Gala BURSA 2018

REMUS BORZA:"Parlamentul ţării trebuie reformat"

Andreea Cuzub
Politică /

"Parlamentul ţării trebuie reformat"

Parlamentul trebuie să elaboreze legislaţia primară pentru reforma marilor sisteme publice: administraţie, sănătate, învăţământ, infrastructură, asistenţă socială, dar înainte de a-i reforma pe alţii, Parlamentul trebuie să înceapă cu propria lui reformă, a afirmat deputatul independent, Remus Borza, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Acesta a afirmat că: "Trebuie să punem în operă rezultatul referendumului din 2009. Un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari şi nu 464 cât sunt în prezent. O mai bună definire a competenţelor celor două Camere în procesul legislativ, pentru a nu tergiversa şi obstrucţiona procesul legislativ. Din punctul meu de vedere, un Parlament unicameral ar fi mult mai eficient. De regulă, bicameralismul este specific statelor federale. Ori ţara noastră este stat unitar. O altă prioritate o reprezintă stabilitatea legii în timp prin responsabilizarea corpului legislativ. Avem un repertoriu legislativ de vreo 136.000 acte normative, din care doar 1.925 acte emise în perioada 1864-1989".

Cu alte cuvinte, în 28 de ani de democraţie originală, am dat de 70 de ori mai multe acte normative decât în cei 125 de ani scurşi de la reformele lui Cuza până la Revoluţia română, susţine deputatul.

Borza adaugă: "Nu numai că avem multă maculatură legislativă, dar simţim nevoia să modificăm o lege şi de două-trei ori pe an. Ceea ce decredibilizează procesul legislativ şi Parlamentul. 99% din parlamentari votează 99 % din proiectele de lege în necunostinţă de cauză. Şi nu din vina lor. Vinovat de menţinerea în ignoranţă a parlamentarilor este Biroul Permanent al Camerei care se întruneste luni la ora 14:00 pentru a face ordinea de zi a şedinţelor de Plen de luni ora 16:00 şi marţi ora 10:00".

Evident, că într-o oră, pentru Plenul de luni, sau în 14 ore pentru Plenul de marţi, nu poţi parcurge în medie 50 de acte normative, nu poţi sa le documentezi şi, cu atât mai puţin, să vii cu amendamente sau modificări, mai precizează acesta.

Acesta încheie spunând: "Votul tuturor parlamentarilor este la discreţia liderului de grup care nici el habar nu are de legea pentru care cere un vot pentru sau contra colegilor. Pentru o dezbatere reală şi pentru îmbunătăţirea procesului legislativ, ar trebui ca Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să stabilească ordinea de zi a şedinţelor din Plen cu cel puţin o săptămână înainte. După ce se reformează Parlamentul şi implicit se restructurează corpul funcţionarilor şi personalului TESA supradimensionat la nivelul ambelor Camere, atunci Parlamentul poate să se ocupe şi de reformarea altor instituţii".

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ca bine mai zicea Basescu....... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Care este penalitatea pentru netranspunerea in realitate a referendumului din 2009 ?

    Ponta si PSD impreuna cu Basescu si PDL cind si cum trebuie sa raspunda in fata Constitutiei Romaniei ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită