RĂZVAN NICOLESCU: "Discutăm la Bruxelles conectarea la conducta de gaze trans-adriatică"

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, consideră că ar fi o "idee benefică" pentru consumatorii de gaze interconectarea României la conducta de gaze Trans Adriatic Pipeline (TAP), iar această posibilitate este discutată inclusiv la Bruxelles.

"Conectarea României, Bulgariei şi, probabil, şi a Ungariei la TAP ar fi o iniţiativă care ar putea fi benefică pentru consumatorii din România, întrucât preţurile ar fi mai competitive. Este o idee care poate deveni un proiect realizabil. Este un concept discutat, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene", a declarat Nicolescu, citat de Mediafax.

TAP porneşte de la graniţa Greciei cu Turcia, unde urmează să fie conectată cu TransAnatolian Pipeline, şi va furniza gaze din câmpul Shah Deniz II din Azerbaidjan, tranzitând Grecia şi Albania, cu destinaţia finală în Italia.

TAP a fost concurentul Nabucco pentru furnizarea de gaze din Azerbaidjan, proiect susţinut de România.

Partenerii Nabucco erau OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa). Liderul consorţiului Nabucco era OMV Austria.

Atât acţionarii TAP, cât şi Nabucco sperau să convingă cosorţiul Shah Deniz II să le furnizeze gaze, dar anul trecul câştigătorul a fost desemnat TAP.

Consorţiul care va exploata rezerva de gaze Shah Deniz din Azerbaijan este condus de British Petroleum, proprietarul a 20% din dezvoltatorul proiectului. Partenerii BP în proiect sunt Statoil (Norvegia) - 20%, Socar (Azerbaidjan) - 20%, Fluxys - 16%, Total (Franţa) - 10%, E.ON (Germania) - 9% şi Axpo (Elveţia) - 5%.

În paralel, autorităţile din România mizează pe noile descoperiri de hidrocarburi din Marea Neagră pentru obţinerea independenţei şi securităţii energetice. Producţia de hidrocarburi din noile zăcăminte descoperite în Marea Neagră nu este preconizată să înceapă mai devreme de 2020.

Publicaţia americană The New York Times a scris recent că OMV, proprietarul OMV Petrom, ar putea să livreze gaze din Marea Neagră în gazoductul South Stream, dezvoltat de Rusia. Gazele ar urma să ajungă în pieţele euopene.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS