luptelor dintre oameni, oricare a fost forma de organizare a lor. Ne batem din interese materiale, chiar dacă uneori încercăm să le ascundem în spatele unor pre-t-exte religioase sau civilizatoa-re. La început, grupați în ginte și triburi, ne-am bătut cu ciomagul, sulița și praștia, pentru hrana și adăpostul necesare supraviețuirii. Lăcomia omeneas-că a condus la mărirea mizelor, așa că s-au format statele, care și-au mobilizat armate pentru a fura resursele agricole, minerale, energetice și chiar umane ale altora. Nu mai vorbim de bătăi sau lupte, ci de războaie - purtate cu săbii, arbalete, puști, tunuri, torpiloare, submarine, avioane, rachete și sateliți - prin care s-au construit imperii. Singura rațiune de a fi a imperiilor a fost spolierea celor învinși și supuși.

     În secolul XX, după trei războaie mondiale (două calde și unul rece), mai întâi americanii, apoi britanicii, francezii, spaniolii, portughezii, belgienii, italienii și japonezii, iar la urmă de tot chiar și rușii au înțeles că ocuparea militară costă mai mult decât aduce. Progresul tehnologic a micșorat lumea și a interconectat economiile naționale. Tabla de joc, nouă și mult mai mare, a condus la regruparea forțelor și schimbarea armelor. Procesul se numește globalizare, iar deznaționalizarea este urmărită deliberat, prin politici specifice.

     Nu se mai războiesc nemții cu francezii, nici japonezii cu chinezii, nici rușii cu americanii; și nici nu se mai folosesc armele de până acum. Imperiile nu mai sunt teritoriale, ci financiare; ca și războaiele.

     Nu mai sunt decât două tabere, transnaționale: de o parte, cei 11 milioane de oameni care - pe lângă case, afaceri, tablouri și bijuterii - au 43 de trilioane dolari bani de buzunar (deloc paradoxal, cifra este identic egală cu suma datoriilor publice ale tuturor statelor lumii), iar de cealaltă parte, noi, restul, până la 7 miliarde, câți suntem azi pe Pământ. S-a creat un sistem prin care 0,1% dintre oamenii planetei iau banii celorlalți 99,9%. Cum? Simplu: îndatorându-i. În războiul mondial financiar nu mai curge sânge, ci bani. Trebuie doar încurajat consumul privat și cel public, pe credit.

     O elită financiară a ajuns să controleze lumea, pur și simplu îndatorând-o. 0,1% deține 80% din averea lumii. Armele folosite sunt băncile, companiile de asigurări, agențiile de rating și companiile multinaționale; lor li se adaugă presa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Banca Centrală Europeană.

     Invazia ar fi fost mult îngreunată dacă agresorii nu și-ar fi asigurat, pentru fiecare populație taxată, complicitatea și colaborarea trădătoare a câte unei "coloane a cincea", formată din liderii politici și șefii băncilor centrale/(inter)naționale din fiecare stat. Spre pildă, FED, banca "națională" a primei puteri a lumii, Statele Unite ale Americii, este - începând cu anul 1913 - o entitate privată, ai cărei primi deținători sunt: 1. Rothschild's of London and Berlin 2. Lazard Brothers of Paris 3. Israel Moses Seaf of Italy 4. Kuhn, Loeb & Co. of Germany and New York 5. Warburg & Company of Hamburg, Germany 6. Lehman Brothers of New York 7. Goldman Sachs of New York 8. Rockefeller Brothers of New York.

     Reducerea sub nivelul inflației a dobânzilor băncilor centrale - FED, BCE etc. - distruge capitalul, scade puterea de cumpărare a salariilor și descurajează economisirea; ne rămâne consumul pe datorie. Contrar celor afirmate uzual, nu piețele sunt în afara oricărui control, ci băncile centrale, care tipăresc câți bani vor și manipulează totul prin intermediul lor. Rezerva Federală și alte bănci centrale au împrumutat trilioane de dolari băncilor "prea mari ca să cadă", cu dobânzi zero sau aproape de zero, iar aceste bănci au folosit banii gratuiți pentru a împrumuta guvernele, la dobânzi mai mari și fără niciun risc, căci popoarele vor rambursa creditele.

     Diferitele "arme" folosite în războiul mondial financiar se coordonează precum sunt corelate spionajul, aviația, infanteria și marina într-un război clasic. Între agențiile de rating, băncile centrale, cele comerciale și instituțiile financiare internaționale (FMI, Banca Mondială sau Banca Centrală Europeană) cadrele circulă ca într-un sistem de vase comunicante, iar intervenția uneia deschide "frontul de lucru" al celeilalte. Demonstrația au făcut-o niște jurnaliști americani, investigând o parte a rețelei care controlează lumea. Concluziile lor par a devoala chiar nucleul rețelei:

     Unele dintre cele mai mari grupuri financiare americane sunt Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley. Principalii lor acționari sunt:

     - Bank of America: State Street Corporation, Vanguard Group, Black Rock, FMR (Fidelity), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital World Investors, AXA, Bank of NY, Mellon.

     - JP Morgan: State Street Corp., Vanguard Group, FMR, Black Rock, T. Rowe, AXA, Capital World Investor, Capital Research Global Investor, Northern Trust Corp. and Bank of Mellon.

     - Citigroup: State Street Corporation, Vanguard Group, Black Rock, Paulson, FMR, Capital World Investor, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt and Bank of NY Mellon.

     - Wells Fargo: Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, Capital World Investors, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe and Davis Selected Advisers.

     - Goldman Sachs: State Street Corporation, Vanguard Group, Black Rock și FMR (Fidelity), Wellington, Capital World Investors, AXA, Massachusetts Financial Service and T. Rowe.

     - Morgan Stanley: State Street Corporation, Vanguard Group, Black Rock și FMR (Fidelity), UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of NY Mellon, Jennison Associates.

     Se observă prezența constantă a patru companii: State Street Corporation, Vanguard Group, Black Rock și FMR (Fidelity), numite de acum încolo "CEI PATRU MARI". Dar cine este în acționariatul "CELOR PATRU MARI"?

     La State Street Corporation: Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, GE, Putnam Investment și... "CEI PATRU MARI".

     La Black Rock: PNC, Barclays și CIC. În spatele PNC si Barclays descoperim nume foarte cunoscute ca FMR (Fidelity), Black Rock, State Street Corporation, respectiv Vanguard. O schemă de tip suveică duce, în final, la paradisuri fiscale (Insulele Cayman, Lichtenstein, Monaco) etc...

     Conform opiniei investigatorilor, primele opt companii financiare americane sunt deținute 100% de 10 acționari, dintre care "CEI PATRU MARI" nu lipsesc niciodată. Mai mult, Rezerva Federală Americană este tot sub controlul lor, fiind compusă din 12 bănci, reprezentate de niște oameni, care toți sunt legați de "CEI PATRU MARI".

     Iată și câteva dintre numele altor companii în care "CEI PATRU MARI" sunt acționari: Alcoa Inc, AT&T Inc., Boeing Co., Caterpillar Inc., Coca-Cola Co., Exxon Mobil Corp., General Electric Co., General Motors Corporation, Hewlett-Packard Co., Home Depot Inc., Intel Corp., Johnson & Johnson, JP Morgan Chase & Co., McDonald's Corp., Merck & Co. Inc., Microsoft Corp., Pfizer Inc., Procter & Gamble Co., United Technologies Corp., Wal-Mart Stores Inc., Time Warner, Walt Disney, Viacom, Rupert Murdoch's News Corporation, CBS Corporation, NBC Universal.

     Cei 0,1% au câștigat runda I, dar lăcomia i-a împins prea departe. Datoriile celor 99,9% sunt prea mari pentru a mai putea fi plătite, iar sistemul financiar mondial este în stare de faliment nedeclarat. La un PIB mondial de 50 de trilioane dolari, datoriile totale - ale gospodăriilor, companiilor și ale statelor din întreaga lume - depășesc 800 de trilioane dolari. Situația este agravată și de pervertirea structurii PIB-ului mondial, în care zeci de procente (unii spun 30%, alții 70%) provin din... servicii financiare (numai activele toxice consacrate sub numele de derivate au depășit 700 de trilioane de dolari, continuând să crească chiar și după anul 2008!).

     În zadar au inundat piețele băncile centrale, pentru că niciunei crize nu i s-a pus capăt dând drumul la tiparnița de bani. Pierderile trebuie asumate, nu naționalizate, băncile falimentare - oricât de mari - trebuie închise, iar băncile centrale trebuie să redevină naționale. Minciuna cu banii are picioarele cele mai scurte! 
Radu Sârbu
 

 

.