Reacţia Omniasig privind decizia Consiliului Concurenţei

T.T.
Bănci-Asigurări /

Reacţia Omniasig privind decizia Consiliului Concurenţei

Omniasig Vienna Insurance Group SA anunţă că nu poate comenta, încă, decizia Consiliului Concurenţei de a amenda compania cu 40,53 milioane de lei, menţionând că există posibilitatea înaintării unor acţiuni legale în acest demers.

"Omniasig a luat act cu privire la decizia Consiliului Concurenţei în urma investigaţiei desfăşurate asupra sectorului local de asigurări. Compania nu poate comenta cu privire la fundamentul amenzii aplicate până la primirea motivării autorităţii, însă oricum ne rezervăm dreptul de a formula acţiuni legale."

Totodată, compania menţionează că, în timpul perioadei analizate de către Consiliul Concurenţei, activitatea de asigurare auto obligatorie a înregistrat pierderi constante, de aceea costurile au fost acoperite prin ajustarea tarifelor.

"Situaţia nu a fost singulară, ci comună întregii industrii, şi este de presupus că şi alţi competitori din piaţă au procedat la ajustarea tarifelor pentru a acoperi costurile în mod corespunzător, pe baza unor indicatori cheie, precum frecvenţa daunelor sau evoluţia costurilor de reparaţie."

De asemenea, Omniasig declară că are un angajament solid în ceea ce priveşte concurenţa loială, care a fost "aplicat consecvent în relaţiile de afaceri. Aplicarea sancţiunii nu afectează îndeplinirea obligaţiilor asumate de Omniasig în faţa clienţilor săi şi nici solvabilitatea companiei, Omniasig operând pe baze solide la nivel naţional.", a declarat compania pentru ziarul BURSA.

Cnsiliul Concurenţei a sancţionat, ieri, nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de 246,739.195,6 lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei, prin coordonarea comportamentelor pe piaţă, în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. în valoare de 246,739.195,6 lei

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită