REGINA MARIA a finalizat achiziţia integrală a Clinicii Someşan

T.S.
Companii /

REGINA MARIA a finalizat achiziţia integrală a Clinicii Someşan

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA continuă expansiunea la nivel naţional cu achiziţia Clinicii Someşan din Baia Mare. Cu această ocazie, REGINA MARIA adaugă judeţul Maramureş pe harta Reţelei, ajungând astfel la 19 judeţe în care este prezentă prin locaţii proprii, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Clinica Someşan a fost inaugurată în 2013, iar până în prezent a ajuns cel mai mare jucător privat din Baia Mare şi împrejurimi. Centrul medical oferă servicii integrate, cuprinzând ambulatoriu, imagistică, laborator şi spitalizare. Dimensiunea de 3.000 metri pătraţi, organizată pe şase niveluri (subsol, parter şi patru etaje), găzduieşte 20 cabinete în ambulatoriu, 26 paturi în regim de spitalizare de zi şi continuă, laboratorul de analize medicale şi departamentul de imagistică.

"Unul dintre obiectivele noastre este să asigurăm accesul la servicii medicale moderne unui număr tot mai mare de pacienţi, la nivel naţional. Achiziţia celui mai important furnizor privat de servicii medicale din Baia Mare marchează un pas important pentru noi, prin care intrăm într-un nou judeţ din România şi ne asigurăm astfel o prezenţă extrem de puternică în principalele regiuni ale ţării.

Ca de fiecare dată, vrem să avem alături parteneri cu aceleaşi valori şi standarde de calitate, care pun pe primul loc confortul şi siguranţa pacienţilor şi calitatea actului medical. Clinica Someşan este un astfel de partener, împreună cu care vom continua să dezvoltăm infrastructură medicală pentru pacienţii din Maramureş.", a precizat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA, citat în comunicat.

Serviciile medicale disponibile în cadrul ambulatoriului clinicii şi al secţiilor din spital acoperă specialităţile gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie, urologie, dermatologie, endocrinologie, hematologie, nefrologie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, psihologie şi psihiatrie, reumatologie, stomatologie şi chirurgie (generală, pediatrică, plastică, toracică şi vasculară). Departamentul de imagistică al centrului medical este dotat cu RMN, CT, DEXA, RX, mamograf şi ecograf. Tehnologia utilizată este digitală, de mare performanţă, permiţând manipulari complexe ale aparatelor, cu impact direct asupra acurateţei diagnosticelor.

Clinica Someşan a a înregistrat, în 2018, o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei. Echipa centrului medical numără peste 200 de angajaţi şi colaboratori.

În această tranzacţie REGINA MARIA a fost asistată de o echipă de avocaţi de la casa de avocatură RTPR Allen&Overy şi de Ernst&Young pentru aspecte financiare.

Asociaţii Clinicii Someşan au fost asistaţi în tranzacţie de Florin Cerna şi de Andrei Bichescu de la BrinkThink Management pentru aspecte financiare şi strategice, iar pentru aspecte de ordin juridic de casa de avocatură Petrea & Asociaţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS