REGULAMENTUL PROPUS, RESPINS DE ASFFP nu se poate lista la Londra prin titluri de interes

E.D.
Piaţa de Capital /

FP nu se poate lista la Londra prin titluri de interes

Consiliul ASF a respins astăzi Regulamentul privind listarea Fondului Proprietatea (FP) pe Bursa de la Londra, prin titluri de interes, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) într-un comunicat.

"După încheierea perioadei de consultare publică, Consiliul ASF nu a întrunit în şedinţa din data de 26 noiembrie 2014 majoritatea voturilor pentru aprobarea Regulamentului privind listarea pe o piaţă dintr-un alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România", arată documentul transmis de ASF.

Potrivit instituţiei, liberalizarea interconectării Depozitarului Central din România cu pieţele de capital din statele membre va continua potrivit termenelor prevăzute în Regulamentul UE nr.909/2014.

Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF responsabil pentru piaţa de capital, a arătat recent că în piaţa de capital părerile sunt împărţite în privinţa listării Fondului Proprietatea la Bursa de la Londra, prin intermediul titlurilor de interes, - pe de o parte este teama acţionarilor BVB şi a jucătorilor de pe bursă că o astfel de listare va transfera lichiditatea în cealaltă piaţă, iar principalii indicatori BVB vor scădea, iar pe de altă parte există argumentele şi graficele care arată că listările pe GDR-uri (certificate globale de depozit - n.r.) ale celorlalte companii, Electrica şi Romgaz, nu au influenţat lichiditatea pe bursă. Chiar dacă în primele zile (în cazul Electrica şi Romgaz), lichiditatea s-a mutat puţin la Londra, apoi a avut loc un echilibru într-o perioadă rezonabil de scurtă, a adăugat Ursache.

Întrebat ce posibilităţi ar mai fi pentru listarea FP la Londra, în cazul unui vot negativ ASF în privinţa regulamentului referitor la titlurile de interes, vicepreşedintele ASF a precizat că, în prezent, este în vigoare un regulament de listare duală la care poate apela inclusiv FP.

"Este vorba de ultimul regulament care permite listarea pe baza GDR-urilor. Este adevărat, în acest caz, ai o limită care permite FP o listare de doar o treime din capitalul social la Londra, 1,3 miliarde euro din tot capitalul de 4 miliarde euro", a mai spus Ursache.

FP are ca ţintă pentru listarea la Bursa de la Londra prima parte a lunii decembrie şi, pentru acest demers, ar avea nevoie ca ASF să aprobe în această săptămâna proiectul de regulament privind titlurile de interes.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită